Duminică,
14.08.2022
Partial Noros
Acum
23°C

Omniasig-ului nu i se pare clar: "s-a intocmit dosar penal pentru vatamare din culpa"

 

Cea mai performantă autospecială de intervenții a Inspectoratului pentru situații de urgență Sibiu stă într-un service auto. A ajuns acolo în urma accidentului din februarie anul trecut, când șoferul unui Renault Clio nu a acordat prioritate ieșind de pe strada Nicolae Iorga pe bulevardul Vasile Milea, bulevard pe care venea cu toate semnalele acustice și vizuale pornite autospeciala amintită. A rezultat un accident relativ spectaculos, în cadrul căruia în afară de Renault a suferit avarii și autospeciala care s-a oprit într-un gard.

Autospeciala a fost reparată, dar cei de la Omniasig, unde era asigurat autoturismul Renault, refuză să plătească cei 140.000 de lei, cât costă lucrarea. Până ce nu e achitată cel puțin jumătate din factură, cei de la service nu vor să lase autospeciala pe drum, prin urmare cei de la ISU au dat în judecată Omniasig. Săptămâna trecută a fost un nou termen în procesul început în iulie.

”Pe baza rezultatelor expertizelor tehnice efectuate cu privire la dinamica accidentului rutier, precum şi a răspunsurilor primite în acest sens de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, Serviciul Poliţiei Rutiere, nu s-a putut determina, din punct de vedere legal, culpabilitatea în accidentul în discuţie. Având în vedere acest aspect, Omniasig a transmis o propunere de soluţionare a cazului către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu, care nu a fost însă acceptată. Drept consecinţă, în prezent, acest caz se soluţionează, conform prevederilor legale, în instanţă”, susțin cei de la Omniasig într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului.

Pentru a vedea ce nu se poate determina clar, am cerut răspuns și polițiștilor sibieni legat de stabilirea culpei în accidentul amintit. ”În urma evenimentului rutier menţionat s-a întocmit dosar penal cu nr. unic 854/P/2010, conducătorului autoturismului Renault Clio, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, spre competentă soluţionare”, arată reprezentanții Poliției sibiene.

Reprezentanții ISU ”Căpitan Dumitru Croitoru” Sibiu ar putea plăti jumătatea necesară pentru a folosi mașina. ”Dar atunci, în instanță, e ca și cum ne-am recunoaște înfrânți”, spune lt. col. Cosmin Balcu, inspectorul șef al ISU Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

nicusor

Acum 10 ani

Nu e ceva nou ca cei dela Omnia sig sunt niste rai platnici! Am cateva exemple in jurul meu de refuzuri ale acestei firme cu motive ... fantasmagorice si tertipuri ascunse prin polite! Rrcomand ,,calduros\" ... NU MAI FACETI ASIGURARI DE NICI UN FEL LA SUS NUMITA FIRMA!! MIncinosi si hoti !!
Raspunde

@ nicusor

Acum 10 ani

recomanda-ne una care e ok...toate sunt la fel de rau platnice
Raspunde

un pompier

Acum 10 ani

Procesul a fost castigat de ISU...cu penalitati cu tot....poate ca acum o sa vina si autospeciala
Raspunde

marius

Acum 9 ani

Alianz Tiriac am impresia cu sunt mai seriosi.
Raspunde

petre

Acum 9 ani

Incercati la Groupama. Platesc, sunt seriosi si nu sunt scumpi. evitati omniasig, euroins carpatica astra etc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus