Scarlett Johansson are o relaţie cu actorul Joseph Gordon-Levitt, alături de care a fost văzută în câteva ipostaze intime, la New York.
Actriţa americană în vârstă de 26 de ani a fost văzută în compania lui Gordon-Levitt, în vârstă de 30 de ani, la New York, luna trecută, iar cei doi actori păreau, potrivit unor surse, foarte fericiţi împreună, potrivit femalefirst.co.uk.
"Se sărutau. Păreau foarte îndrăgostiţi", a declarat o sursă pentru publicaţia Us Weekly.
"S-au întâlnit prima dată pentru a discuta despre un film în care voiau să joace împreună, însă acum relaţia lor este de o cu totul altă natură", a anunţat o altă sursă.
Mariajul actriţei Scarlett Johansson cu actorul canadian Ryan Reynolds s-a încheiat în decembrie 2010, iar artista americană, care a avut apoi o relaţie de câteva luni cu Sean Penn, a dezvăluit, recent, că s-a simţit "destul de deprimată" după divorţ şi că a căutat sprijinul familiei sale pentru a trece peste acea perioadă dificilă.
Actriţa Scarlett Johansson a devenit celebră o dată cu rolul adolescentei din filmul "Îmblânzitorul de cai" (1998). S-a consacrat ulterior prin partituri precum cele din "Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in Translation", pentru care a câştigat premiul BAFTA, şi "Fata cu cercel de perlă", "Cântec de iubire", "Match Point", "Jurnalul unei dădace", "Vicky Cristina Barcelona" şi "Cealaltă moştenitoare Boleyn".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Profesori numai sant profesori cum ierau o data, de aceia se antampla aceste anomali la examene!
Am 2 ….. dar ma descurc, stai linistit Am prieteni nu trebuie sa vina Salvamontul.
Toată povestea asta parcă ar fi inspirată din Simfonia Nr 4 de Charles Ives. Adică o creație în mai multe…
… in fine … mama si tata gestiunii „la stat” si nu oriunde … la alcool …. pe vremea comunistilor…
No, draga Livia , ase i la Sighi demult, avem echipa galbena si are imnunitate ……face ce vrea ei ….no….noi…










Lasă un răspuns