Sâmbătă,
08.08.2020
Partial Noros
Acum
31°C

Sefi cu certificat de handicap: Tiberiu Tint, Aurel Badiu etc.

10 Octombrie 2011 10:08

Povestea certificatelor de handicap acordate ”mult prea ușor” la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sibiu abia acum începe să scoată la iveală incredibilele nereguli dospite ani întregi. În urma controalelor care au început să vină de la București au fost descoperite nume importante din Sibiu, care au primit certificate de handicap – cu tot cu beneficiile implicite – deși nu aveau dreptul. Fostul director al DPC, Tiberiu Țînț, sau ex-directorul Direcției de muncă și protecție socială, Aurel Badiu, se numără printre ei. Alte nereguli? Membrii comisiei care ”împărțeau” certificatele și-au dat și lor, ilegal, certificate, sute de sibieni au fost declarați handicapați permanent în grad ”accentuat” pe un inventat motiv de ”astm bronșic”, iar câteva sute de persoane cu handicap grav (inclusiv psihic sau mental) dețin și permise de conducere.

Faptul că Tiberiu Țînț sau Aurel Badiu și-au obținut certificate de persoane cu handicap nu reprezintă decât ceva bombonele amestecate în tortul ilegalităților cu bună știință duse la îndeplinire în cadrul DGASPC Sibiu. Nume cu rezonanță în Sibiu, cei doi au fost descoperiți ca posesori fără drept ai unor astfel de certificate. Au stabilit acest lucru reprezentanții Direcției generale de inspecție socială din cadrul Ministerului Muncii, veniți în vara aceasta în control la Sibiu, după neregulile sesizate de polițiștii sibieni și în urma arestării și condamnării pentru înșelăciune a unui fost angajat al DGASPC, Ioan Tincă.

Cu ce avem de-a face? Cu un județ de handicapați!

În județul Sibiu, tot al douăzecilea locuitor are certificat de handicap. Mai precis, 20.239 de persoane, dintre care 917 sunt copii. În procente, asta înseamnă 4,74% din populația județului. Din aceștia, aproape 18.000 – persoane adulte cu handicap – primesc lunar bani, adică așa numitele prestații sociale, însoțite de o serie întreagă de alte facilități. Pentru a fi mai clari, din bugetul la care contribuie tot muncitorul legal din această țară, aproximativ un milion de euro (în unele luni chiar mai mult) sunt plătite lunar persoanelor cu handicap din județul Sibiu.

Unul din zece, cu astm bronșic

Ceea ce a frapat de la început Comisia de control venită de la București a fost proporția mare a persoanelor aflate în plată și pentru care comisia specializată din cadrul DGASPC Sibiu a acordat certificate cu termen de valabilitate permanent – este vorba de 14.889 de persoane, adică 83,19% din totalul celor care primesc bani. Și mai ”nejustificat” este faptul că peste 1.700 de sibieni au fost declarați handicapați deoarece suferă de astm bronșic. Ceea ce nu e totul: din aceștia, peste 1.500 au fost încadrați permanent la grad de handicap ”accentuat”. De ce e ușor de bănuit că, de fapt, multe din aceste persoane sunt sănătoase tun? Pentru că din dosarele luate la purecat de Comisia de la București, zece la sută certificau acest handicap – dar pentru niciuna din persoanele beneficiare nu existau documente doveditoare asupra debutului bolii. Acest lucru are relevanță, deoarece astmul bronșic se încadrează într-o categorie de handicap doar dacă afectează o persoană mai tânără de 26 de ani. Plus alte detalii care pentru medici sunt nimic altceva decât ”glume bune”.

Cine lucrează cu miere...

Cu astm bronșic s-au diagnosticat și luat bani de persoană cu handicap și angajați din cadrul DGASPC. Pe care, Comisia de la București i-au chemat la consult. Deloc surprinzător, respectivii angajați nu prezentau niciun fel de semne sau simptome ale astmului bronșic. Comisia de evaluare – cea care stabilea în trecut ce grand de handicap și pe ce perioadă se acordă – a fost condusă până la izbucnirea scandalurilor de la DGASPC de către dr. Ioana Filip. Comisia de control de la București a descoperit că și ea și-a acordat certificat de persoană cu handicap. ”Fără a respecta criteriile”, au stabilit inspectorii. Pe același principiu ”dăm că nu de la noi dăm” au fost descoperite familii întregi de persoane cu handicap. Cel puțin suspect, dacă se ia în considerare că aceste familii în care toți membrii suferă de câte un handicap locuiesc în doar câteva localități din județ: Mediaș, Ocna Sibiului sau Bazna.

Ca o încheiere a acestui subcapitol, din cele 25 de persoane angajate ale DGASPC și deținătoare de certificat de handicap, 23 nu se încadrează în criterii sau gradele primite nu sunt corecte.

Nebunii la volan

Comisia de control a reținut și câteva statistici cel puțin surprinzătoare. Din 355 de dosare verificate, 168 sunt încadrate la handicap psihic sau mental. Majoritatea nelegal, au descoperit inspectorii înșirând o serie de explicații medicale și nu numai. ”Au fost descoperite cazuri cu retard mental încadrate în mod defectuos și la care s-a constat că nu există o cauzalitate de ordin medical-organic, ci una de tip social-educațional (nefrecventarea cursurilor învățământului de masă, abandon școlar, analfabetism etc.)”.

În Sibiu mai există peste 1.300 de persoane cu handicap grav sau accentuat (fizic, auditiv, vizual, mental sau psihic) care dețin permise de conducere, dar despre care nu se știe când au dobândit aceste permite sau dacă și le-au mai actualizat.

În fine, merită amintit că, la sesizarea Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Sibiu, Comisia de la București a cerut spre verificare 210 dosare, suspectate de nereguli. Surpriză, însă. Din aceste 210 dosare, DGASPC a mai găsit prin arhive decât 125. Iar din acestea, 117 dosare sunt ilegal întocmite – 104 chiar sunt încadrați la afecțiuni mentale și psihice.

Vedetele lăsate fără

Turnul Sfatului a aflat că printre persoanele care au fost descoperite a beneficia de certificat de handicap, deși nu au dreptul, sunt multe nume cunoscute în municipiul Sibiu. Cum ar fi cel al lui Tiberiu Țînț, cel care a fost director al DPC și care, acum, administrează prin firma la care e unic asociat hotelul Premier de pe bulevardul Vasile Milea. Merită subliniat că în afara bănuților pe care îi primește o persoană certificată ca având un handicap, aceasta beneficiază și de scutire de la plata taxei hoteliere și de la impozitul pe clădiri și terenuri.

Inițial, lui Tiberiu Țînț i-a fost solicitată o întrevedere. ”Dacă doriți un articol cu mine și să luăm o activitate concretă, cum am avut toată viața mea, putem face o colaborare. Dacă, iarăși șopârle și nu știu ce, mai bine să nu ne cunoaștem. Adică nu, să lăsăm așa cum a fost”. După ce a aflat subiectul discuției, a scurtat convorbirea. ”Nu am nicio problemă. N-am nici cea mai mică problemă și nu am ce să discut. Bine? Absolut nicio declarație. Am încheiat, la revedere”.

Badiu ”a fost acolo”

În declarația de avere semnată în 2009 în calitate de director executiv adjunct al Direcției (transformată apoi în Agenției) de prestații sociale, Aurel Badiu a trecut lângă salariul lunar de peste 5.600 de lei și venituri de DGASPC. Unde a avut ”activități comisie” remunerate cu 8.664 de lei. Pe lângă aceste remunerații, Badiu a primit și un certificat de persoană cu handicap, care nu a mai rămas în picioare după controlul venit de la București. ”Acum, ce se întâmplă? Eu am problemele mele de sănătate și acelea nu mi le schimbă nimeni. Sunt niște realități, lucruri evidente, deci nu... Eu nu știu ce au stabilit (cei din Comisia de control – n.r.), deocamdată nu am primit nimic în scris. Când primes rezultatul scris, atunci vom vedea. Acum, în sfârșit, n-are rost”, a declarat telefonic, Badiu. După care, la o jumătate de oră, a revenit. ”Dumneata mă cunoști pe mine? Da sau nu? Cred că am mai povestit... După nume, da, da... Problema cu declarația e următoarea: eu nu pot da declarație căci nu am răspuns oficial. Dar, dacă primesc răspuns oficial, cred că, dacă vă mai interesează... dar cu o condiție, să scrieți ceea ce spun eu? Da?”.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

28 comentarii

eurosimpatizant

Acum 8 ani

un astfel de certificat nu vine din cer, se da la cerere si dupa ce se unge bine organul de emitere, deci cei ce beneficiaza pe nedrept sunt pasibili de pedeapsa pentru coruptie si nu numai de suspendarea certificatului, adica sa plateasca si pagubele facute statului in decenii de furt. dar probabil nu se va intampla nimic.
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

nici nu ma mir de handicapatul de Tint, ma mir de responsabili de certificate de handicap
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

Jos palaria pentru acest ziar pentru ca mai scoate la iveala si adevaruri care deranjaza pe cei vizati . In cazul lui Tant care chiar il cunosc personal nu ca nu ar fi avut nevoie de un asemenea certificat dar referirea ar fi trebuit sa fie la materia cenusie . Asta spune mult cine a condus Romania ln ultimi 20 de ani , sa ne aducem aminte ca sub comanda p.s.d.ului a fost director la DPC.
Raspunde

catavencu

Acum 8 ani

nu inteleg cum puteti contesta handicapul unuia ca tint, sau faptul ca la un moment dat cerea spot de penibilitate. Sunt lucruri perfect normale la asemenea primate :)
Raspunde

unpr

Acum 8 ani

sa-mi bag ... noi pe astia i-am facut membrii?
Raspunde

Peco

Acum 8 ani

Tint e chiar HANDICAPAT,ar trebui inchis si dus la spitalul 3,acolo-i este locul.
Raspunde

AMIC

Acum 8 ani

Mi-aduc aminte de o poveste a unui ospatar . Tant ar fi servit masa ln acel restaurant sa lncins omul ceva mai bine si nici una nici alta a pus mana pe muzicuta frate , cu toate ca nu i sa sugerat asa ceva omul lncerca sa lntretina atmosfara dar ce atmosfera mare comicarie ca nu se lntelegea nimic din repertoriul acestui ,,artist\'\' . Colac peste pupaza omul nu se mai oprea din asa zisul cant de dor , la un moment dat un ospatar i atrage atentia ,,domnului\'\' Tant ca ei ar trebui sa lnchida restaurantul , si acum tineti-va bine vine replica celebrului Tant . IN VIATA TA SA NUMAI DERANJEZI UN ARTIST
Raspunde

increzatorul

Acum 8 ani

foarte frumos articol, si foarte trista realitatea furnizata. ar trebui sa popularizati toate numele celor care au pagubit adevaratii bolnavi. va mai dau eu un nume pentru verificare -MARIA TUREAN, 3 case, inspector, profesor etc
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

Mai e un lucru bizar cu acest fost director Tant . Cand era director la petrom si sa construit petromul de pe Alba iulia sa lnceput concomitent constructia caselor a celor 3 directori printre care si Tant , un lucru ma uimit tare mult casele celor 3 directori erau gata pe cand la statia petrom se mai lucra . Vedeti oameni buni cum si-au facut uni avere pe spatele omului de rand si toti 3 sant ok cu functii si afaceri profitoare .
Raspunde

NEINCREZATORUL

Acum 8 ani

cei cu astm bronsic trebuie verificati de la declansarea boli care sa fie inscrisa corect in evidentele medicilor si pina la pensionare si cit mai des activitatea lor dupa pensionare. Cel mai corect ar trebui sa fie scoasa din nomenclator.
Raspunde

Neincrezatorul,bis!

Acum 8 ani

Cainii latra,caravana trece!Control de suprafata!Sapatul mai adanc,pe la Casa judeteana de pensii,ar scoate la suprafata multe,multe persoane pensionate pe baza de handicap.
Raspunde

alt sibian

Acum 8 ani

Asa se lntampla medici ce au dat certficate de acest gen sant acum ln senatul Romaniei , va spune ceva numele de Boitan senator de Sibiu ?
Raspunde

alt sibian

Acum 8 ani

Asa se lntampla medici ce au dat certficate de acest gen sant acum ln senatul Romaniei , va spune ceva numele de Boitan senator de Sibiu ?
Raspunde

joe

Acum 8 ani

Daca nesimtirea este handicap, atunci Tant a obtinut certificatul pe bune........
Raspunde

unu

Acum 8 ani

tant, cel mai zgarcit om din lume
Raspunde

ady n

Acum 8 ani

dobotocul si betivul de tint. rusine escrocule!
Raspunde

inginerul

Acum 8 ani

tant; =lipsa totala de caracter, libidinos,tupeist,escroc,nesimtit,etc etc etc si in final merita handicapl solicitat
Raspunde

