Joi,
25.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Parinti. Copil - da sau nu?

La un moment dat în căsătorie, va veni momentul deciziei "copil - da sau nu", cu toate că unele cupluri ştiu de la bun început dacă vor sau nu copii. Este foarte important ca ambii parteneri să cadă de acord în această privinţă şi să fie pregătiţi să îşi asume o astfel de responsabilitate. Calitatea de a fi părinte este una din cele mai mari încercări a ciclului de viaţă familial.

Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuală, identitatea familiei şi relaţiile conjugale. Copii vor consuma atâta timp, încât deprinderile neînvăţate în stadiile anterioare vor fi dificil de recuperat. Capacităţile de comunicare, menţinere a relaţiilor şi de rezolvare a problemelor sunt des testate în cursul acestui stadiu.

Apariţia copiilor duce la schimbarea rolurilor între membrii familiei. Fiecare părinte are trei roluri importante şi solicitante: ca şi individ, partener de viaţă şi de părinte. Pentru o viaţă armonioasă în familie este bine ca fiecare rol să fie trăit şi să i se ofere importanţa cuvenită.

Un mit foarte des auzit este acela că, de obicei, copiii contribuie la îmbunătăţirea stării de fericire a cuplului şi îi apropie pe cei doi parteneri. Realitate: multe studii au demonstrat că venirea primului copil într-un cuplu îi îndepărtează pe cei doi parteneri şi aduce un oarecare stres în viaţa de cuplu dacă cei doi soţi nu au aştepatări realiste şi nu se sprijină reciproc. În orice caz, cuplurile care au copii sunt mai puţin predispuse divorţului decât cele fără. Multe schimbări intervin în viaţa de familie odată cu apariţia copiilor. Părinţii tineri se aşteaptă ca toate lucrurile să revină la normal odata ce copilul se naşte, iar când această „normalitate“ întârzie să mai apară, apar frustrări şi neînţelegeri cu privire la împărţirea noilor responsabilităţi.

Un copil, din punctul meu de vedere, este o binecuvântare pentru fiecare familie, un copil aduce zâmbet şi soare în fiecare cămin, atunci când este dorit.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1428

Comentarii

2 comentarii

rosu

Acum 11 ani

Am citit articolul! Parinti - fara copil, da sau nu? NU !
Raspunde

buluc

Acum 11 ani

Domnisoara Lavinia este adevarat ca sibienii practica dragostea solo , in baie si cu lumina stinsa ? si alta intrebare : nu cumva asta este explicatia pentru numarul scazut de nasteri in Sibiu ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus