Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Gazul, pe patru. Mediesenii au bifat a doua victorie din campionat

Turnul Sfatului
0

Gaz Metan a primit, în această seară, pe teren propriu, vizita nou-promovatei CS Severin, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, ediția 2012-2013. Meciul încheiat în urmă cu puțin timp a coincis și cu cea de-a doua victorie a medieșenilor din actuala ediție a campionatului românesc de fotbal, după ce în etapa trecută Gazul a câștigat, în deplasare, meciul cu Viitorul Constanța.

Publicitate
Publicitate

Gaz Metan – CS Turnu Severin s-a încheiat cu scorul de 2-0. Medieșenii au deschis scorul în minutul 18, prin Răzvan Avram, care a marcat un gol spectaculos după o cursă de 20 de metri încheiată cu un plasat din afara careului. După gol, severinenii au început să echilibreze jocul, dar, pe final, tot gruparea antrenată de Cristi Pustai a marcat. Astafei, înregimentat în vară la Gaz Metan, a pus capăt emoțiilor în minutul 90, când a marcat golul doi al meciului.

Gaz Metan a câștigat cu 2-0 partida cu severinenii și, până la disputarea celorlalte întâlniri din Liga I, a urcat până pe locul patru al clasamentului. În acest meci, kosovarul Azdren LLullaku, căruia i-a venit zilele trecute „cartea verde”, a debutat pentru formația din Mediaș.

Publicitate

 

Echipe de start:

Gaz Metan: Buchta, R. Zaharia, Frăsinescu, Akaki, M. Ciucă, Breeveld, Tahar, R. Avram, Fl. Dan, C. Petre, Astafei

Antrenor: Cristi Pustai

Rezerve: Pleşca, Sg. Buş, Cr. Todea, Muth, Vukadinovici, Llullaku, C. Gheorghe

CS Severin: A. Marinescu, Mitici, Dandea, Bălău, Giurgiu, Moutinho, Fl. Pătraşcu, Golici, Bălace, Al. Zaharia, Vancea

Antrenor: Marian Bondrea 

Rezerve: Şteţca, Ologu, Neacşa, Abba, Thomas, Gugu, B. Stoica

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate