Sâmbătă,
05.10.2024
Innorat
Acum
14°C

”Cadou” in noul an: informaticienii, re-conectati la normele de venit

Chiar în ultima zi lucrătoare din 2011, ministrul Finanțelor a revenit  asupra unei decizii luate cu o lună înainte: respectiv cea prin care scotea informaticienii care își prestau serviciile prin intermediul persoanelor fizice autorizate din zona celor care puteau să își achite impozitul la norma de venit.
Practic, printr-un ordin emis în 30 noiembrie 2011, ministrul Finanțelor a decis ca la nivelul întregii țări, informaticienii care lucrează prin intermediul PFA-urilor (sau II) să își plătească impozitele în sistem real (16% din diferența dintre venituri și cheltuieli).
Decizia care a stârnit nemulțumire în rândul informaticienilor a fost, parțial, modificată. ”În completarea ORDINUL nr. 2.875 / 2011, a fost dat Ordinul nr. 3022 / 2011, prin care se aprobă completarea Nomenclatorului activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit,  activităţi desfăşurate de contribuabilii care realizează venituri comerciale, cu o nouă poziţie 1191 după poziţia 119 căreia îi corespunde activitatea denumită «Servicii executate în domeniul informaticii, altele decât cele care generează drepturi de autor sau drepturi conexe drepturilor de autor»”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu. Prin urmare, și în 2012 informaticienii își vor putea continua activitatea urmând să plătească o sumă fixă bugetului de stat, indiferent de câștigurile lor.
Deocamdată, pe site-ul Fiscului sibian, normele de venit pentru informaticieni nu au fost publicate pentru 2012. Anul trecut, informaticienii care alegeau acest sistem de impozitare aveau stabilită drept normă de venit suma de 18.000 de lei, indiferent dacă locuiau în municipiile, orașele sau comunele județului.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Adi

Acum 12 ani

Verificati site-ul ANAF sibiu si modificati articolul. Normele de venit pt jud. Sibiu au fost afisate. Codurile CAEN pentru IT nu se mai regasesc. Decizia apartine fiecarui judet in parte, iar la Sibiu se pare ca e PA!
Raspunde

@adi

Acum 12 ani

Pai autorul asta zicea - normele pt it inca nu au fost afisate
Raspunde

din nou

Acum 12 ani

Odata ce au fost stabilite normele pentru toate caen-urile acceptate in 2012, mi-e tare greu sa cred ca se va reveni pentru a mai adauga ceva. Ordinul acela nr. 3022 stabileste lista maxima de coduri CAEN acceptate. Este decizia judetelor ce si cu cat impoziteaza la norma. Multe judete au scos inca de anul trecut IT ul de la norma sau au facut norme ridicol de mari.(de ex in Valcea norma a fost de 670 milioane pe an) Poate totusi se intampla minuni... mai asteptam o sapt, doua dupa care daca nu trecem pe srl, n-avem incotro.
Raspunde

pfa

Acum 12 ani

stie cineva daca s-au adaugat intre timp ?
Raspunde

nela

Acum 11 ani

stie cineva unde de gasesc normele de venit din sibiu pe anul acesta 2013 va rog frumos
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus