Reprezentanții companiei E.On Gaz Distribuție au transmis ziarului Turnul Sfatului explicația lor referitoare la situația de la mijlocul săptămânii trecute, când muncitorii companiei au spart asfaltul proaspăt așternut pe strada George Coșbuc și pe strada Banatului. Înaintea lor, reprezentanții Primăriei Sibiu au declarat pentru Turnul Sfatului că lucrările au fost anunțate, în scris, de cei de la E.On Gaz cu două zile înainte. ”Acestea fiind lucrări de utilitate publică, Primăria nu poate refuza executarea lor”, au declarat reprezentanții administrației locale, care au arătat că celor de la E.On le este prezentat la începutul fiecărui an lucrările de investiții și reparații. În plus, un reprezentant al companiei de gaz participă la ședințele organizate săptămânal la Primărie pe tema lucrărilor de infrastructură. Redăm mai jos, integral, răspunsul celor de la E.On Gaz, la solicitarea formulată de Turnul Sfatului, în care era cerută și o detalierea motivului pentru care acele lucrări nu au putut fi realizate cu câteva zile mai devreme, când asfaltările nu erau finalizate.
”Planificarea investiţiilor E.ON Gaz Distribuţie pentru reabilitarea infrastructurii de gaze naturale se efectuează în funcţie de un complex de factori, între care tipul conductelor, numărul de defecte înregistrate în urma verificărilor din teren, condiţiile de agresivitate a solului în care sunt poziţionate conductele, vechimea reţelelor etc.
Totodată, planurile administraţiei locale de reabilitare a infrastructurii reprezintă un alt factor important pe care compania îl are în vedere în realizarea graficului propriilor lucrări de investiţii, atât cât este posibil, în vederea unei cât mai bune corelări.
Înlocuirea reţelei de gaze naturale din zona specificată de dvs., respectiv str. G. Coşbuc, a fost corelată cu lucrările la infrastructură derulate de municipalitate. Astfel, lucrările la care faceţi referire, efectuate la intersecţia dintre Banatului şi G. Coşbuc, reprezintă operaţiuni specifice de cuplare pentru punerea în funcţiune a noilor reţele.
Din motive ce ţin de configuraţia locală a reţelei de gaz, pentru a asigura continuitatea alimentării cu gaze naturale a consumatorilor pe perioada desfăşurării lucrărilor (de trecere de pe vechea conductă pe noua conductă) şi pentru a se evita intervenţii repetate în carosabil în scopul dezafectării vechii conducte, s-a optat pentru soluţia cuplării ulterioare a conductelor”, se arată în răspunsul amintit.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 268
Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Eu
Acum 19 ore
Adina
Acum 19 ore
Miki maus
Acum 19 ore
Reli Aciubotaritei
Acum 20 ore
Dragos