Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Grija unde parcati masinile: vor fi ridicate si daca le lasati "la gunoi"

Dacă veți parca mașina într-una din piețele Sibiului, în alte locuri decât cele amenajate pentru parcare, scenariul ridicării autoturismului dumneavoastră devine unul cât se poate de plauzibil, de luna viitoare. Administrația locală a lansat în dezbatere publică un proiect care clarifică unele din prevederile regulamentului de ridicare a mașinilor staționate neregulamentar, dar și simplifică procedura de recuperare a mașinilor proprietate a unor persoane juridice.

Potrivit proiectului de hotărâre a Consiliului Local Sibiu supus dezbaterii publice, ”Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel oprite sau staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al municipiului Sibiu” va suferi două modificări și două clarificări.
Clarificările sunt cuprinse în două alineate adăugate la lista categoriilor de (auto)vehicule ce pot fi ridicate: ”i) autovehiculele și vehiculele de orice fel staționate și parcate în zonele anunțate și semnalizate corespunzător care urmează a fi supuse operațiunii de salubrizare” și ”j) autovehiculele și vehiculele de orice fel staționate sau parcate în piețele municipiului Sibiu în alte locuri decât parcările amenajate”.

Modificările: orarul de recuperare a mașinilor și actele necesare

Prima modificare este adusă intervalului de timp în care pot fi recuperate mașinile astfel ridicate. Până acum, eliberarea (auto)vehiculelor se făcea în fiecare zi, între orele 06 – 22. Proiectul de hotărâre propune care orarul de funcționare să fie diferit în funcție de anotimp: 06 – 22, vara, respectiv 07 – 21, iarna.
Cea de-a doua modificare a regulamentului vizează actele necesare pentru a putea fi recuperată mașina. În cazul persoanelor fizice, actele necesare rămân aceleași: carte de identitate a autovehiculului sau certiticat de înmatriculare și act de identitate al proprietarului sau al împuternicitului.
În cazul persoanelor juridice, însă, acum este solicitată o copie a certificatului de înregistrare a societății. Proiectul de hotărâre modifică această prevedere, astfel că șoferii mașinilor înregistrate ”pe firmă” își vor putea ridica autovehiculele în baza delegației, a ordinului de deplasare, a unei împuterniciri sau a foii de parcurs emise de persoana juridică proprietară a autovehiculului. Evident, acestor documente trebuie anexată și ”dovada achitării integrale a sumelor cu titlu de tarif de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor, stabilite în acest sens”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 240

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

...

Acum 12 ani

”i) autovehiculele și vehiculele de orice fel staționate și parcate în zonele anunțate și semnalizate corespunzător care urmează a fi supuse operațiunii de salubrizare” : hmm, da noi avem zone din astea?
Raspunde

@1

Acum 12 ani

avem astfel de zone mai ales primavara cand primaria vrea sa spele marginea strazilor unde sunt parcate masini (sau sa marcheze locurile de parcare)
Raspunde

...

Acum 12 ani

zone care sunt maturate/curatate primavara sunt, dar zone \"anuntate si semnalizate corespunzator\" cum scrie acolo nu am vazut nicaieri. asta era ideea
Raspunde

sibian get beget

Acum 12 ani

Exact in intersectia strazilor Suru - Magura-Lirei sunt o groaza de masini parcate necorespunzator. Mai ales dupa-amiaza. Se parcheaza in intersectie, pe trecerea de pietoni, fiecare cum il duce capul. Aviz serviciului ridicari auto. Rugam controlati zona.
Raspunde

stelica

Acum 12 ani

confirm cele afirmate de sibianul de la 4. locuiesc in zona si situatia este intolerabila! acolo s-a deschis recent o scoala particulara si nu s-a autorizat parcarea in zona. normal ar fi ca politia si primaria sa viziteze locul, dupa ora 15:00 si sa ia masurile ce se impun. este un mic petec de verdeata si se parcheaza si pe el! speram ce sesizarile sa fie auzite.
Raspunde

alex

Acum 12 ani

Abuzurile primariei Sibiu si a firmei de ridicare sunt intolerabile. Multe zone in care parcarea este interzisa nu sunt semnalizate corespunzator!!! Sa nu mai vorbim de pretul exorbitant !!! Masinile luxoase ale smecherilor nu sunt niciodata ridicate desi incurca circulatia in cele mai multe cazuri .Oare de ce??? Una este sa parchezi intr-o zona si sa incurci circulatia alta este sa parchezi masina intr-o zona destinata taxi sau persoanelor cu handicap mai ales ca in cazul celor din urma semnalizarea este deficitara iar seara nu se vad mai ales daca strada nu e luminata suficient, iar \"angajatii \"de bine care nu au muncit in viata lor nu fac altceva decat sa se plimbe in zonele respective si sa sune imediat la firma de ridicari !!Intr-un stat civilizat in primul rand aceste zone au fost semnalizate suplimentar (semne pe asfalt, panouri de avertizare suplimentare pe toata lungimea zonei , panouri luminoase etc) iar ulterior administatia locala a venit cu masura de ridicare !!Dar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul si ne ia banii in mod abuziv!! Sa nu se inteleaga ca sunt impotriva ridicarii masinilor parcate in loc interzis ,doar vroiam sa semnalez unele criterii de ridicare pentru a nu mai exista abuzuri !!
Raspunde

Taximetrele

Acum 12 ani

intra sub incidenta acestui regulament? Titlul actului ar zice ca da: ”Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel oprite sau staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al municipiului Sibiu”. Fiind vorba si de autovehicule oprite (voluntar, cum se mai precizeaza in regulamentul pentru circulatia pe drumurile publice - HG 1391/2006), consider ca si taxiurile ar trebui ridicate, amendate, etc. Taximetristii sunt cei mai nesimtiti dintre cei care incalca/ignora cu buna stiinta orice regula, fie ea de circulatie sau de bun simt: opresc/parcheaza, asteptandu-si clientii, oriunde - pe treceri de pietoni, in intersectii, pe pista de biciclisti, in fata portilor, chiar daca, pe langa prevederile legale (pe care ar trebui sa le stie), exista semne clare de interdictie a opririi. Ca exemplu, intersectia Alba Iulia cu str. Bieltz. Desi exista doua statii dedicate lor, pe ambele sensuri ale str. Alba Iulia, cu cate 7 locuri rezervate, cea de pe sensul spre aeroport este ignorata, in timp ce, pe sensul spre centru, am numarat si 30 de masini stationate in locuri de interdictie, marcate cu semne - nu doar la mai putin de 25 de m de trecerile de pietoni ci chiar pe trecerile de pietoni, la mai putin de 25 de m de intersectie, pe pista de biciclisti, in fata portilor de la primele 4-5 case de pe Bieltz. Si toate astea sub ochii blajini, ingaduitori ai militienilor (probabil cumparati cu cate-o cursa gratuita la iesirea din schimb, altfel nu-mi explic asa-zisa indulgenta) care pandesc neacordarea de prioritate sau trecerea pe rosu la semaforul din fata Alcomsib.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus