Sâmbătă,
03.12.2022
Cer Senin
Acum
7°C

Mitropolitul Ardealului spune ca preotii ortodocsi care oficiaza in Biserica de Gheata de la Balea pot fi pedepsiti

Cununia şi botezul sunt interzise pentru creştini ortodocşi în singura biserică de gheaţă din România situată la peste 2.000 de metri altitudine, în masivul Făgăraş, la Bâlea Lac (Judeţul Sibiu), iar preoţii riscă pedepse administrative în cazul în care continuă să oficieze asemenea slujbe, a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

"Dacă, din păcate, ele sunt făcute chiar de preoţi de ai noştri, nu pot să le contest, pentru că nu este vinovat omul care le-a făcut acolo, ci preotul care a administrat în loc potrivit. Nu înseamnă că o căsătorie care este făcută afară, în cazuri excepţionale, nu este validă, dar sunt acte care trebuie făcute într-un mediu liturgic, bisericesc. (...) Nu ne apucăm să-i pedepsim pe oameni, dar preoţii pot fi pedepsiţi administrativ dacă nu se conformează hotărârilor înalte", a afirmat ÎPS Laurenţiu Streza, citat de Agerpres.

Mitropolitul Ardealului a spus că Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, din cauză că se topeşte, nu poate fi numită biserică în adevăratul sens creştinesc.

"Eu am încadrat-o de la bun început unde este locul. Am spus că eu nu pot să merg să sfinţesc o biserică care se topeşte. (...) Există o nuanţă, între binecuvântare, fac binecuvântarea casei, o repet mereu, dar sfinţirea unei biserici se face o dată", a explicat Mitropolitul Ardealului.

ÎPS Laurenţiu Streza a spus că doar "botezul de necesitate" mai este permis la bisericile din Mitropolia Ardealului în alte locuri decât lăcaşurile de cult. Acest botez se poate face chiar de o mamă sau oricare alt creştin, dacă copilul este foarte rău bolnav, fiind în pericol să moară.

"Dacă vrei să faci un botez de necesitate, se poate face oriunde, şi pe stradă. (...) Se poate face de orice credincios, cu condiţia ca să se rostească corect formula: se botează robul lui Dumnezeu, se spune numele. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh", a explicat Mitropolitul Ardealului.

Sursa foto

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus