Duminică,
06.10.2024
Innorat
Acum
13°C

Cele mai mari universitati din Sibiu se judeca pe ”Biblioteca Muzicala”

Universitatea ”Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” se judecă de mai bine de un an și jumătate pentru un spațiu pe care multă vreme înainte l-au împărțit frățește.
Miza procesului o reprezintă un spațiu din clădirea de pe Bulevardul Vasile Milea în care a funcționat până în luna mai a anului 2009 sediul Bibliotecii Universitare a ULBS, care deservea peste 20.000 de studenți. Imediat după ce ULBS a mutat biblioteca în spațiul nou construit lângă Facultatea de Medicină conducerea AFT a zidit la propriu intrarea în vechiul sediu. De aici și până la proces a fost doar un pas. Dosarul cu numărul 2854/85/2010 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția Civilă în data de 1 octombrie 2010. ”Dânșii ne-au cerut să evacuăm acel spațiu, însă noi am făcut investiții serioase în clădire. Cea mai mare parte a clădirii oricum a fost eliberată, odată cu mutarea Bibliotecii Universitare în spațiul nou. A rămas totuși Biblioteca Muzicală”, a declarat Daniela Bădilă, consilier juridic în cadrul Universității ”Lucian Blaga”, la ultima înfățișare. Conducerea ULBS motivează decizia de da în judecată Academia Forțelor Tereste prin recuperarea investițiilor făcute în Biblioteca Muzicală. ”Universitatea Lucian Blaga și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu se află în litigiu. Cauza acestui litigiu o constituie acordarea accesului ULBS în spațiile aferente pavilionului 4 din Cazarma 484, unde mai funcționează încă o parte din Biblioteca Centrală Universitară (Biblioteca Muzicală). În subsidiar, petiționarul cere restituirea investiției făcute de către ULBS, a cărei valoare va fi stabilită de expertul desemnat în cauză”, arată conducerea ULBS într-un document oficial. Surse neoficiale din jurul procesului arată că valoarea solicitată se ridică la aproximativ 70000 de lei.


De partea cealaltă însă, reprezentanții AFT Sibiu au fost mult mai reticenți în oferi detalii despre proces, rezervându-se la a evidenția caracterul public al ședințelor de judecată. ”Urmare a solicitârii dumneavoasträ cu privire la emiterea unui punct de vedere referìtor  la Dosarul nr. 2854/85/2010, aflat pe rolul Tribunalului civil, Secția civilä, în care Academia  Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” este implicatä ca parte intimată, iar Universitatea  „Lucian Blaga" din  este implicată în calitatea procesualä de reclamant, vă precizăm că, în conformitate cu art. 126 din Constituçia României, coroborat cu art. 121 din Codul de procedurä  civil ...Ședințele dejudecatä sunt publice, afară de cauzele prevăzute de lege".  În același timp, înțelegem să supunem atenției dumneavoastră și prevederile 2111.12, alìn."l”, din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în care se precizeazä faptul că „se exceptează de la accesul liber al cetățenilor... informațiíle privind procedurile judíciare, dacă publicarea acestora aduce atingere asigurării unui proces  echilabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicare în proces”, arată rectorul AFT ”Nicolae Bălcescu”, Ghiță Bârsan.


Încă din 2009 reprezentanții Academiei Forțelor Terestre au pornit demersurile pentru recuperarea acelui spațiu. „Între Academia Fortelor Terestre si Universitatea „Lucian Blaga” a existat un protocol pentru folosirea în comun a imobilului. Mutarea Bibliotecii în noul sediu a condus la disparitia obiectului protocolului. Spatiile dezafectate din imobilul mai sus mentionat urmeaza a fi pregatite pentru satisfacerea necesitatilor institutionale. Totodata, în momentul de fata ambele institutii dispun de resursele bibliotecare necesare si suficiente pentru îndeplinirea obiectivelor de instruire, educare, studiu si cercetare”, arăta la acea vreme, cdt. Benoni Sfârlog, fostul rector al AFT Sibiu.
Următorul termen în acest proces a fost stabilit pentru data de 22 martie 2012.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

cunoscator:

Acum 12 ani

.bibleoteca a univ.L Blaga din Sibiu este in cadrul fac de Medicina tot complexul se numeste FACULTATEA DE MEDICINA in proiect si finantata de ministerul invatamintului Idea mutari bibleoteci intrun corp nou a fost una excelenta ,armata sa folosit de ULBS pina la acreditarea lor ca invatamint universitar superior militar findca ULBSul era dotat cu logistica fond de carte si personal necesar Dupa ce sau vazut cu saci in caruta au inceput cu fite de tot felul. Acuma cladirea fosta este in parasire iar univ L B poate sa ceara daune prt lucrurile din patrimoniu ce sint inca in spatiile armatei NU inteleg cum dupa legile ministerului inv.atamantului si-a legilor ARACISului invatamintul superior militar mai functioneaza
Raspunde

@cunoscator

Acum 12 ani

cunoscator, cunoscator ,da matale nu pre ai dat prin biblioteca dupa cate greseli de scris ai...
Raspunde

at@cunoscator

Acum 12 ani

Imi vine sa vomit la cata gramatica are \"cunoscator\". Ce scoala ai facut Omule??! Lasa-te de scris si mergi la scoala, vezi ca se fac inscrieri la grupa pregatitoare (desi cred ca trebuie sa dai test inainte).
Raspunde

Taratorule

Acum 12 ani

Facem pariu ca @1 este bugetar?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus