Titanic

Mă împiedic de un șobolan pe centru, acum câteva seri.  Mergeam cu capul pe sus, uitându-mă la luminițe și numai ce am simțit ceva moale sub pantofi. M-am speriat și eu. Era un șobolan mare. Nu fac însă doi pași și mai-mai să calc pe altul. Apoi văd alt șobolan uriaș alergând spre mine și urlând ca disperatul. Apoi mă uit cu atenție și văd un șir întreg de șobolani ieșind cu disperare din sediul PDL, de pe Bălcescu. Erau șobolani mari și grași. Mă dau mai aproape de sediu, curios și aud un zgomot puternic și prelung, venind din clădire. Apoi, ușa este dată la o parte și un val de apă se revarsă cu putere afară purtând pe creastă alte zeci de șobolani. Apoi, aud din nou un zgomot mai puternic, ca cel făcut de un copac înainte să cadă. Imediat, urmează un alt val de apă tulbure care iese din sediul PDL și se revarsă cu putere spre centru. Mă apuc de un stâlp. Apoi aud țipete și văd cum pe apă plutesc, afară din sediu, scaune. Șirul de șobolani nu se oprește. Animalele grase continuă să iasă disperate, apucându-se cu ghearle de ce pot, ca să stea la suprafața apei. Aud apoi un urlet din interiorul clădirii: ”Aruncați peste bord toate lucrurile de care nu aveți nevoieeeee!…”

Imediat, văd că zboară pe ușă afară Horațiu Cercel. Câteva secunde mai târziu, zboară și Raluca Turcan și aterizează pe niște etnobotanici nefericiți care priveau spectacolul lângă mine…. Văd apoi alți membri PDL scoși de o forță nevăzută din sediu. Între timp, șirul de șobolani continuă să iasă.

Apoi aud din nou vocea puternică: ”Aruncați peste bord toate lucrurile de care nu aveți nevoieeeee!…” Și  îl văd pe Constantin Trihenea aruncat cât-colo. Imediat îl văd și pe ministrul Ion Ariton zburând din sediu și pe Florin Staicu ținându-se strâns de șireturile ministrului. Între timp, șobolani mari și grași, continuă să iasă din sediu, agățați de toate obiectele posibile. Mai văd apoi alți câțiva membri azvârliți din sediu. Apa dă semne că se oprește. Numai că, aud din nou un zgomot puternic, prelungit, de data asta aproape înfricoșător. Imediat, apa se revarsă pe ușă cu mai mult putere. Aud apoi o voce de femeie dând ordine și văd pe ușă cum zboară un copil. Ma uit mai atent și îmi dau seama că ochii în joacă feste. E premierul Emil Boc ținând în mână câteva șuvițe blonde. Apoi, șobolanii  încep să curgă mai mulți ca niciodată. De fapt, erau așa de mulți că apa aproape nu se mai zărea. Toți, grași și umflați, urlând ca disperații și fugind mai ales către sediul PSD din apropiere. Apoi aud un zgomot de geam spart și văd pensile cum încep să se reverse. Apoi, traiul bun, sănătatea și viața normală ies din sediu ca niște tigri scăpați din cușcă pentru prima oară în viață. Oamenii le privesc ca pe niște fiare periculoase, neobișnuiți să le vadă printre ei, neștiind cum să reacționeze. Apoi valul de șobolani și apă devine prea puternic și nu mă mai pot ține de stâlp…. Mă trezesc pe camp, cu o ștampilă de vot în mână.