Duminică,
02.10.2022
Innorat
Acum
14°C

Radu Vancu reprezinta Romania in cadrul "Transpoesie" | Video

Poemul ”32” semnat de tânărul sibian Radu Vancu a fost ales de Institutului cultural român să reprezinte cultura românească în cadrul ineditului proiect ”Transpoesie”, din capitala Europei, Bruxelles. Proiectul aflat la a doua ediție implică o amplă expoziție la care participă 24 de țări europene, fiecare cu câte un poem, tradus în limbile franceză și neerlandeză.
Poemele sunt expuse în stația de metrou Botanique, din Bruxelles, până la finele lunii noiembrie. Până în 22 octombrie, poemele vor fi expuse și în metrouri, sistem de transport folosit zilnic de peste trei milioane de călători.
Vernisajul ”Transpoesie” va avea loc la Bruxelles pe 26 septembrie, Ziua Europeană a Limbilor. La vernisaj vor participa și o parte din autorii poemelor expuse, printre care se va număra și Radu Vancu. ”Poezia şi transportul sunt veri primari: nu degeaba metafora, meta-fora, înseamnă chiar transpunere ori transport. Iar unele autobuze din Grecia de azi se numesc chiar "metaphora". Să te plimbi prin oraş cu metafora - sau, mai exact, să te plimbe metafora prin oraş, să priveşti lumea prin geamurile mari, murdare şi luminoase ale metaforei, să ştii unde vrei să te ducă şoferul, dar să nu fii sigur că metafora te va duce acolo teafăr şi nevătămat: o mai exactă definiţie a poeziei e greu de imaginat.Încât Transpoesie nu mi se pare altceva decât punerea în praxis a unui soi de metaforă underground. Mai precis, a metaforei care te plimbă prin viscerele undergroundului. Dintr-un anumit punct de vedere, acesta nu e doar un proiect poetic - ci e chiar Proiectul poeziei”, spune Radu Vancu, într-un comunicat emis de ICR.

32

N-am murit până la urmă înainte de 30.
Nu mi-a dat, precum ţie, tată, viaţa în cap
ca unei vite iluminate. Am amintiri frumoase
cu soarele scelerat de la miezul nopţii
fierbându-mi răbdător creierul,
mă uit la ele întruna, ca un veteran paraplegic

la pozele din război. Am avut şi revelaţia,
de câteva ori, am bifat practic
toate paragrafele: să plantezi un pom,
să faci un copil, să ai revelaţia.
Voi avea peste o lună 32, tati, sunt viu, sunt fericit,
nimic din ce-am trăit nu corespunde

cu ce era demn de trăit la 18 ani. Mă amuză asta,
mă mai amuză sinucigaşii meticuloşi
şi lucrurile perfect ordonate.
Dacă m-ar terciui un buldozer,
singura mea grijă ar fi să se niveleze bine
grămada de ţărână.


Radu Vancu


Prima ediție a ”Transpoesie”, cea de anul trecut, a fost promovată și prin intermediul câtorva flash-moburi în stațiile de metrou din Bruxelles, a căror rol era de a atrage atenția asupra proiectului.
 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus