Duminică,
09.02.2025
Partial Noros
Acum
-9°C

Flit si de la capat: Ministerul Apararii nu da terenul pentru spital "ca e poluare"

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, care administrează cele zece hectare de teren de pe Calea Poplăcii, unde administrația locală ar vrea să ridice un nou spital județean, au reușit, pentru a doua oară, să evite transferul administrării terenului către sibieni.
Dacă acum câțiva ani au invocat o greșeală topografică, acum conducerea MApN a refuzat transferul terenului pe motiv că este un poligon extrem de util antrenamentelor militare. Iar argumentul forte a fost acela că ”acolo există poluare fonică” și, prin urmare, zona nu se pretează ridicării unei unități spitalicești.
Consiliul Județean Sibiu a făcut solicitarea de transfer a terenului cu susținerea Instituției Prefectului prin intermediul Ministerului Adminstrației și Internelor. ”Răspunsul a fost negativ. Ministerul Administrației ne-a comunicat că MapN nu ne pune la dispoziție terenul căci aparține unui poligon, folosit de toți și că în zonă ar fi poluare fonică. Nu ne-au spus de unde e poluarea fonică”, spune Martin Bottesch, președintele CJ Sibiu.
El susține că a discutat cu prefectul Horațiu Răcuciu răspunsul primit și că demersurile de promovare a unei hotărâri de Guvern care să ducă la transferul dreptului de administrare vor vontinua. ”Am discutat cu domnul prefect și credem că acest teren este potrivit pentru un viitor spital. O să continuăm demersurile”.

O altă ”greșeală”

Pe când mai exista euforia ministerială de ridicare a zeci de noi spitale în țară, Sibiul a fost scena unei ”erori” – spitalul urma ridicat pe terenul de la marginea Sibiului, situat pe Calea Poplăcii. Ministerul Sănătății a cerut transferul terenului, doar că la promovarea hotărârii de Guvern care să ateste acest transfer de administrare ”s-a strecurat o greșeală”, susțineau atunci reprezentanții Ministerului Apărării. Astfel, în hotărârea de Guvern cu pricina, în loc să fie trecute datele topografice alte terenului de pe Calea Poplăcii, au apărut datele de identificare ale unui teren mai mic, de aproximativ cinci hectare, situat în spatele actualului Shopping City, din Șelimbăr. ”Greșeala” nu a mai fost remediată, iar la începutul acestui an Ministerul Sănătății a transferat înapoi Ministerului Apărării cele aproximativ cinci hectare de teren.

Fondurile, din 2014

În afara variantei de ridicare a unui nou spital județean și de urgență în cadrul unui parteneriat public-privat, Martin Bottesch spune că reprezentanții instituției pe care o conduce pregătesc și un proiect de finanțare pentru viitorul program de asistență financiară nerambursabilă a Uniunii Europene pentru România, program care se va derula în perioada 2014 – 2021.
Deocamdată, însă, CJ Sibiu așteaptă de mai bine de două luni actele întocmite până acum pentru noul spital, acte aflate la Ministerul Sănătății. Această instituție a anunțat oficial la începutul acestui an că nu o să dispună de fonduri pentru ridicarea unui nou spital la Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Florian

Acum 13 ani

Avem nevoie de a miscare "ocuppy MAPN" in Sibiu
Raspunde

iohanus

Acum 13 ani

Ce miscare nene, ca la \"convocarea\" in Piata Mare, ca sa nu plece Klaus premier la Bucuresti, s-au prezentat 3 oameni, din care unul era din Talmaciu! La cat sunt de indiferenti sibienii ma mir si c-au iesit si la lovilutie.
Raspunde

mda

Acum 13 ani

lasa, ca domnii din armata se pricep la ridicat apartamente pe banii statului pe care apoi si le vand lor la preturi de nimic si in rate fara dobanda pe zeci de ani. Poate trantesc si acolo un cartier pentru cadre...
Raspunde

@mda

Acum 13 ani

PSST!!! Nu le mai da idei
Raspunde

sibile

Acum 13 ani

Daca te uiti la reprezentantii MAPN Sibiu, la ofiterii de aici...vai de capul lor...
Raspunde

udy

Acum 13 ani

ala din poza e seful mapn-ului din sibiu
Raspunde

ion

Acum 13 ani

Mai stati putin ca se desfiinteaza AFT si "mogulii" o sa faca ce vor cu unitatile militare. Oricum pe capii unitatilor militare din Sibiu nu-i doare capu'. Ei si-au rezolvat apele...
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 13 ani

Nu mai povestiti daca nu aveti habar. Taica johanis a refuzat terenul ala de 5 Ha, iar spital nu ar fi facut oricum acolo... era alt tun imobiliar al lui johanis zis si sens giratoriu.
Raspunde

HO MAI AJUNGE

Acum 13 ani

CEI CE CONDUC TARA NU IUBESC SIBIUL .ATIT CIT IOHAN CONDUCE SIBIUL NICI TEREN NICI SPITAL NOU NU VEDETI RAUTATE SI CANOSENIE PINA NU SE SCHIMBA ORI ORI SIBIUL ESTE IN PIERDERE .ALEG EDILUL IOHAN
Raspunde

IE< BABULE AJUNGE, MERI LA AZIL

Acum 13 ani

IDIOTII ASTIA ANALFABETI NICI NU STIU CUM IL CHEAMA PE PRIMARUL CU CARE VOTEAZA.
Raspunde

socialistul

Acum 13 ani

Acum D-l Ariton poate demonstra ca locuieste in Sibiu si ajuta Sibiul cu fonduri, cu terenul necesar construirii noului spital etc. cum a facut si inca mai face Premierul Boc in Jud. Cluj. Cred ca am sperat degeaba
Raspunde

sighiu

Acum 13 ani

hai ardealul liber de toti ienicerii..............www.olteniprosti.ro
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus