Joi,
23.01.2025
Ceata
Acum
-3°C

Sandu Tabirca: "Ce putem sa facem?"

După Voința - CFR, scor 0-1, meci în care sibienii au fost dezavantajați de deciziile „centralului” Radu Petrescu, directorul tehnic Sandu Tăbîrcă a rememorat o întâmplare petrecută zilele trecute, când „alb-verzii” au promovat fotbalul și sportul în școlile sibiene.

Într-una din școlile la care sibienii au fost în numele sportului, un elev i-a întrebat cum se simt când sunt furați de arbitri. Ca și atunci, și la conferința de presă de după meciul de astăzi, Tăbîrcă nu a dat un răspuns care să indice starea de spirit a întregului lot al Voinței, dar a răspuns cu o întrebare: „Ce putem să facem?”.

„Săptămâna aceasta am făcut o propagandă pentru fotbal, în școli, și un copil m-a întrebat „cum vă simțiți când vă fură arbitrii?”, la care, diplomatic, am răspuns: noi suntem modele, noi nu trebuie nici măcar să vorbim despre așa ceva. Ce putem să facem? Este un meci televizat, în care toată lumea vede: 11 metri, ca lumina zilei, nu se dă; gol anulat, eliminare nejustificată. Suntem 20 de bărbați care, poate părem slabi de înger, au plâns în cabină, pe teren, pentru că dau totul. Nu putem, nu avem ce să le reproșăm. Este greu, dar avem încredere, jocul ne dă foarte mare satisfacție, rezultatele mai puțin, pentru că dacă stăm să vedem, șapte puncte acasă, și cu Rapidul, și cu CFR Cluj, nejustificat, asta este, mergem mai departe”, a declarat Sandu Tăbîrcă.

Reamintim că Beza a fost eliminat după ce a văzut două cartonașe galbene pentru faulturi tactice, cu o duritate moderată. De asemenea, sibienii au marcat prin Dîlbea, dar golul a fost anulat de decizia arbitrului Petrescu de a sancționa un presupus fault al lui Iulian Popa la portarul clujenilor, Beto. Pe reluările oferite de Dolce Sport se poate observa fără probleme faptul că Beto simulează.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus