Asociaţia Baby Care Sibiu a demarat campania “Un vis, o speranţă, o viaţă” cu scopul de a oferi o şansă în plus la viaţă şi un început de drum mai sigur şi mai sănătos nou-născuţilor şi familiilor lor.
Cu sprijinul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi al comunităţii sibiene, medicii din cadrul asociaţiei speră să doteze Secţia Terapia Intensivă Neonatală cu incubatoare pentru prematuri, lămpi de fototerapie, ventilatoare neonatale, analizatoare, monitoare, ecografe, consumabile şi service spcialzat pentru aparatele din secţie.
Asociaţa Baby Care Sibiu este o asociaţie non-profit înfiinţată în urmă cu şapte ani în cadrul Clinicii Neonatologie I a SCJU Sibiu la iniţiativa personalului clinicii, cu scopul de a sprijini colectivul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru creşterea confortului mamei şi nou-născutului pe durata spitalizării în maternitate şi oferirea unor îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate nou-născuţilor şi prematurilor.
„Apelăm la întreaga comunitate sibiană pentru realizarea a ceea ce ne-am propus: să dăm viaţă visului şi speranţei fiecărei familii de a avea un copil sănătos. Mulţumim, de asemenea, tuturor celor care ne-au sprijinit până acum – părinţi, prieteni şi colegi, mai ales cei din Clinicile de Neonatologie, Obstetrică, Ginecologie, Laborator şi Radiologie-Imagistică Medicală – oferind donaţii sau 2% din impozitul anual”, a declarat dr. Maria Ognean, preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu.
Terapia Intensivă Neonatală este punctul cel mai important al Clinicii Neonatologie I din SCJU Sibiu, o unitate regională de asistenţă materno-infantilă (11 în ţară) de nivel III. Aici sunt asigurate îngrijiri neonatale specializate prematurilor şi nou-născuţilor la termen cu variate şi multiple afecţiuni neonatale şi/sau dificultăţi de adaptare la viaţa extrauterină din judeţele Sibiu şi Alba din 2006, moment în care a intrat în vigoare regionalizarea asistenţei materne şi neonatale în România.
„Ne mândrim cu rezultate foarte bune, vizibile mai ales de anul trecut, din momentul în care Clinica noastră s-a raliat unei reţele internaţionale de spitale – Vermont Oxford Network, VON – participând astfel la o bază internaţionale de date care cuprinde peste 1.000 de clinici de neonatologie din întreaga lume, structura populaţiei de nou-născuţi internată la Terapia Intensivă Neonatală din Sibiu este aproximativ aceeaşi cu cea a celorlalte clinici înregistrate în VON – greutate la naştere, vârstă de gestaţie. Dar pentru a reuşi în demersul nostru este nevoie de sprijinul comunităţii şi acesta este scopul campaniei iniţiate astăzi de asociaţia Baby Care”, mai spus dr. Maria Ognean.
Asociaţia Baby Care Sibiu a remobilat salonul de primire a nou-născuţilor imediat după naştere, a schimbat aspectul saloanelor rooming-in (mobilier, pătuţuri şi lenjerii noi), a cumpărat reactivi pentru investigaţii de laborator, a organizat serviciul de „Urmărire a nou-născutului cu risc” (mobilier, dotare, circuite) şi a sprijinit instruirea personalului mediu medical.
Toţi cei care vor să ofere ajutor copiilor prin intermediul campaniei Baby Care, o pot face în contul Asociaţiei Baby Care, deschis la BRD Sibiu, Cont IBAN: RO50BRDE330SV17320573300.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bunătatea sibienilor, revărsată în toate mediile online, este legendară și proverbială. Curtea Supremă a bicicliștilor, a trotinetiștilor din frumoasa comunitate…
Carevasazica pana in 3035 traficul estimat e sub 6800 de masini / zi. Sa zicem pana atunci, cam 5000 masini…
Cel mai adecvat local pentru nivelul de trai si pentru cel intelectual al sibienilor este taraba de mici din Obor.…
Toate raurile si paraurile din judet sunt pline de astfel de tuburi de canalizare, doar ca autoritatile locale inchid ochii,…
Romania este o tara fara presedinte, cu niste derbedei care fac si desfac guverne dupa cum le este interesul, cu…












Lasă un răspuns