Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

IPJ Sibiu: Nu a fost depusa nicio sesizare impotriva lui Cristian Sima

Turnul Sfatului
1

Potrivit șefului IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea, cazul fostului Director al Bursei din Sibiu, Cristian Sima, nu este încă închis, chiar dacă la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la acesta.

Publicitate
Publicitate

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare(CNVM) trebuie să finalizeze raportul de control de la Sibex, apoi să îl trimită la Sibex, pentru eventualele contestații, iar abia apoi, dacă va fi cazul, constatările CNVM vor ajunge și pe masa IPJ Sibiu. „Nu avem sesizări de la persoane fizice sau juridice. CNVM nu ne-a trimis încă raportul de control de la SIBEX, nu știu dacă îl vor trimite vreodată. Din răspunsul pe care ni l-au trimis, ne-au spus că după întocmirea raportului îl vor comunica SIBEX pentru eventualele contestații, iar abia după aceea vom primi și noi raportul, dacă face obiectul vreunor nereguli. Gazul Sima nu este încă închis, așteptăm raportul CNVM cu privire la Sibex. Din câte știu eu, CNVM-ul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la WBS România(n.r. – casă de brokeraj), dar nu este problema noastră, pe competența teritorială”, a declarat Ivancea, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicitate

În întâi noiembrie 2012, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a emis mai multe ordonanțe prin care a dispus retragerea autorizației de funcționare a WBS România, dar și amendarea cu 50.000 de lei și interdicția de a mai activa în piața financiară, pe o perioadă de cinci ani de zile, a lui Cristian Sima. Fostul director al Bursei din Sibiu a plecat din țară, dar, după izbucnirea scandalului a avut dese apariții în presă, a trimis scrisori și a dat interviuri, în care motiva părăsirea teritoriului României spunând că i-a fost frică pentru viața sa. Într-o emisiune tv, Sima declara că îi este „frică fizic”, deoarece „atunci când pierzi banii clienților, ei se pot răzbuna”.

Până la această dată, nu se poate ști cu exactitate numărul celor care au fost păgubiți de brokerul sibian Cristian Sima. 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

1 răspuns

  1. Avatar Quark
    Quark

    Ce va macina pe voi, in loc sa scrieti ceva de alegerile Sibex de azi

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate