"Arca lui Noe", un proiect de sensibilizare a clasei politice şi a opiniei publice privind protejarea animalelor sălbatice din România, a fost lansat luni seară, la Bucureşti, şi va cuprinde expoziţii realizate de cei mai buni fotografi de faună din ţară, dar şi o iniţiativă legislativă.
Proiectul "Arca lui Noe", menit să sensibilizeze opinia publică în privinţa biodiversităţii României - patrimoniu natural unic - şi să propună soluţii concrete de protejare eficientă a mediului său natural, a fost lansat de National Geographic, în parteneriat cu Dr. Reddy's Laboratories România, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi cu sprijinul unor companii private, precum şi al societăţii civile.
Proiectul este iniţiat de Silviu Matei, fotoreporter la Mediafax Group şi absolvent de cursuri de fotojurnalism şi wildlife la Westwood College, SUA, Costas Dumitrescu, absolvent de Regie şi fotograf profesionist, Silviu Petrovan, PhD în biologie la Universitatea Hull, Marea Britanie, Cristian Lascu, speolog şi jurnalist, redactor-şef la National Geographic România, şi Marian Bălăşoiu, absolvent de medicină şi manager al proiectului "Arca lui Noe".
"Arca lui Noe" va debuta cu o expoziţie de fotografii realizate de cei mai buni fotografi de faună din ţară, între care şi Silviu Matei şi Costas Dumitrescu, care va fi prezentată în premieră în Bucureşti, începând cu data de 5 iunie, într-un loc care urmează să fie anunţat ulterior. Expoziţia dezvăluie animale şi păsări din România, unele unice în lume, şi îşi propune să declanşeze o dezbatere în cadrul societăţii româneşti asupra celor mai bune metode de conservare a naturii. După Bucureşti, expoziţia de fotografii, care surprind urşi, cerbi şi ciute, râşi, capre negre, acvile de munte, bufniţe, va fi prezentată în Sibiu şi Braşov, urmând ca din toamnă să ajungă şi în alte oraşe.
În afara acestui demers de conştientizare, proiectul "Arca lui Noe" doreşte să producă şi o schimbare legislativă care să conducă la o protecţie sporită a faunei, luptând pentru fiecare specie, pentru fiecare caz în parte.
Râsul, un animal emblematic, este prima specie căreia îi va fi acordată o atenţie specială în cadrul proiectului "Arca lui Noe", după cum a explicat Marian Bălăşoiu, managerul proiectului.
"Arca lui Noe" pleacă de la ideea că România este o ţară privilegiată prin varietatea şi unicitatea multor specii de plante şi animale. În condiţiile în care teritoriul este acoperit majoritar de munţi şi păduri, iar urbanizarea există preponderent în zonele de câmpie, se poate vorbi încă de faună sălbatică, cu un fond genetic nealterat de intervenţia omului. Unele specii valoroase există în efective semnificative, deşi în cea mai mare parte a Europei au dispărut de secole, de aceea se poate spune că, din acest punct de vedere, România se află în fruntea Uniunii Europene, fiind o adevărată "Arcă a lui Noe", după cum a explicat la evenimentul de lansare Cristian Lascu, redactor-şef al revistei National Geographic România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Uniunii Europene , marea britanie , Costas Dumitrescu , Cristian Lascu , După Bucureşti , National Geographic , Laboratories România , Marian Bălăşoiu , Mediafax Group , National Geographic România , Silviu Matei , Silviu Petrovan , Universitatea Hull , Westwood College
Vizualizari: 905
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
T.
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Putin
Acum 2 ore
D.