Trimis în fața Parchetului Înaltei curți de casație și justiție de către Agenția națională de integritate (ANI), președintele PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea, consideră că acuzațiile aduse la adresa sunt comandate. ”Asistăm la o campanie murdară de intoxicare şi denigrare care încalcă principiile democratice dintr-un stat de drept. Afirm acest lucru pentru că apar în presă informaţii pe care eu nu le cunosc”, a anunțat Cindrea, într-un comunicat de presă. ANI a emis, anterior lui Cindrea, un comunicat în care susținea că deputatul de Sibiu și-a angajat soția la cabinetul său parlamentar, în mod contrar legilor, producând o pagubă de peste 8.000 de euro.
”Aveam nevoie de un coordonator”
Ioan Cindrea nu se consideră în stare de conflict de interese deoarece contractul de muncă nu a fost semnat de el, ci de către reprezentanții Camerei Deputaților. A ales-o pe Amalia Cindrea (foto dreapta), soția sa, pentru experiența pe care o are. ”Efectiv am avut nevoie la cabinet de ea, ea a fost şi parlamentar, a fost şi prefect de Sibiu şi aveam nevoie de un om să-mi coordoneze activitatea parlamentară. Contractul de muncă este semnat cu secretarul Camerei Deputaţilor. Nu există niciun fel de conflict de interese, nu eu am semnat contractul de muncă”, a spus Cindrea pentru Agerpres, arătând că cealaltă parte semnatară a contractului de muncă este, alături de soția sa, Camera Deputaților.
Versiunea Camerei Deputaților
Reprezentanții Camerei susțin că astfel de contracte de muncă sunt semnate la ”propunerea” fiecărui ales. ”Eu semnez contractul la propunerea dumnealor. Sunt birourile lor parlamentare, ei au propus, eu nu stau să verific dacă sunt rude sau nu. Dacă există deja aprobarea pentru angajare din partea dumnealor, atunci eu semnez contractul. Această chestiune a conflictelor de interese nu eu o reglementez”, spune Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei Deputaților, citat de Puterea.
Cindrea speră ca instanțele judecătorești să spele ”murdăria”
Ioan Cindrea susține, anterior sesizării Parchetului de către cei de la ANI, nu a fost informat că ar fi într-o situație ilegală. ”Agenţia Naţională de Integritate nu mi-a transmis nici un material din care să rezulte că sunt într-un aşa zis «conflict de interese». Consider că nu am încălcat nici o lege din România, că nu sunt în conflict de interese şi că informaţiile care apar public încalcă grav principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”.
Președintele organizației sibiene a social-democraților se consideră o țintă politică și își anunță încrederea în magistrați. ”În spatele acestei campanii murdare sunt interese exclusiv politice, iar instanţele judecătoreşti sunt singurele care vor dovedi că nu am încălcat nici o lege”, adaugă Cindrea.
Șapte parlamentari, trimiși de ANI la Parchet
În ultimele zile, reprezentanții ANI au trimis șapte în fața Parchetului șapte parlamentari din întreg spectrul politic. Cei șapte deputați și-au angajat la birourile lor teritoriale o serie de rude, fapt considerat incompatibil de către ANI. Astfel, în afara lui Karoly Kerekes (UDMR), anunțat de către ANI tot ieri, au mai fost acuzați că au angajat pe nedrept rude și Mate Andras Levente (UDMR – și-a angajat soția), Mihai Radan (minorităţi naţionale - fiul), Stelică Strungaru (PDL – angajat fiul) şi Sonia Maria Drăghici (PSD - fiul). În fine, Oana Niculescu Mizil (PSD) și-a angajat la biroul de deputat mama, fapt considerat de către ANI conflict de interese.
Cindrea, după Johannis
În perioada în care era propus pentru funcția de premier cu susținerea actualei opoziții, Klaus Johannis a fost, de asemenea, acuzat de ANI de incompatibilitate, dat de una mai veche. Procesul care a urmat s-a încheiat în primăvara acestui an, primarul Sibiului câștigând împotriva celor de la ANI.
Citește aici despre anunțul făcut de ANI referitor la conflictul de interese al lui Ioan Cindrea
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gheorghe Barbu , Camera Deputatilor , Camerei Deputaților , Agenția Națională , Ioan Cindrea , Amalia Cindrea , Klaus Johannis , Mate Andras Levente , Karoly Kerekes , Mihai Radan , Oana Niculescu Mizil , Parchetului Înaltei , Reprezentanții Camerei , Sonia Maria Drăghici , Stelică Strungaru , Versiunea Camerei Deputaților
Vizualizari: 188
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Tov.Escu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
@Aci Dutu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
???