@alt sibian

Acum 8 ani

Se cunoaste cazul... Boitan e penala clar...
Raspunde

un fost subaltern al escrocului de Badiu

Acum 8 ani

PSD -ul a facut o mare greseala numindu-l in functie publica de conducere pe Badiu.Ca profesiea fost o nulitate.La aranjamente si tras sfori a fost pe primul loc.Certificatul de handicap nu este singurul lucru de care a beneficiat ilegal.Fata lui este in prezent angajata Consiliului Judetean Sibiu, asta dupa ce a plimbat-o pe la Casa Judeteana de Pensii precum si pe la alte institutii de stat.Este una dintre cele mai puturoase fiinte.
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

Tant = FRIPTURICA de pe vremea cand era la Independenta. Poate stie cineva povestea cu friptura si o spune ar fii interesant de aflat ce a fost cu friptura. Nu cred ca e om din Sibiu mai jegos la caracter decat TANT. Daca ar fi sa il caracterizez pa acest TANT cele mai potrivite cuvinte ar fii: porc ordinar, excroc, libidinos, lingau (a fost permanent ), hot, nenorocit, etc. Autoritatile locale daca s-ar autosesiza sa vada de unde a avut bani pt. hotel. Daca ar putea sa va povesteasca femeile cu care .......
Raspunde

RAUL

Acum 8 ani

NU cred ca nu este un sibian sa nu stie de Tant, cel mai infect caracter din municipiu (si cand te gandesti ca numai functii de conducere a avut )
Raspunde

clarificare

Acum 8 ani

M-as bucura daca turnul sfatului ar elucida urmatorul aspect: in unele publicatii s-a mentionat faptul ca doi consilieri judeteni Ioan si Maria Anghelina sunt beneficiari de certificate de handicap. Anghelina Ioan si Anghelina Maria nu au fost si nu sunt consilieri judeteni. Anghelina Ioan a fost primar al Comunei Seica Mare in perioada 2000 – 2008, iar Anghelina Maria – sotia acestuia a fost angajata pe post de referent stare civila. imediat dupa pierderea alegerilor din 2008, fostul primar Ioan Anghelina a devenit handicapat si a transmis boala si la nevasta-sa.
Raspunde

dictaturajustitiei

Acum 8 ani

Foarte bun articolul. Felicitări !
Raspunde

EU

Acum 8 ani

handicapati dar obraznici nu sint singuri
Raspunde

larisa_zora

Acum 8 ani

am fost pensionata pe caz de boala cu cancer la sin si in urma unui control la bucuresti am fost depensionata cind le-am cerut o explicatie de ce au luat hotrirea asta au sp 44us ca pedelisti asa ca e ordin de sus si in conditiile asrea urmeaza sa va reorientati mai faceti niste cursuri ceva si va angajati
Raspunde

viorel toma

Acum 6 ani

Tant este un personaj care face mult rău imaginii Sibiului și oamenilor de aici. Este lipsit de caracter, cauta bani și se preface politicos.
Raspunde

B.Utoru

Acum 6 ani

Desigur că marea corupţie şi hoţia instituţionalizată a început în regimul Iliescu. A continuat să crească pe vremea CDR, s-a perfecţionat pe timpul lu\' Năstase şi a căpătat forme monstruoase în regimul Băsescu. Nu cred că vom mai scăpa vreodată, este generalizată şi ar intra la puşcărie cel puţin jumătate din populaţia ţarii. Vai nouă, români!
Raspunde

cargel dorel

Acum 6 ani

Nea Tibi deranjează. El acționează primitiv, chiar instinctual. Hai bre ca esti de tot râsul, ți-ai dat certificat de handicapat și acum știe toată lumea. Matale ai talent la muzicuță, putea-i scoate bani din asta fără certificat. Cred că batrânețea te marchează. Lasă locuitorii noștrii să ducă faima în toată țara, mata ne faci de râs bre nea Tibi, bre.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus