Marţi,
27.09.2022
Ploi Scurte
Acum
14°C

PDL Sibiu cauta un consilier: ”Avem o lista, vom stabili in sedinta”

După demisia doctorului Ovidiu Luca din Consiliul Local Sibiu, PDL Sibiu caută un înlocuitor. ”Nu am stabilit încă un înlocuitor, există o listă pe care o vom urmări și vom lua o decizie. Cel mai probabil vom stabili cine intră în consiliul local la următoare ședință”, a declarat președintele organizației municipale SIbiu a partidului, deputatul Cornel Știrbeț.
Luca a fost numit şef al Serviciului de Ambulanţă Sibiu şi a renunțat la poziția de consilier local. Următorul consilier PDL va fi numit în funcţie în 24 octombrie. "Vreau să mulţumesc colegilor pentru colaborare şi să vă asigur că toate acţiunile întreprinse de mine au fost cu ferma convingere că sunt în interesul sibienilor. De asemenea, dacă am greşit cu ceva, îmi cer scuze. Dar oricine e supus greşelii", a spus Luca la finalul şedinţei Consiliului Local.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus