Sâmbătă,
15.05.2021
Cer Senin
Acum
10°C

Integrarea copiilor in colectivitate

Ne pregătim cu păși repezi de toamnă și fiecare grădiniță își pregătește sălile ce vor fi umplute și animate de copii frumoși și glasurile lor vesele. După o perioadă de 2-3 ani în care copilul a stat numai cu părintele lui, iar ritualurile zilnice erau bine scrise, apare o nouă etapă în viață sa, o etapă în care se “taie” sigur cordonul ombilical, părintele (mama în cele mai multe cazuri) trebuie să își reia activitatea profesională, iar copilul trebuie să învețe să accepte că o parte din zi va fi departe de familie.

Unii copii se adaptează foarte ușor acestei etape, iar alții întâmpină reale dificultăți în a accepta noul program. Pentru ca integrarea și adaptarea să se facă într-un mod cât mai ușor și plăcut este indicat ca părintele să îi vorbească din timp micuțului despre ceea ce urmează să i se întâmple.

Să i se povestească despre grădiniță, despre faptul că va trebui să stea fără mami și tati câteva ore, că va sta cu alți copilași de seama lui, iar împreună cu ei și cu niște doamne foarte drăguțe se va distra, se va juca, va colora și va picta, va învăța jocuri/cântecele/poezii și mai ales va trebui să îi fie foarte clar specificat copilului că părintele de fiecare dată va veni după el să îl ia acasă.

Mulți copilași au tendința de a se simți abandonați și din acest motiv despărțirea dimineața este atât de dureroasă, astfel vă recomand să îl asigurați pe micuț că la terminarea programului veți veni după el și veți merge împreună acasă. Implicarea copilului în alegerea lucrușoarelor necesare grădiniței ar putea fi un alt mod de a face cât mai atractivă ideea de colectivitate și astfel veți ajuta și la sporirea încrederii în sine a micuțului.

Mergi cu el/ea înainte de a începe grădinița să vadă locul despre care îi povestești atât de frumos, spune-i că așa cum mami și tati merg la serviciu el/ea va trebui să meargă la grădiniță căci acela va fi “serviciul” său. Primele zile de grădiniță se pot transformă în adevărate spectacole oferite de copii, fiecare copil va reacționa așa cum va ști mai bine astfel încât să impresioneze cât mai mult și pentru a împiedica părintele să plece (va plânge, se va agăța de părinte, va striga că îl iubește pe părinte, va fi violent, va țipa).

Trebuie să aveți foarte multă răbdare și stăpânire de sine și foarte important: nu prelungiți momentul despărțirii; sărutați și îmbrățișați copilul, spuneți-i că îl iubiți și vă vedeți puțin mai târziu, iar apoi ieșiți din încăpere. Oricât de greu v-ar fi nu vă întoarceți chiar dacă auziți cum plânge copilul, pentru că astfel îi veți face mai mult rău decât bine.

E posibil să plângă câteva zile la rând, însă într-un final se va acomoda. Dacă acomodarea se face mai lent, puteți încerca să îi puneți copilului în buzunărel o mică fotografie cu dumneavoastră și el, și spuneți-i că atunci când îi este dor de dumneavoastră să scoată fotografia și să va dea un pupic, iar dumneavoastră veți ști că el se gândește la mami.

O altă metodă pentru a face adaptarea mai ușoară ar fi aceea de a-i da cu el/ea la grădiniță jucăria/animăluțul de pluş preferat, iar astfel o să simtă că “cineva familiar” îi este aproape și îi va crea o stare de bine și protecție.

Când luați copilul de la grădiniță întrebați-l cum și-a petrecut ziua, cu cine s-a jucat, ce s-a jucat, dacă a fost bucuros că a avut atâția parteneri de joacă, dacă a legat prietenii, arătați-va interesat și fascinat de activitatea lui.

Primele zile de grădiniță pot fi niște zile dificile și greu de acceptat atât pentru dumneavoastră ca părinte cât și pentru copil, însă odată ce micuțul va începe să interacționeze cu restul colegilor și să reacționeze adecvat la regulile noului spațiu, despărțirea va fi din ce în ce mai ușoară, iar timpul va trece mult mai repede până la oră reîntâlnirii.

Fiți alături de prichindeii voștri, ajutați-i să descopere grădinița cu toate farmecele ei și copilăria în toată splendoarea!

Vizualizari: 1913

Comentarii

1 comentarii

Geta Magdalina

Acum 8 ani

Fffff bune sfaturile pentru mamici si tatici ! Cred ca sunt si din experienta personala cu dulcica si frumoasa voastra MAIA!!!! Super articolul! (ca toate celelalte de altfel...). BRAVO! Mult succes in continuare!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus