Că legislația românească e tâmpită, imbecilă, nu e niciun secret. O știe toată lumea. O simțim pe propria noastră piele aproape în fiecare zi. Cât mai puțin contact cu legea e secretul unei vieți fericite în România de azi. În domeniul urbanismului legislația e cu atât mai cumplită. Situațiile aberante apar la fiecare pas, mai ales când vorbim de un oraș istoric cum e Sibiul. Să te ferească Dumnezeu să fii cinstit și să locuiești în centrul istoric. Să vezi cum se dărâma propria-ți casă peste tine și mâinile tale să fie legate la spate. Să trebuiască să treci prin 100 de comisii ca să poți retencui casa. Îmbătrânești 10 ani pentru orice cui ai vrea să bați în casă. Principiul legii e bun, nu e normal să te apuci de capul tău să vopsești în turcoaz o casă în Piața Mare. Dar e inuman să batjocorești omul cu cele 2.4 milioane de aprobări de care are nevoie, obținute de la 1.3 milioane de instituții. Am amintit mai sus de cinste. Pentru că în centrul istoric locuiesc două tipuri de oameni, cei care încă mai au frica legii și restul, cei pe care îi doare în cot de ea lege. Și sunt grămezi, sunt nenumărați. Ieșiți un pic din perimetrul Pieței Mari și Pieței Mici. Coborâți în Aurarilor, pe străduțele lăturalnice străzii 9 mai. O să vă îngroziți de jungla urbanistică pe care o să o întâlniți la fiecare pas. Iar toate străzile parcă au un tipar. O casă pare bombardată. Geamurile sunt sparte, grinzile căzute la pământ, cărămizile se mai sprijină în mortarul pus acum cine știe câți zeci de ani. Ăsta a fost prostul cinstit care și-a dat seama că n-are cum să câștige lupta cu România și s-a dat bătut. Decât să lupte cu sistemul a preferat să își abandoneze casa, să o lase în paragină. Lângă el, șmecherul cu dureri în cot. Mansarde din brazi tăiați și ăia cu japca, împopoțonate cu cele mai albe și ieftine termopane găsite se lăfăie mândre peste clădiri istorice, monumente, urme ale Sibiului de altă dată ajuns sub mâna șmecherilor. Pentru ăștia aș cere direct pușcărie. Dar nu așa, fără nicio altă discuție. La pârnaie!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pieței Mari , Piata Mare , Pieței Mici
Vizualizari: 342


Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Aci Duțu
Acum 22 minute
N avem bani dar iubirea de moșie
Acum 24 minute
Kgb
Acum 34 minute
Hermannstadt
Acum 34 minute
Profeția viitorului