Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Tensiunea cascavalului

 

Până acum, în afară de prefectură, s-au mai schimbat șefii de la Direcția Silvică, Inspectoratul Școlar, Mediu, Forțele de Muncă, RAR, Poștă, Garda Financiară, plus Romgaz. Sesizați ceva? Nimic? Bine, nu mai enumerăm toate numele ajunse în fruntea ”serviciilor deconcentrate”, pentru că evidența e certă: sunt doar nume a căror proveniență este social-democrată. Cu excepția subprefectului, toți noii șefi impuși de noua putere politică au ajuns pe funcții la susținerea și intervenția PSD. Liberalii? Pe nicăieri. Merită probabil spus și faptul că Mircea Crețu, subprefectul, nu are mai nimic de lucru, atribuțiile delegate lui fiind de decor. Nici măcar în contextul în care prefectul a cerut stive de copii de la deconcentrate, maldăre de documente de verificat, subprefectului nu i-a fost mărită ”norma de lucru”. A se citi influența.
Mămăliga nu va mai rezista mult timp. Serviciile deconcentrate ”neatacate” sunt încă numeroase, iar oamenii loiali partidelor așteaptă de multă vreme să își primească răsplata atâtor ani de opoziție. A trecut referendumul, și-au făcut șefii de la București ”damblaua”, când mai muncim și noi ceva?, par să se întrebe cei care, în tăcere, încă, așteaptă semnalul schimbărilor. Cașcavalul trebuie mutat la masa noii puteri și masa asta este, în continuare, foarte îngustă.
Dar nimeni nu se agită. Șefii, chiar și cei locali, au prioritățile lor. Poporul e sătul după episodul cu referendumul, așa că orice nuntă de înstăriți local va stârni incomensurabil mai mult interes decât vreun șef care își reclamă locul. Durerea celor care se consideră îndreptățiți să își primească postul e cruntă și nimeni nu stă să le-o asculte.
Alegerile parlamentare sunt la doi pași distanță și nici măcar pentru acestea agitația nu este specifică unei perioade pre-electorale. Schimbările de directori ar face bine să mai aștepte, prin urmare, căci orice scandal poate provoca pierderi serioase de imagine. Căci doar asta a mai rămas din clasa politică. O imagine de doi lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Zisu

Acum 11 ani

Esti tot mai simpatic, Traiane! Sunt curios cat te-or mai lasa astia.
Raspunde

Le Boss

Acum 11 ani

pnl si-a loat miuita cu aliatii lor. presedentia tarii - fix o***in gura lui crin al lui căcărau .
Raspunde

gabsta

Acum 11 ani

ti-am lasat un coment doar asa...altfel subiectul este destul de subtirel :) bine ar fi culmea sa rupi norii esti tutusi la Turnul Sfatului :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus