Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Paszkany i-a gasit alibi "actorului" Beto: La Sibiu era un maidan pentru rate

Turnul Sfatului
6

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, a avut o intervenție la postul clujean de televiziune NCN, unde a motivat simularea lui Beto, din partida cu Voința Sibiu, spundând că gazonul de pe „Municipalul” sibian nu întrunește condițiile optime pentru un meci de fotbal.

Publicitate
Publicitate

Paszkany asemuiește suprafața de joc de la Sibiu cu un „maidan pentru rațe”.

„Degeaba investim bani şi energie, dacă suprafaţa de joc la unele echipe n-are nimic în comun cu fotbalul. La Sibiu era mai degrabă un maidan pentru raţe. Beto are acea execuţie nefericită din cauza calităţii gazonului. 20 la sută e greşeala sa, 80 la sută e de vină terenul. E cu privirea sus, vrea să paseze bine, dar loveşte pământul din cauza unei denivelări. Nu e bine să fii prea tehnic, acolo unde chiar nu e cazul. Eu cred că pe o asemenea suprafaţă de joc, baţi şi Barcelona, cu puţină concentrare. Valoarea echipelor se egalizează spre partea inferioară a noţiunii”, a spus Paszkany, citat de gsp.ro.

Publicitate

Radu Petrescu n-a greşit intenţionat

Paszkany nu consideră că greșelile arbitrului Radu Petrescu, din partida Voința – CFR Cluj, sunt intenționate. „Să fim serioşi. Şi noi am pierdut cinci puncte pe mâna arbitrilor, în acest sezon. Cel puţin cinci puncte! Oricum, nu ştiu cum s-ar fi desfăşurat partida la 0-1. Şi la Braşov am fost conduşi şi am câştigat 2-1. Acea decizie ţine exclusiv de valoarea arbitrului. Sunt şi asistenţi, doi la un meci, care uneori lasă impresia că stau degeaba. Când intervin, strică tot”, a mai spus Paszkany. 

 

Omul cu banii de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, a mai spus că cluburile ar trebui obligate pentru a asigura condițiile decente pentru jocul de fotbal. „Calitatea gazonului a influenţat prestaţia echipei noastre. Faza cu Beto s-a întâmplat din cauza unei denivelări. Cluburile trebuie obligate să asigure condiţii decente”, a conchis Arpad Paszkany.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar CipSB
    CipSB

    Mai du-te dracului bozgorule cu CFR-ul tau cu tot!Cauta scuze in alta parte!Santeti niste hoti ca bucurestenii!!

    0
    0
  2. Avatar Cristi
    Cristi

    Mars in India, bozgore! Nu avem toti norocul sa ne faca PDL-ul stadioane. S-a vazut valoarea voastra in Europa, echipa de maimute si circari. Beto ala e mai slab decat Carlos, ca multi din bananierii pe care ii ai la echipa.

    0
    0
  3. Avatar axl
    axl

    sa te f*t in gura de nenorocit, nici familie nu poti sa ai! ai lasat nevasta pentru o ***si tu sti fotbal…FORTA U!!!

    0
    0
  4. Avatar CipSB
    CipSB

    Doar U la Cluj!!

    0
    0
  5. Avatar sibian
    sibian

    după ce că este pro-t este şi pro-t

    0
    0
  6. Avatar eu stiu
    eu stiu

    topor de bozgor imputit acest cac..t

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate