Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

"Radu Stanca" anunta premiera spectacolului "O femeie singura" cu Ioana Craciunescu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în premieră naţională spectacolul „O femeie singură” după un text de Dario Fo şi Franca Rame.

Recunoscută pentru prezenţa sa fermecătoare, actriţa Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu într-un one woman show provocator, creat ca un manifest pentru egalitatea de gen.

Spectacolul de la Sibiu recreează spaţiul unei camere de baie ca o metaforă a intimităţii, a locului în care poate să intervină atât ce e mai bun, cât şi ce e mai rău. Giulia, personajul central reueşte să se redescopere prin mărturii tulburătoare, dar fără să îşi piardă simţul umorului şi incită cu fineţe la dezbateri care „să dea foc lenei, schimbând obiceiuri şi făcând să piară prostia şi frica”, după cum declara Dario Fo, co-autor al acestei piese.

Dario Fo este câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997 şi este un om de teatru complet colaborând atât ca actor, dramaturg, scenograf şi pictor, cât şi regizor pe scenele din Italia. Alături de soţia sa, actriţia Franca Rame, artistul italian a scris unele dintre cele mai cunoscute monoloage inspirate din lupta italienilor pentru drepturile omului.

Actriţa Ioana Crăciunescu este cunoscută publicului sibian mai ales pentru rolul Clitemnestra din spectacolul „Electra” în regia lui Mihai Măniuţiu şi se remarcă, de asemenea, ca poetă.

Spectacolul va avea loc duminică, 14 octombrie, de la ora 17:00, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Preţul unui bilet este de zece lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus