Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Reteta electronica, varianta de Sibiu: tot "accesibila in curand"

De la începutul lunii iulie, medicii de familie au început să elibereze reţete în format electronic, iar sibienii au reuşit să le ridice de la farmacie cu buletinul. În teorie. În practică, rețetele sunt eliberate tot pe hârtie.

Care sunt problemele în Sibiu? În primul rând dotarea cabinetelor cu programul necesar, în care ar trebui ca medicul să completeze pe calculator un formular electronic, care apoi să se transmită
în sistem şi să se tipărească pe hârtie, cu un cod de bare.
 „Eu folosesc o altă versiune a programului, care este perfect funcţionabilă, dar pacienţii mi-au spus că sunt încă multe farmacii în oraş care nu dispun de program, aşa că de teamă să nu le expire reţeta până o ridică sau că nu găsesc locul potrivit de unde să o ridice, prefer deocamdată să le scriu de mână. Probabil că în săptămânile următoare o să se instaleze în toate farmaciile sistemul şi atunci va fi mai uşor pentru noi toţi să adoptăm varianta electronică”, spune medicul de familie Cătălin Sava.
Alţi medicii spun că au primit softul, dar majoritatea se plâng că nu au avut încă timp să-şi cumpere imprimantă cu laser şi stick-uri pentru semnătura electronică, dar şi de faptul că sistemul se blochează frecvent, iar pentru a completa o reţetă e nevoie de zeci de click-uri.
Reţeta este accesată de farmacişti fie prin scanarea codului de bare 2D inscripţionat pe reţetă, fie prin tastarea unor date de identificare de pe reţetă. Cele mai multe farmacii spun că şi-au cumpărat deja cititoare pentru codurile de bare ale reţetelor, dar „sistemul se blochează des şi nu prea putem elibera astfel de reţete”.
„Noi avem aparatura necesară eliberării reţetelor electronice, dar sunt ceva probleme la sistem, de la Bucureşti, şi ne dă eroare. Oricum nu am avut mai mult de două reţete electronice luna aceasta, pe care din păcate nu le-am putut elibera, aşa că pacienţii s-au întors cu ele la medicul de familie”, spune o farmacistă de la Farmacia 21.
O reţetă electronică ar trebui să se poată elibera şi parţial, astfel dacă pacientul nu găseşte într-o farmacie toate medicamentele prescrise, să le poate ridica de la altă unitate farmaceutică. În Sibiu însă, nu se prea eliberează reţete electronice, nici total, nici parţial.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 386

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

PKPhexAuaszLryS

Acum 11 ani

Buna va admir baieti si m-ar itsreena 2 chestii(daca se poate):1. DAW-ul(softul) pe care il folositi este apple logic?2. Cum faceti Drum Pattern-urile/ Drum Loopuri-le acelea superbe?:X multumesc
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus