Joi,
22.04.2021
Partial Noros
Acum
9°C

Campanie umanitara sustinuta de Caritas la Sibiu: aprinde o candela si doneaza 2 euro prin SMS la 859!

Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 17.00, în Piaţa Mare din Sibiu va avea loc o primă ediţie a evenimentului “Un milion de stele”, organizat de Asociaţia Caritas Mitropolitan Blaj.

“Este un eveniment caritabil la care aşteptăm cât mai multe familii. Toţi puteam ajuta, cu oricât de puţin, pe cei care au atât de multă nevoie de un sprijin, de o mână de ajutor” spune manegerul de proiect al Caritas Sibiu, asistentul social Maria Todor.

Prin campania «Un milion de stele», Confederaţia Caritas România, împreună cu organizaţiile membre, îşi propune să sprijine la nivel naţional 300 de familii pentru a depăşi situaţia de criză pe care o traversează. Dincolo de gestul simbolic de a aprinde o lumânare în semn de solidaritate cu persoanele cele mai afectate de sărăcie şi marginalizate social, fiecare poate contribui în mod concret printr-o donaţie directă sau pot dona 2 euro prin SMS la numărul 859.

Campania se desfăşoară concomitent cu alte acţiuni similare din încă 30 de orase din ţară.

“România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, cu un procent de 23% de oameni care trăiesc sub pragul absolut al sărăciei- trăiesc cu mai puţin de 8 lei/zi/persoană. Milioane de părinţi nu au cu ce să asigure minimul necesar pentru copiii lor. Lipsa locurilor de muncă şi a unor venituri decente conduc la imposibilitatea de a-i trimite pe copii la şcoală, la o nutriţie defectuoasă şi, cel mai grav, la riscul de îmbolnăvire” a mai adăugat Maria Todor.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus