Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Concert Coma la Music Pub

 

De îndată ce primăvara a bătut la fereastră, Music Pub reîncepe seria de concerte cu care și-a obișnuit prietenii.
Duminică, 4 martie, de la ora 21, băieții de la Coma revin în Sibiu după mai bine de cinci ani. 
Coma în muzică nu înseamnă o stare de letargie, ci energie pură de metal alternativ adusă pe scenă de cei șase membri: Cătălin Chelemen, Răzvan Albu, Dan Costea , Sorin Petrescu, Răzvan Rădulescu, Călin Marcu.
Trupa longevivă a fost înființată în '99 și a lansat până în 2006 două albume, ultimul dintre ele fiind intitulat Nerostitele, avându-l invitat pe o piesa pe legendarul basist Bill Gould (Faith No More).
Macedonienii de la Point Black sunt deja un nume familiar publicului underground din România, susţinând o serie de concerte în ţara noastră de-a lungul ultimului deceniu. Trupa s-a format în 1999 în oraşul Skopje, abordând iniţial genul hardcore şi evoluând ulterior către sonorităţi alternative metal. Trupa a concertat împreună cu legendarii Deftones într-un turneu european.
Costul unui bilet este de 10 lei, iar după concerte, sunteți așteptați la un afterparty with the bands în Music Pub Extension.
Următoarele concerte anunțate în Music Pub sunt AB4 în 11 martie și Mike Godoroja în 29 martie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus