Prefectul Horaţiu Răcuciu, preşedintele CJS, Martin Bottesch şi subprefectul Constantin Moraru, împreună cu membrii Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă au participat, în această după-amiază, la o videoconferinţă cu premierul Emil Boc.
La videoconferinţă au fost analizate evoluţia stării vremii şi consecinţele declarării codului galben, începând de mâine dimineaţă, în toată ţara.
„În ce priveşte principalele date meteo, ANM a anunţat o creştere a temperaturii, cu minime sub – 10 grd C, iar maximele puţin peste 0 grd. C, situaţie care va fi până marţi, 7 februarie. De marţi temperaturile vor scădea din nou, până duminică, 12 februarie, urmând ca din 13 februarie, să urce spre valorile normale perioadei respective. În perioada codului galben (03.02.12, ora 10.00 – 05.02.12, ora 20.00), vântul va atinge 50-60 Km/oră”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului Sibiu.
În prezentările făcute de reprezentanţii ministerelor Transporturilor, Mediului, Apărării Naţionale, Educaţiei şi Sănătăţii s-au făcut câteva precizări importante, valabile în zilele următoare:
* prefecţii vor decide deschiderea unor drumuri judeţene spre cele naţionale, numai
după consultarea cu poliţia şi CNADR
* este nevoie de planuri de acţiune pentru prevenirea unor evenimente nedorite şi pentru o mai bună comunicare între autorităţi
* nu sunt probleme cu alimentarea populaţiei cu gaze naturale şi energie electrică
* comandanţii de garnizoane pot dispune unele măsuri, la solicitarea autorităţilor locale
* închiderea/deschiderea de şcoli poate fi hotărâtă de directori, în funcţie de condiţiile locale
* bolnavii nu vor fi externaţi în zone cu probleme din cauza stării vremii
* se vor stabili proceduri speciale pentru deschiderea pe timp de noapte a aeroporturilor, care de regulă nu au acest program de funcţionare.
După videoconferinţă, prefectul Răcuciu a solicitat respectarea cu stricteţe a celor anunţate cu acest prilej şi conform planurilor stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă, cum ar fi asigurarea serviciului de permanenţă la DSP, monitorizarea stării drumurilor judeţene de echipaje ale poliţiei şi a patrulelor Ambulanţei şi IJSU, pentru depistarea persoanelor fără adăpost şi transportarea acestora la adăposturile de noapte şi UPU.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Emil Boc , Ministerul Apărării Naționale , Constantin Moraru , Prefectul Horaţiu Răcuciu , Martin Bottesch , Instituției Prefectului Sibiu
Vizualizari: 364
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Comanescu
Acum 6 ore
1
Acum 6 ore
Anonim
Acum 6 ore
România Trezește
Acum 6 ore
Zz