Vineri,
23.04.2021
Parțial Noros
Acum
9°C

Sase soferi au ramas pietoni

Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul formaţiunilor de Poliţie Rurală, au desfăşurat acţiuni cu caracter preventiv, în perioada 26-27 august, la capătul cărora au ridicat permisele de conducere deținute de șase persoane.

În perioada menţionată, oamenii legii au constatat 13 infracţiuni la regimul rutier şi au ridicat, în vederea suspendării, șase permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

Un prim exemplu este cel al lui L. Ilie, de 56 de ani, domiciliat în judeţul Alba, șofer oprit pentru control în trafic, pe DN 14, în afara localităţii Copşa Mică. În urma verificărilor polițiștilor din Copşa Mică, s-a stabilit stabilit că autoturismul condus de L. Ilie era neînmatriculat, autorizaţia de circulaţie provizorie a maşinii fiind expirată.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

Un alt conducător auto oprit și sancționat este F. Iosif, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în localitatea Ocna Sibiului. Bărbatul a fost oprit pentru control în trafic. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că șoferul se afla în stare de ebrietate, având 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

F. Iosif este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus