Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Porr catre Cindrea: ”sunteti intr-o vesnica campanie electorala!”. Cindrea catre Porr: ”dati-va demisia!”

Replici de o duritate fără precedent în plenul Consiliului Județean Sibiu. Consilierul județean Paul Porr (FDGR) l-a acuzat pe președintele CJ, Ioan Cindrea (PSD), că declarațiile sale despre situația din  spitalul județean sunt departe de realitate și au drept rol susținerea unei continue campanii electorale. Porr a arătat că ceea ce Ioan Cindrea susține – că spitalele din subordinea CJ au suficiente medicamente și material sanitar – este departe de adevăr. În replică, în aceeași ședință de consiliu județean de joi, Cindrea l-a acuzat pe Porr de campanie electorală, aproape direct l-a atacat pe Martin Bottesch că nu a rezolvat problema datoriilor spitalelor și a sugerat demisia lui Porr din fruntea Consiliului de administrație a Spitalului clinic județean. Paul Jurgen Porr este șeful Secției clinice medicală I din cadrul Spitalului clinic județean Sibiu.
Citiți mai jos, integral, schimbul de replici între Paul Porr și Ioan Cindrea.

Porr: ”haideți să vedeți cu proprii ochi”

Intervenția lui Paul Porr a fost făcută ca urmare a declarațiilor lui Cindrea de acum trei săptămâni. Atunci, președintele CJ Sibiu anunța că va demite orice șef de secție, unde pacienților li se va cere, pentru aplicarea tratamentelor, material sanitar sau medicamente. ”Vreau să vă spun că aceste declarații sunt departe de adevăr. Zilele trecute am fost anunțați că în această lună primim cu 40% mai puțini bani decât luna trecută. Nu vă supărați, dar la o așa regresie de 40%, și Bill Gates s-ar de-compresa. Haideți să vedeți cu proprii ochi cu ce instrumentar vechi operează medicii noștri. În Vest s-ar închide secția sau chiar spitalul dacă s-ar opera cu instrumente vechi de 30 de ani. Haideți să vedeți ce lenjerie de pat trebuie să oferim uneori pacienților. În operații folosim, de fapt cârpe sterile”, a descris Porr situația. El a făcut aluzie și la ușor-controversta investiție la Spitalul județean, unde gardul a fost reparat și vopsit pentru o sumă destul de ridciată. ”Adică, dacă s-a vopsit gardul nu înseamnă că s-au rezolvat problemele spitalului”.

”Sunteți într-o campanie electorală”

Acum trei săptămâni, Cindrea invita pacienții cărora li se cer medicamente sau material sanitar să îl înștiințeze. Porr a comentat și acest lucru. ”Iar în ceea ce privește pacienții și venirea lor încoace, să știți că nu trebuie să vină ei, putem trimite chiar noi. Și vor fi aici ciorchine de oameni, încât nu veți putea intra în clădire. Dumneavoastră, domnule președinte, sunteți într-o veșnică campanie electorală. Or, aceasta s-a terminat. Trebuie să lucrați”, și-a încheiat Porr intervenția.

Cindrea: ”dumneavoastră, nu eu”

Replica lui Ioan Cindrea a venit după ce acesta s-a ridicat de pe scaun și a început un lung discurs, pe un ton crescendo. ”Nu vreau să fac deliciul presei, dar eu cred că dumneavoastră, domnule Paul Porr, în calitate de medic, în calitate de președinte al Consiliului de administrație și nu de acum, din mandatul celălalt, dumneavoastră ca și șef de secție, ca și consilier județean, ar trebui să fiți de aceeași parte a baricadei cu mine. În această bătălie de a rezolva problemele Spitalului clinic județean. Atitudinea dumneavoastră de azi, atitudinea publică, eu cred că demonstrează un lucru cert: dumneavoastră sunteți în campanie electorală, nu eu”. Cindrea l-a ”atins” și pe predecesorul său. ”Eu sunt într-o campanie de a rezolva problemele la spitalul clinic județean, pe care le-am moștenit de la fostul președinte, colegul dumneavoastră consilier, de la dumneavoastră ca președinte al CA, de la fostul director care a demisionat și încerc de șapte luni să rezolv aceste probleme. Eu nu fac campanie și nu mint”.

”Cei de dinainte nici gardul nu l-au rezolvat”

Cindrea spune că la începerea mandatului său, datoriile Spitalului clinic județean erau de 18 milioane de lei, acestea fiind reduse acum la aproximativ zece milioane de lei. Cât privește chestiunea gardului, Cindrea a întors această chestiune împotriva fostului președinte al CJ Sibiu. ”Cu siguranță, nu am rezolvat numai gardul, deși și acela a trebuit să-l fac, căci cei de dinainte nici gardul nu l-au rezolvat, o spun cu toată tăria. Nici măcar aleile, își rupeau oamenii picioarele, se plângeau bătrânii bolnavi că nu pot merge prin spital”.

”Eu vă redau demnitatea (...) Dați-vă demisia”

Cindrea spune că a declarat public că nu mai sunt probleme în spitalele din subordinea CJ (Județean, de Psihiatrie și cel de Pneumoftiziologie) după discuțiile cu directorii acestora. Și că a anunțat că va demite șefii de secție și, mai noi, directorii, președinții de CA și membrii CA, la ”presiunea presei”. ”Am spus și o spun: cine mai solicită medicamente, feșe și alt material sanitar va fi destituit. Și nu îmi retrag acest discurs. De la director, de la președinte de consiliu de administrație până la membrii consiliului de administrație și vă cer un singur lucru: faceți-vă datoria. Nu vă uitați spre mine, uitați-vă în jos și rezolvați problemele. Atribuțiile pe care le aveți vă obligă la acest lucru. Cu tot respectul pe care vi-l port, domnule conferențiar universitar doctor. Și șef de secție”.
Cindrea a mai vorbit despre faptul că acțiunile sale vor reda demnitatea atât pacienților, cât și medicilor și asistenților. În final, Cindrea a spus că este și de datoria lui Porr să se îndrepte lucrurile. ”Asta e sarcina pe care o aveți ca președinte al Consiliului de administrație și ca șef de secție. Dacă nu v-o faceți, puteți să vă dați demisia”.


Schimbul de replici Paul Porr – Ioan Cindrea, varianta integrală

Paul Jurgen Porr: Vreau să vă spun că aceste declarații sunt departe de adevăr. Zilele trecute am fost anunțați că în această lună primim cu 40% mai puțini bani decât luna trecută. Nu vă supărați, dar la o așa regresie de 40%, și Bill Gates s-ar de-compresa. Haideți să vedeți cu proprii ochi cu ce instrumentar vechi operează medicii noștri. În Vest s-ar închide secția sau chiar spitalul dacă s-ar opera cu instrumente vechi de 30 de ani. Haideți să vedeți ce lenjerie de pat trebuie să oferim uneori pacienților. În operații folosim, de fapt cârpe sterile.

Adică, dacă s-a vopsit gardul nu înseamnă că s-au rezolvat problemele spitalului. Iar în ceea ce privește pacienții și venirea lor încoace, să știți că nu trebuie să vină ei, putem trimite chiar noi. Și vor fi aici ciorchine de oameni, încât nu veți putea intra în clădire. Dumneavoastră, domnule președinte, sunteți într-o veșnică campanie electorală. Or, aceasta s-a terminat. Trebuie să lucrați.

Ioan Cindrea: Nu vreau să fac deliciul presei, dar eu cred că dumneavoastră domnule Paul Porr, în calitate de medic, în calitate de președinte al Consiliului de administrație și nu acum, din mandatul celălalt, dumneavoastră ca și șef de secție, ca și consilier județean, ar trebui să fiți de aceeași parte a baricadei cu mine. În această bătălie de a rezolva problemele Spitalului clinic județean. Atitudinea dumneavoastră de azi, atitudinea publică, eu cred că demonstrează un lucru cert: dumneavoastră sunteți în campanie electorală, nu eu. Eu sunt într-o campanie de a rezolva problemele la spitalul clinic județean, pe care le-am moștenit de la fostul președinte, colegul dumneavoastră consilier, de la dumneavoastră ca președinte al CA, de la fostul director care a demisionat și încerc de șapte luni să rezolv aceste probleme.

Eu nu fac campanie și nu mint. Primul proiect de hotărâre inițiat de mine a fost de a aloca o sumă importantă, 2,2 milioane de lei, deși colegii mei mai vechi au propus încă de la începutul anului trecut să se echilibreze bugetul Spitalului județean din rezerva bugetului Consiliului Județean. Rugămintea mea este să fiți de aceeași parte cu mine și să rezolvăm problemele.

Nu v-am auzit și nu v-am văzut niciodată să veniți cu vreo problemă pe care să o propuneți spre aprobare ca proiect de hotărâre sau direct la mine, la întâlnirile numeroase pe care le-am avut la spital pentru a rezolva problema.

Vreau să vă spun că demersurile noastre nu s-au făcut aici. Peste opt milioane de lei au fost aduse de la Casa de sănătate până la sfârșitul anului și știți acest lucru. Datoriile se apropiau la un moment dat de 18 milioane de lei și acum sunt în jur de zece milioane. În bugetul de anul acesta care va fi supus dezbaterii săptămâna viitoare, sper, va fi propus un transfer tocmai pentru a rezolva aceste probleme.

Cu siguranță, nu am rezolvat numai gardul, deși și acela a trebuit să-l fac, căci cei de dinainte nici gardul nu l-au rezolvat, o spun cu toată tăria. Nici măcar aleile, își rupeau oamenii picioarele, se plângeau bătrânii bolnavi că nu pot merge prin spital. Uitați-vă la investițiile redate în raportul meu între paginile patru și șase.

Rugămintea mea este de a fi alături de mine, de a spune problemele la întâlnirile pe care le avem. Eu am avut o întâlnire înainte de a face aceste declarații publice la presiunea presei. Căci nu le-am făcut la inițiativa mea. Și am fost asigurat de fiecare echipă de conducere a celor trei spitale că nu le lipsește nimic, că am redus datoriile, nu mai există arierate adică datorii mai mari de 45 de zile și că sunt probleme de organizare. Am cerut proceduri clare de aprovizionare, cu stoc de siguranță, în care fiecare șef de secție, fiecare asistentă șefă să își facă datoria. Legea asigurărilor de sănătate dă dreptul fiecărui asigurat din acest județ să primească asistență medicală gratuită. Am spus și o spun: cine mai solicită medicamente, feșe și alt material sanitar va fi destituit. Și nu îmi retrag acest discurs. De la director, de la președinte de consiliu de administrație până la membrii consiliului de administrație și vă cer un singur lucru: faceți-vă datoria. Nu vă uitați spre mine, uitați-vă în jos și rezolvați problemele. Atribuțiile pe care le aveți vă obligă la acest lucru. Cu tot respectul pe care vi-l port, domnule conferențiar universitar doctor. Și șef de secție.

Cu siguranță, nu voi face rabat de la acest obiectiv al meu. Că pare sau nu campanie, îmi fac datoria. Datoria față de cetățeni, față de lege. Este un drept al cetățeanului, noi trebuie să rezolvăm problemele. I-am spus domnului doctor Cotârlă, prezent aici și celorlalți trei directori, să îmi spună ce au nevoie. Din fondul de rezervă al CJ vom suplimenta transferurile către cheltuielile de funcționare, până acolo încât oamenii să nu mai fie nevoiți să își aducă material sanitar și medicamente, în afară de medicamentele pentru tratamentul curent pentru care au primit compensații sau gratuități. Domnule doctor, eu redau demnitatea nu doar a cetățenilor din județul Sibiu, redau demnitatea dumneavoastră ca medic, demnitatea asistentelor medicale, șefilor de secții. Trebuie să fiți aliații mei.

Și v-o spun public, voi sancționa orice medic. Nu vă transformați în apărătorul unor medici care nu își fac datoria. Eu respect medicii, eu vreau să vă redau demnitatea. Și după șase luni de zile, la presiunea presei, fiindcă am fost întrebat ce se întâmplă dacă pacienții vor fi trimiși acasă. Și după ce am discutat cu directorii celor trei spitale, directorii economici, directorii administrativi, directorii medicali, m-au asigurat că au capacitatea de a rezolva aceste probleme.

Eu cred că suntem de aceeași parte a baricadei. Eu cred că trebuie să redăm normalitatea, să alocăm sumele necesare din bugetul județean și să redăm demnitatea pacient – cetățean, medic, asistent medical și așa mai departe.

Eu aș prefera să închidem această discuție publică aici, dar știu, mi-a parvenit, ați fost la o televiziune, ați spus-o public că mă veți trage la răspundere. E dreptul dumneavoastră, este dreptul meu, eu îmi păstrez acest drept de a lupta pentru dumneavoastră, pentru asistente și cetățean. Și cu sprijinul dumneavoastră. Dumneavoastră, ca și consilieri fiecare aveți în spate oameni și votanți. Pe categorii. Trebuie să ne batem pentru acest lucru, dacă vrem să ne facem datoria. Este un segment extrem de important. 300 – 400.000 de cetățeni merg la spital sau la medicul de familie. Cele trei spitale trebuie să intre în normalitate și să ne străduim, să depistăm cauze și soluții la aceste cauze. Sănătatea este prioritară, nu ne putem juca. Eu nu fac campanie, îmi fac datoria.

Știu că am dreptate, că aplic legea și am creat această presiune. Rog pe colegii consilieri să aducă la cunoștință orice problemă, soluții, rog pe cei din aparatul Consiliului Județean care au atribuții să facă acest lucru, îi rog pe domnii directori care se află aici să facă acest lucru și să facem front comun, nu pe baricade diferite. Mulțumesc



Paul Jurgen Porr: Puteți fi convins că suntem de aceeași parte a baricadei. Realitatea, însă, e tristă. Eu am vorbit despre acele afirmații ale dumneavoastră care au ațâțat pacienții. Care au venit că ei au văzut la televizor sau au citit în ziar că nu mai trebuie să meargă la farmacie. Or, nu e așa. Încă nu am ajuns acolo unde ați spus dumneavoastră.

Ioan Cindrea: Asta e sarcina pe care o aveți ca președinte al Consiliului de administrație și ca șef de secție. Dacă nu v-o faceți, puteți să vă dați demisia. Eu v-o spun public și în modul cel mai hotărât: astfel de atitudini publice nu fac bine. Oamenii pot să vină la mine liberi, am audiențe în fiecare dimineață, n-au venit. Dar trebuie să creez acest element de presiune ca să se rezolve aceste lucruri. Și îl voi crea. Îmi asum toată răspunderea și responsabilitatea. Este vorba de viața celor din jurul nostru, cu asta nu ne putem juca și dumneavoastră, ca medic, știți. Eu v-am spus: redăm demnitatea nu doar a pacienților, ci și a dumneavoastră. Haideți să facem front comun. Această dispută face deliciul presei. Și presa o va relata. Cine va reuși să rezolve aceste probleme? Noi! u vreau să îmi arog niciun merit. Împreună, domnule doctor. Eu sunt de șapte luni, alții de mai multă vreme. Aveați timp să rezolvați aceste probleme, dacă exista interes, dorință, putință și așa mai departe. Probabil că au fost probleme, dar problemele au apărut de când s-a luat acest spital cu datorii. Noi am spus prin colegii noștri «nu luați spitalul cu datorii». Căci ele se vor rostogoli. De la 11 milioane au ajuns la 18 milioane. Aproape la 20. Și acum sunt aproape zece, spre nouă și toate sunt datorii mai vechi de la Casă, care după aprobarea bugetului vor fi decontate. Noi am avut numeroase contacte, eu am fost personal la ministru, la președintele Casei. Cred că împreună putem face acest lucru. Important este să se dea acei bani pentru stingerea datoriilor. Dacă se lua spitalul fără datorii nu intram cu 11 milioane datorii. Trebuia forțat guvernul de atunci să se stingă acele datorii, când au transferat spitalul. Ăsta este marele handicap care s-a luat. Știu că a fost un cuvânt dat către domnul președinte Bottesch, care nu a fost respectat. Și pentru acest lucru o spun public: cine nu și-a ținut cuvântul este vinovat. Nu sunt aici vinovații. Noi trebuie să rezolvăm problemele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

