Joi,
12.12.2024
Innorat
Acum
1°C

"El Tiristo": a depasit, pe linia dubla de la Talmaciu, la deal, alte trei TIR-uri | Video

Șoferul unui TIR, în vârstă de 38 de ani, din Bihor, și-a lăsat permisul de conducere polițiștilor sibieni care l-au surprins în timp ce depășea alte două autotrenuri și o camionetă, la ieșirea dintr-o curbă unde marcajul era continuu. Pe lângă suspendarea permisului pentru ”ambițioasa” manevră a primit o amendă de 140 de lei. Depășirea relativ inconștientă a fost dublată de un autoturism care a urmat îndeaproape încălcările regulamentului de circulație, într-o zonă unde nu mai departe de acum câteva zile au murit două persoane, într-un accident în care tot un TIR a fost implicat.
"Unul dintre şoferi, care conducea un ansamblu TIR, a fost filmat şi înregistrat de aparatul radar în timp ce depăşea alte două ansamble TIR şi un autocamion pe linie continuă. Şoferul are 38 de ani, este din Bihor şi a mai fost amendat pentru viteză" , a declarat Ana Maria Popa, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, citată de Mediafax.
Depăşirea a fost făcută la kilometrul 254, în afara localităţii Tălmaciu, unde în 24 martie un TIR a derapat şi s-a răsturnat, accidentul soldându-se cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 326

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

x

Acum 12 ani

absolut corect....bine ca l a facut pieton....dar stau si ma intreb pe langa inconstienta acestui teribilist si al celui ce l a urmat...de cati ani mai e nevoie pentru a face acolo 2 benzi pe urcare asa ca in zona sibiu-sebes...ca tot asteptam autostrazi si ele nu mai vin. mi se pare aberant sa tii in linie dubla continua o masina kilometrii intregi doar pt faptul ca unii nu se misca mai repede de 60km/h
Raspunde

Zoro

Acum 12 ani

Ar trebui sa le ridice carnetul pentru cel putin un an acestor idioti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus