Voința Sibiu a pierdut, scor 1-3, meciul din deplasare cu Universitatea Cluj, din etapa a 33-a. Odată cu această înfrângere, sibienii și-au ucis și ultimele speranțe legate de o ipotetică salvare de la retrogradare. Practic, o clasare pe locul 15 la finalul Ligii I a devenit de acum imposibilă, deoarece indiferent de rezultatele din ultimele două jocuri, FCM Tg. Mureș va rămâne pe această poziție, având de partea sa și rezultatele directe(1-1 la Sibiu, 0-0 la Mureș).
În meciul cu clujenii, Voința Sibiu a jucat destul de bine în prima jumătate de oră și a ratat câteva ocazii importante. Încă de la început, clujenii au cedat posesia și inițiativa, dar jucătorii lui Alexandru Pelici nu au putut să împingă balonul în poartă. Cei care au marcat au fost jucătorii lui „U”. Elevii lui Claudiu Niculescu au scuturat plasa porții lui Miron de două ori în prima repriză și o dată în cea de-a doua. Vlad Morar(31) și Drăghici(43, 68) cu o dublă au stabilit învingătoarea, iar Burlacu de la Voința a marcat golul de onoare al sibienilor.
Meciul de la Cluj a început cu zece minute mai târziu decât era planificat, deoarece sibienii au ales să protesteze la adresa conducerii clubului pentru neplata salariilor. De altfel, „alb-verzii”au purtat pe brațe și banderole albe, care sugerau o formă de protest.
Retrogradată sută la sută, Voința va juca pentru ultima dată în Liga I vinerea aceasta, pe stadionul „Municipal” din Sibiu, cu CS Mioveni, de la ora 18.00. Rareș Forika nu își va putea lua „la revedere” de la fani din teren, deoarece este suspendat în urma primirii a două cartonașe galbene și implicit pe cel roșu.
Echipe de start:
„U” Cluj: Boşneag, D. Popa, Galamaz, Pele, Mendy, Păcurar, Cristescu, Boştină, Morar, Drăghici, Tony
Rezerve: Ţicrea, Neag, Abrudan, Cojocnean, Buşcă, G. Grozav, L. Marinescu
Antrenor: Claudiu Niculescu
Voinţa: Miron, Forika, Apostol, N. Grigore II, Burlacu, Dîlbea, Beza, Tătar, Străuţ, Zăgrean, Antohi
Rezerve: Zăvoi, Maghici, Cigan, Lukanovici, Postolache, Sg. Bar, Olteanu
Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitru: P. Unimatan
Asistenţi: M. Artene, D. Hulubei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
15 răspunsuri
-
am si eu o intrebare daca ma poate lamuri cineva..jucatorii si stafful si au primit primele promise pt promovarea in liga 1? si de cat timp nu si au mai platit salariile? …..au primit de la primarie 12 miliarde parca plus banii pe bilete plus inca vreo 600.000 euro pe drepturi tv cel putin o sa primeasca……..chiar is curios daca se va desfiinta echipa sau nu.daca se desfiinteaza ce o sa se intample cu banii primiti din drepturi tv…
-
prin presa asa a aparut ca s au alocat bani de la bugetul local aprox. 12 miliarde si sincer sa fiu si eu am fost putin circumspect la timpul acela.in mod normal jucatorii ar trebui platiti iar daca nu s au achitat primele de promovare pana acum si acelea ar trebui platite.multa lume a av mari asteptari de la aceasta echipa.eu cred ca la ce lot exista unul destul de slabut zic eu 29 pct sunt multe.plus ca nu au avut nici conditii de antrenament …oricum in conditiile date cred ca echipa se va desfiinta..sau prin neplata jucatorilor (daca e adevarat) s-a incercat de fapt demoralizarea lor..mai pe scurt nu s a vrut mentinerea in liga 1…probabil ca noi comentam degeaba aici..stiu altii mai bn c s-a intamplat……
-
Este tot mai greu sa formulezi o parere despre ce s-a intamplat cu echipa asta. Cred ca, oricat de mult sustine Pelici faptul ca jucatorii au avut caracter, o parte dintre ei (aia 2-3 care au o valoare cat de cat apropiata de liga judeteana…) au tradat echipa dupa meciul blatuit de vaslui. Sa revin la Pelici, ar fi avut rost mentinerea lui pana la terminarea turului, ulterior dovedind ca este depasit de evenimente, daca nu chiar rau intentionat.
-
din cite stiu eu primaria la dat 6000 euroin dua trase sunt surprin ce sau facut cu banii din bilete stind faptul ca vointa acasa a avut o medie de 8000 pe meci acasa deci o suma de 120000 la un bilet de 15 lei undes banii astea si ne plingem ca nu sunt banii si meci\urile de dupa vaslui sau pierdut pe grigore tinc cu eliminarile si forika sa ne aducem aminte cite 11 metri am primit din cauza noastra pacat no sa mai avem ekipa cum am avut dau egzemplu inter sibiu
-
Sunt disperat sa gasesc pe cineva care sa opreasca efectuarea gratarului de final de campionat in cercul de la centrul terenului de pe Municipal (a se citi cineva care sa tina echipa in continuare…), pe cineva in stare sa inlocuiasca primarul din Sibiu, dar inainte de toate, pe cineva capabil sa-mi traduca ce a vrut sa scrie autointitulatul bosu…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bunătatea sibienilor, revărsată în toate mediile online, este legendară și proverbială. Curtea Supremă a bicicliștilor, a trotinetiștilor din frumoasa comunitate…
Carevasazica pana in 3035 traficul estimat e sub 6800 de masini / zi. Sa zicem pana atunci, cam 5000 masini…
Cel mai adecvat local pentru nivelul de trai si pentru cel intelectual al sibienilor este taraba de mici din Obor.…
Toate raurile si paraurile din judet sunt pline de astfel de tuburi de canalizare, doar ca autoritatile locale inchid ochii,…
Romania este o tara fara presedinte, cu niste derbedei care fac si desfac guverne dupa cum le este interesul, cu…










Lasă un răspuns