32 comentarii

sibian

Acum 11 ani

Oamenii care vorbesc putin sunt cei mai buni. William Shakespeare. Cindrea multa gargara spumoase si nimic concret...
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

zii cindrea si trage apa la buda...papagal penal.....ha ha
Raspunde

@ha ha

Acum 11 ani

bai excrement, esti idiot ?
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

evident ca mi-s cel mai mare idiot, asa suntem noi in familia noastra.
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

sunt un sas retardat din munchen si ma santajeaza aia de la asigurari sociale sa postez texte impotriva romanilor ca daca nu ma taie de la banii lunari
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

exact ce spuneam,cindrea e bun doar de gura...ar cam fi cazul sa treaca si la fapte...
Raspunde

Magda

Acum 11 ani

Tu sa-ti dai intii demisia, Cindrea ! Impreuna cu Cazan, Terea, etc !
Raspunde

asistent medical

Acum 11 ani

Bravo dl. Cindrea! Cine nu vede ca in aceste 7 luni de cand sunteti presedinte la CJ s-au miscat niste lucruri nu vede sau nu vrea sa vada. Ati pus spitalele pe primul loc, pentru noi, cetatenii si v-ati angajat in proiecte pe care predecesorii nu au indraznit sau nu s-au priceput sa o faca. Documentati-va mai bine oameni buni si da, prefer sa fie un guraliv in fruntea judetului dar sa aiba si rezultate, deschiderea spitalului din Cisnadie, deschiderea pietei volante, un 1 dec. bine organizat pt noi, cetatenii, de mult timp nu am avut o zi nationala sarbatorita cu fast la Sibiu, etc. Sunt doar 7 luni ... Numai bine !!!
Raspunde

iapa lu\' Jurgen

Acum 11 ani

Porr asta e por si simplu finul lui Johannis si are o mecla de sef de lagar, la fel ca nasul.
Raspunde

x

Acum 11 ani

a inceput masina propagandista din judet sa si faca treaba ca doar deh...de aia a iesit cindrea.
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Imi aduce aminte de vremurile DULCI, inca inainte de Impuscatul: -Tovarase, ia-ti sarcina in serios! Este Directiva de Partid si nu se discuta. V-am creat conditii, DE ACEEA SUNTETI NUMIT, SA REZOLVATI PROBLEMELE... v-am dat si steaguri TREBUIE SA DEFILATI CU NOI. Cine nu executa E SABOTOR si TRADATOR!
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Ce nu îi place lui Paul Jurgen Porr Faptul că suntem conduşi de nulităţi, numite pe criterii politice, care şi-au plătit scump posturile, iar intelectualii veritabili, în loc să ia atitudine pentru a contrabalansa, se retrag, stau deoparte. spune Paul Jürgen porr.un medic specialist umblat in lume care stie ce vorbeste , nu ca papagalul de cindrea.
Raspunde

oarecare

Acum 11 ani

cineva a avut curaj sa spuna realitatea din spital!
Raspunde

tovarasu

Acum 11 ani

da da
Raspunde

tovarasu

Acum 11 ani

Oare chiar nu exista in Sibiu si pesedisti cu caracter care sa ia atitudine impotriva tovarasului Cindrea?
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

5. tovarasu (IP 109.166.140.112) Oare chiar nu exista in Sibiu si pesedisti cu caracter care sa ia atitudine impotriva tovarasului Cindrea? Aratati-mi UN MEMBRU de PARTID, din ORICE PARTID ______CU CARACTER..si-i facem statuie de bronz s-o fure tiganii...
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

Cindrea e un imbecil!!!
Raspunde

nicu

Acum 11 ani

Las ca e buna presiunea, ca atunci o sa lucreze toti eficient, nu o sa doarma prin birouri, planificari, date limita, dare de seama iar la final flori sau demisie.Si Rapidul cu D-l Presiune Copos era tot pe 3-4 in campionat desii tot timpul nu aveau bani, deci se poate face treaba, dar cu cap
Raspunde

callas

Acum 11 ani

ma intreb ce diavol ii calareste pe niste oameni respectabili, dusi prin scoli, cinstiti, educati de acasa, sa se puna in rand cu niste gargaristi corupti, badarani, fara pic de caracter? Iluzia ca ar putea misca ceva in bine? Ramane o iluzie! Pentru mine fiecare care isi practica meseria cu constiinta si pricepere in conditiile din Romania este un EROU. Politician nu e o meserie ci o trasatura de caracter negativa in Romania.
Raspunde

M Viteazu

Acum 11 ani

Cindrea își face treaba . Ce ziceti de mandatul trecut .Unde i d -ul Porr Si Botes cu aeroportul Sibiu praf .Is obisnuiti sasii sa nu primească ordine!
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

\"Aţi spus atunci că s-au plătit o treime din arierate, că spitalele au bani su­ficienţi şi că dacă mai sunt trimişi pacienţii la farmacie să cumpere medicamente veţi demite pe directori, pe şefii de secţii, pe toţi. Aceste declaraţii sunt de­parte de adevăr. Zilele trecute am fost anunţaţi de Casa de Asigurări de Să­nătate că primim cu 40 la sută mai puţin pentru me­dicamente. (...) Haideţi să vedeţi cu propriii ochi cu ce instrumentar operează chirurgii. Dacă ar fi într-un spital occidental astfel de condiţii, acesta s-ar în­chide, bisturiele sunt vechi de 30 de ani, iar câmpurile sterile sunt de fapt cârpe sterile. Dacă s-a zugrăvit gardul nu înseamnă că s-au terminat problemele\", a spus Porr.
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Noua romanilor ne place sa ne credem mai destepti ca altii; credem ne pricepem la orice cu o sarma si un patent, ne dam cu parerea despre orice si ne laudam cu suntem mesteri, ca avem olimpici(alta vrajeala si asta) etc. Dar... cand vine vorba de forta de munca angajatorii spun ca suntem tabula rasa, trebuie sa ne scolarizeze din nou iar investitorii straini spun ca lucrul facut in vest cu un angajat aici il fac cu doi angahati. Cand vine vorba de cultura generala, credem in zodii dar mergem si la biserica, pentru dedeochi purtam rosu, soarele se invarte in jurul pamantului iar laptele isi pierde radioactivitatea prin fierbere.. puneti mana si munciti, la vorbe si teorie sunteti buni... cu teorie si multa gargara nu se rezolva nimic...
Raspunde

iapa lu\' Jurgen

Acum 11 ani

Nu, e invers! Romanilor le place sa pupe in***strainii si minoritatile din Romania. In special sibienii sunt mari admiratori de sasi, desi aia au plecat dincolo si au lasat in urma doar oportunistii si escrocii. Atunci cand un roman contrazice un sas cu sarma-n nas, repede sar cu acuzatiile restul alogenilor si romanii idioti, care prin parerea proasta despre romani, in general, dau dovada ca nici despre ei nu au o parere grozava.
Raspunde

adevarul

Acum 11 ani

Doctorul Porr este consilier judetean de 8 ani. Ce a facut in acesti ani, decit ca a crescut in grad, sef de sectie si acum si presedinte de consiliu de administratie? Daca presedintele consiliului de administratie de la spitalul judetean ne spune ca va trebui sa ne cumparam toate cele prin spital e ca si cum ne-ar spune sa nu mai platim sanatatea din salariu ca oricum o facem degeaba si dinsul acolo, ca si tot consiliu de administratie pe care il dirijeaza- nu fac nimic, decit maninca banii lui Cindrea atit cei pe care acesta li-i da in salarii in fiecare luna, cit si acele multe milioane pe care le-a bagat in spital in ultimele luni, cit si pe cei din salariile noastre, veniti de la Casa de Asigurari, pe degeaba. Pur si simplu se topesc, sau e tot vreun fenomen de osmoza ?? pai atunci, plecati de acolo, domnule Porr, cu toti cei care formati acel consiliu. Unde s-au dus banii lui Cindrea? ca bisturiele sunt tot din evul mediu, cearceafurile la fel, cirpele sterile de unde le luati, ca si alea sunt vechi si uzate , dupa cum sustineti chiar dvs.? medicamentele trebuie luate de bolnavi, si atunci banii de la cindrea unde sunt ? ca ceva nu merge aici, nu se leaga si dvs.- care toti membrii luati separat din acel consiliu de administeratie - sunteti niste somitati, in fata carora noi, muritorii de rind trebuie sa stam drepti si cu cardurile la vedere, de ce faceti parte si tineti cu dintii de acel consiliu de administratie, nu va patati distinsele dvs. carti de vizita cu activitatea si rezultatele de acolo? ca nu va tine nimeni cu forta, ba din cite stiu va si straduiti sa fiti prin acele locuri, unde de fapt nu faceti nimic. Va cam dati cu stingul in dreptul, sunteti mai responsabil decit Cindrea de ceea ce se intimpla in spital si activitate dvs de acolo nu are nici un rezultat. Jalnic raport de activitate v-ati facut pe la televiziuni si pe unde ati mai umblat sa va strigati in gura mare incompetenta!!
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Sa faci din kkt bici, da\'sa si plesneasca...
Raspunde

hopa

Acum 11 ani

romanii sunt ce au fost..slugi tampite si corupe care se fura unul pe altul si isi trimit nevestele la produs in occident...popor retardat nimic altceva
Raspunde

votant

Acum 11 ani

aducetiva aminte de promisiunile lui cindrea din mandatu de deputat 2000-2004 voi electrifica calea ferata sibiu - brasov si se vede cum critica investitia la aeroport pentru 5 plimbareti cind toate orasele care sar mindri cu o asemenea bijuterie asa vrea si cu spitalu sal duca de ripa si bolnavi s-a se duca la orasele lui dragi tg mures cluj ca de acolo primeste directive de sabotaj are 2 discursuri de comunicare 1 pentru noi sibieni deci gargara multa si unu ce primeste de la sefu lui titulescu 2 JOHANIS vrea spital regional si raspunsu lui cindrea s-a vedem de unde are sasu bani apucate de marile proecte salveazane nu sabota un an s-a dus mai ai 2 si nu se vede nimic dupa tine tai numai la panglici la ce a acesat botehss pina in 2014 votati cu capu nu cu matu acum 4 ani stagnare
Raspunde

eu

Acum 11 ani

daca a-ti observat numai incopententi sunt pusi in functii nulitati ...dar au carnet de PSD.asta conteaza cel mai mult.Romani.... treziti-va si jos cu ei si rusine cine ia votat.
Raspunde

bau bau

Acum 11 ani

Sa ne lase toti sasii cu domnul primar cu tot.o ***politica ce i place naveta tare mult.ce dracu a facut sasul dinainte?nimik...lasati oamenii sa arate ce pot...
Raspunde

@hopa

Acum 11 ani

Rasismul si nazismul sint boli ce trebuie sa dispara sint si de partea germana destule nulitati si defecte. La fel coruptia si ingimfarea gen Cindrea, Cazan, Terea, Ponta, Antonescu nu-si au locul in ÜE.
Raspunde

mitica

Acum 11 ani

de par ca hainele-s scumpe , mai ales cele de firma cu care se inbraca alesii neamului prost.Din pacate dr. Porr are dreptate , de cindrea stim ce poate din celalalt mandat .
Raspunde

@27

Acum 11 ani

Perfect adevarat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus