Duminică,
16.05.2021
Innorat
Acum
14°C

Conflictul in cuplul marital

Cu toții știm că într-o căsnicie nu e totul numai lapte și miere, însă câți dintre noi știm să facem față conflictelor ce apar în cuplu fără a ajunge la vorbe grele, certuri sau la agresivitate? Abordările distructive de genul țipăt, strigăt sau aruncat cu lucruri după celălalt nu fac decât să înrăutățească lucrurile și să îi îndepărteze pe cei doi.

Ce este conflictul? Putem defini conflictul ca o situație în care persoanele implicate se confruntă cu așteptări, nevoi sau obiective contradictorii, care generează lupta fiecăruia pentru a obține ceea ce dorește. În orice problemă de cuplu este bine ca cei doi parteneri să se concentreze în primul rând pe aspectele care vizează ameliorarea comunicării dintre ei.

Fiecare problemă are o rădăcină. Uneori poate fi dificil să o descoperiți dar nu imposibil, însă dacă există dorință în acest sens se poate. Orice conflict ar fi bine să fie abordat direct, nicidecum evitat sau ignorat. Așadar, identificăm problemă și încearcăm să găsim împreună cu partenerul cea mai bună soluție de a o rezolvă.

Cum anume? De pildă, putem adopta acele comportamente care știm că oferă plăcere partenerului nostru, amintiți-vă ce lucruri făceați odată împreună și vă făceau plăcere. Acestea o să va reîmprospăteze relația, o să creeze o stare de bine și de liniște. De multe ori, partenerii încetează să mai facă acele mici lucruri plăcute menite să consolideze relația lor.

Pe acest fundal apar neglijările, certurile și criticile frecvente. Multe dintre aceste interacțiuni negative sunt determinate de așteptările nerealiste ale partenerilor cu privire la celălalt sau de convingerile lor negative cu privire la relația în sine (de genul, "Relația noastră a eșuat complet și nu mai văd posibilă nici o împăcare!"). Această gândire catastrofică nu face altceva decât să blocheze procesul de comunicare dintre parteneri și să genereze alte și alte conflicte.

Cum mai putem rezolva situațiile conflictuale? Iată câteva sugestii refeitoare la rezolvarea eficientă a acestora: exprimați ceea ce nu vă place, dar nu îl învinovățiți pe celălalt; exprimați clar ceea ce doriți să spuneți, nelăsând loc pentru mai multe interpretări; încercați să nu exagerați atunci când lucrurile nu iau întorsătura dorită; folosiți cuvinte neutre, nu monopolizați discuția doar în favoarea dumneavoastră; faceți "compromisuri" (negociați), acceptând influența din partea partenerului; controlați-vă manifestarea sentimentelor de furie; folosiți umorul (dar nu și sarcasmul) pentru a depăși situațiile tensionate.

Problemele trebuie rezolvate pe rând, nu este recomandat să trecem la altă problemă fără să fi reușit să o discutăm pe cea existentă! Gradul de satisfacție într-un cuplu este dat de numărul de interacțiuni pozitive între parteneri. Cei care nu se înteleg bine au mai multe interacțiuni negative decât pozitive. Interacțiunile negative sunt generatoare de sentimente ostile și contradictorii.

Conflictul este inevitabil, însă certurile nu înseamnă neapărat că mariajul nu mai merge. Dacă avem păreri diferite despre un anumit lucru nu înseană automat că unul greșește și celălalt are dreptate. Specialiștii spun că uneori, dacă este corect controlat și menținut în limitele bunei cuviințe, conflictul este chiar benefic într-o relație, pentru că partenerii au ocazia să descopere noi idei și noi modalități de exprimare ale celuilalt.

Vizualizari: 579

Comentarii

4 comentarii

Giorgi

Acum 9 ani

Sunt de acord cu tine in ceea ce spui despre cum sa rezolvam conflictele ce apar in cadrul cuplului.Zic doar ca uneori e greu cand celalat nu te asculta si crede ca parerea lui e cea mai bune,eu cred ca in astfel de situatii,pt ca ele exista in orice cuplu asa cum ai spus,eu nu reusesc pe moment sa il fac sa ma asculta,ci dupa un timp,cand se linisteste.Te intreb:cum l-as putea face sa ma asculte?
Raspunde

Lavinia Albu

Acum 9 ani

Pt Giorgi Prin natura lor barbatii nu pot asculta fara a da solutii, iar atunci cand nu dau solutii e posibil sa nu asculte activ ceea ce le-a fost transmis. Trebuie sa creati un ambient calm atunci cand doriti sa vorbiti lucururi importante pt dvs/ pt familia dvs. Daca vedeti ca este usor iritat din varii motive alegeti impreuna un alt moment in care sa vorbiti. Cereti-i sa va asculte pana terminati fara a va intrerupe, iar apoi puneti usoare intrebari de genu \"Ce parere ai despre x lucru ce tocami ti l-am spus?\". In urm articol veti gasi mai multe informatii (sper) caci mi-ati dat o idee minunata pt urmatorul articol. Insa ca un sfat va recomand sa nu va asteptati la schimbari majore peste noapte, dar impreuna cu pasi mici puteti aduce schimbarea acolo unde va doriti!
Raspunde

Ilie Meserie

Acum 9 ani

Eu cand am vreun conflict imi fragezesc consoarta cu doua-trei calorifere in cap si se linisteste. Apoi facem sex, pentru ca noi ne-am luat din dragoste.
Raspunde

Geta Magdalina

Acum 9 ani

Lavinia, iti urmaresc cu placere frumoasele articole care sunt utile si pline de invataminte chiar si pentru mine care sunt la varsta a 2-a si te rog sa nu iei in seama micile rautati care ti se scriu ori din invidie ori din indolenta... ca sa nu-i spun altfel.... Sa scrii te rog in continuare, pentru ca eu o sa-ti citesc cu mare interes interesantele tale articole! Succes!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus