Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Tinerii actori cuceresc scena

Dorina Nitu
2

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga“ Sibiu prezintă în perioada 7 – 12 decembrie un program special ce reunește noua generație de actori de la Sibiu. Timp de șase zile, spectatorii vor putea lua parte la un maraton teatral derulat sub semnul inovației și al creativității ce include atât montări ale unor texte clasice, cât și texte noi.

Publicitate
Publicitate

Primul eveniment prezentat în cadrul acestui program va avea loc vineri, 7 decembrie, și marchează premiera spectacolului „Melodie varșoviană“, o poveste de dragoste de Leonid Zorin, cu Alexandra Ceaca, Constantin Podu și Teodora Voineag.

Programul va continua sâmbătă, 8 decembrie, cu încă o premieră, de data ceasta un one woman-show construit ca un carusel al emoțiilor ce o aduce pe scenă pe Anca Pitaru într-un spectacol după un text de Amelie Nothomb, o scriitoare belgiană de limbă franceză.

Duminică, 9 decembrie și luni, 10 decembrie, Studioul CAVAS va găzdui două reprezentații ale unei adaptări după „Visul unei nopți de vară“ de William Shakespeare, în regia lui Bogdan Sărăteanu. Producția face parte dintr-un proiect internațional demarat la Essen și aduce o notă mioritică textului original construind baza unor exerciții de improvizație cu accente comice și erotice deopotrivă.

Publicitate

Cea de-a treia premieră din cadrul acestui program este o adaptare după un text de Valentin Nicolau și va fi prezentată marți, 11 decembrie. „Puțină rugină“ este un proiect al Mihaelei Săndulescu, ce va urca pe scenă alături de Oana Bârză și Alexandru Dobrita într-un univers zbuciumant, al alienării.

Constantin Podu, Claudiu Fălămaș, Mihaela Săndulescu și Alexandra Ceaca vor avea misiunea de a încheia acest program miercuri, 12 decembrie, cu spectacolul „Privește înapoi cu mânie“ după un text al scriitorului britanic John Osborne.

Toate spectacolele vor avea loc începând cu ora 21:00, la Studioul de Teatru al Centrului de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS) din cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu, ce a fost inaugurat în 2010 cu o investiție de peste 100.000 de lei. Studioul CAVAS este acum motorul tuturor proiectelor dezvoltate de Departamentul de Artă Teatrală din Sibiu și Teatrul Național din Sibiu, reunind un portofoliu cu peste 20 de spectacole.

Prețul unui bilet la spectacol variază între 5 și 10 lei. Biletele au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar cristian opriș
    cristian opriș

    Bogdan Sărătean, nu Sărăteanu.

    0
    0
  2. Avatar Bianca
    Bianca

    Și Teodora Voineagu în loc de Voineag, i-au greșit numele și pe afiș.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate