Joi,
06.05.2021
Cer Senin
Acum
14°C

"Femeia tinta si cei zece amanti“ se intoarce la Sibiu

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă sâmbătă un spectacol unic în repertoriul teatrului românesc: „Femeia țintă și cei zece amanți“ în regia lui Claire Dancoisne.

Coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu şi Théâtre de la Licorne (Franţa), „Femeia ţintă și cei zece amanţi“ a avut premiera pe 29 mai 2009, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi a fost prezentată mai apoi în cadrul Bienalei Lille 3000 din Franţa.

Demersul artistic al regizoarei Claire Dancoisne are ca suport un text după Matei Vişniec, în care autorul se întoarce la conotaţiile poetice ale absurdului şi grotescului, iar scenografia Liei Manţoc şi muzica lui Vasile Şirli subliniază accentele grave ale acestei parodii cu umor negru.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Diana Fufezan, Cristina Ragos și Ciprian Scurtea.

„Abia aștept să urc sâmbătă pe scenă! Acest spectacol e unul cu totul special pentru mine și vine ca o provocare pentru că presupune roluri multiple, tehnice, dar pline de originalitate“, a spus Ciprian Scurtea.

Spectacolul regizat de Claire Dancoisne, directorul Teatrului de la Licorne, propune o producţie în care actorii, artiştii plastici şi muzicienii sondează limitele imaginaţiei, iar unicitatea elementelor vizuale şi bizareria măştilor reprezintă o manieră de exploatare a limbajului teatral clasic al trupului, al hârtiei, metalului, culorilor sau sunetului. Acestă formă de teatru, nonrealist şi deseori poetic, explorează şi se foloseşte de arta teatrală contemporană, arta plastică şi teatrul de păpuşi. Spactacolul va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

babulus

Acum 9 ani

Homalaul de Chiriac doar piese porcoase, cu artistele in fundul sau despre curvasareala prezinta!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus