Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Pustai: Sa speram ca va fi ridicata suspendarea lui Eric pana la jocul cu Chiajna

Turnul Sfatului
0

Pentru Gaz Metan urmează patru jocuri deosebit de dificile, cu adversari ca Astra, Chiajna, „U” Cluj  sau Dinamo.

Publicitate
Publicitate

Primul adversar al Gazului va fi Concordia Chiajna. „Urmează o serie de patru jocuri, din care trei vor fi pe teren propriu. Bineînțeles că primul este cel mai greu. Oaspeții noștri vin după o serie mai nereușită, și probabil și ei doresc să obțină cât mai mult de la acest joc. Noi, așa cum am evoluat și în partida cu Bistrița, am avut multe ocazii de gol – să sperăm că și în meciul de sâmbătă ne vom crea și vom marca goluri, astfel încât să obținem cele trei puncte puse în joc.”, a declarat Cristi Pustai în conferința de presă de astăzi a echipei.

Publicitate

„Sperăm ca suspendarea lui Eric să fie ridicată”

Antrenorul medieșenilor își dorește ca suspendarea brazilianului Eric de Oliveira să fie ridicată până la ora jocului de sâmbătă, cu Chiajna, pentru a se putea baza pe serviciile acestuia. „Nu avem indisponibilități în lot, sperăm ca până la ora jocului și suspendarea lui Eric să fie ridicată. Știm doar că a sosit cartea verde, dar acea suspendare nu este ridicată”, a mai spus Pustai. 

Gaz Metan – Chiajna, meci din etapa a VIII-a a Ligii I, se joacă sâmbătă, de la ora 19.00.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate