Joi,
07.11.2024
Cer Senin
Acum
5°C

Stagiunea de toamna a Teatrului National “Radu Stanca" incepe cu un spectacol de dans si doua premiere

Stagiunea 2011-2012 a Teatrului Naţional “Radu Stanca” începe în forţă cu spectacolul “Noche Bach” în coregrafia lui Gigi Crăciunescu şi interpretarea Baletului Naţional din Chile, urmat de premiera “ Domnul Puntila şi sluga sa Matti” (Herr Puntila und sein Knecht Matti), regizat de Anca Bradu.

Prima parte a spectacolului Noche Bach "explorează mecanismele cele mai ascunse ale fiinţei umane, fiind mai abstractă, asemenea unei partituri muzicale", iar a doua parte este prezentată ca un cor dansant.

„Gigi este un prieten al Festivalului de la Sibiu încă de la prima vizită din 2005 şi zic eu, revenirea lui este o dovadă că ceea ce clădim nu clădim pe nisip. Tocmai de aceea am ales acest spectacol deosebit pentru a deschide stagiunea” a declarat directorul TNRS, Constantin Chiriac.

"Noche Bach“ pune in practica preocuparile personale ale coregrafului roman, pregătit la şcoala de balet rusă, atât în domeniul tehnicii, cât şi în cel al exprimării prin dans.

„Eu am făcut în acest spectacol ceea ce mi-a spus muzica să fac. La Sibiu ne întoarcem cred, pe un plan sentimental şi îl aducem cu noi pe Bach, care este un mesaj de universalitate” a spus coregraful Gigi Crăciunescu.

Noua stagiune aduce şi două premiere. “Domnul Puntila şi sluga sa Matti” regizat de Anca Bradu, este un spactacol al secţiei germane a TNRS, care are la bază textul lui Bertolt Brecht. Piesa este o comedie muzicală, care prezintă povestea unui aristocrat care încearcă să-şi schimbe identitatea cu cea a servitorului său.

Cea de-a doua premieră a noului sezon teatral, “Insula” în regia lui Vlad Massaci este un spactacol de un umor nebun, dar şi de un absurd tragic, care porneşte de la povestea lui Robinson Crusoe, acumulând mereu situaţii imprevizibile.

“Aceste spectacole sunt doar începutul. “Radu Stanca” mai are multe alte surprise şi multe alte planuri, pentru colaborări cu nume mari din lumea teatrului şi dansului” a mai spus directorul teatrului sibin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus