Asociaţia "Mâini Unite" organizează în data de 15 decembrie evenimentul "Povestea lui Moş Crăciun", în cadrul căruia sibienii pot să doneze bani, cărţi şi dulciuri pentru cei 95 de copii din Centrul de Plasament de la Orlat.
"Prin acest spectacol ne dorim să aducem poveştile frumoase în sufletul copiilor, iar noi, cei mari, să le retrăim alături de ei. Vom cânta colinde şi îl vom aştepta pe Moş Crăciun. Miracolul există, iar la magia sărbătorilor de iarnă putem contribui şi noi. Astfel, vom aduce spiritul sărbătorilor de iarna la Centrul de Plasament din Orlat. Din fondurile adunate în cadrul spectacolului vom achiziţiona dulciuri, jucării şi cărticele de poveşti pentru copiii din Orlat. Vă aşteptam la spectacol şi împreună să spunem: Moş Crăciun există!", a declarat Florenţa Cioconea, vicepreşedintele „Mâini Unite”.
Publicul se va putea bucura de momentele artistice special pregătite de trupa de actori "Teatrul vostru", de recitalul susţinut de Dominique Simionescu şi de venirea lui Moş Crăciun.
„Pentru majoritatea dintre noi sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie, însa cele 95 de suflete de la Orlat ar putea să treacă peste ele fără a le simţi magia. Din dragoste pentru copii, noi împreună cu cei ce doresc să ne fie alături, putem aduce zâmbetul pe chipul lor”, a spus şi Lavinia Albu, membru fondator „Mâini Unite”.
Organizatorii spun că banii încasaţi din bilete vor fi folosiţi pentru a aduce cadouri sub bradul copiilor din Centrul de Plasament Orlat. Preţul biletelor va fi de 20 lei (mama + 1 copil), 25 lei (mama + 2 copii), 30 lei (mama+tata+1 copil), 35 lei (mama+tata+2 copii), 40 ron (peste 4 persoane).
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 17:00, la Crystal Events Center, Sala Royal (lângă magazinul Dumbrava).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Asta-i din alta piesa. Dupa numele ei se vede. Ura asta viscerala impotriva romanilor este bine incastrata in sufletul ei.…
Pai de ce va bateti voi joc de ea acum? De ce alegeti anti-romani si sustineti toate ciumele impotriva poporului…
European era mai aproape de locul faptei.
Deja sunt beți.
De ce ati anulat receptia de Ziua Europei?












Lasă un răspuns