Vineri,
03.12.2021
Ploi Scurte
Acum
3°C

"Cablaraia" coboara in subteran pe Calea Cisnadiei si Calea Poplacii

1,1 milioane de lei este valoarea aproximată pentru crearea unei rețele subterane de peste 50 de km de tuburi sub trotuarele de pe Calea Poplăcii și Calea Cisnădiei din Sibiu, străzi închise acum pentru reabilitarea. Rețeaua de tuburi va ghida cablurile de curent electric, de internet și de telefonie agățate acum pe stâlpii de pe marginea drumului. După modelul inaugurat (în afara zonelor istorice) cu strada Nicolae Iorga în 2009 și continuat un an mai târziu cu strada Moldoveanu, ”în aer” vor mai rămâne doar stâlpii de iluminat stradal.
Indicatorii tehnico-economici pentru crearea rețelei de cablaj metropolitan pe cele două căi vor fi supuși dezbaterii publice în ședința Consiliului local de joi. ”Prin realizarea lucrărilor de cablaj metropolitan, zona va beneficia de o îmbunătățire considerabilă din punct de vedere estetic, precum și din vedere al calității serviciilor. Prin utilizarea rețelelor subterane (în comparație cu cele aeriene) impactul asupra mediului va fi redus”, se arată în rapoartele care însoțesc indicatorii tehnico-economici pentru fiecare stradă.

Două tipuri de tuburi

Cablajul metropolitan subteran va fi ghidat subteran prin două tipuri de tuburi: unul de transport, cu diametrul de 90 de mm și unul de distribuție (care va merge către fiecare locuitor/utilizator/beneficiar de diferite servicii prin cablu), cu un diametru de 40 de mm. Rețeaua de cablaj subteran va fi realizată pe sub trotuarele viitoarelor străzi renovate și fiecare tip de rețea va fi dublă. Cea mai lungă este calculată a fi cea de sub Calea Poplăcii (6,1 km de canalizație de transport și aproape 21 de km de canalizație de distribuție), valoarea estimată a investiției fiind de 531.590 de lei, inclusiv TVA. Sub Calea Cisnădiei va fi amenajată o canalizație de transport cu o lungime de 5,12 km și una de distribuție de 19,1 km. Valoarea investiției este estimată la 609.180 de lei.

Electrica rămâne ultima pe Cisnădiei

În acest an, cablurile vor fi ”coborâte” în subteran doar pe Calea Poplăcii, unde toți proprietarii acestor rețele au prevăzut investițiile necesare. ”Tocmai din această cauză, pentru a permite efectuarea acestor lucrări, trotuarele vor fi ultimele finalizate pe Calea Poplăcii. Spre exemplu, tronsonul dintre Valea Aurie și Piața Sadu va fi adus la stratul de binder în luna mai, mai puțin trotuarele, unde vor continua lucrările pentru rețeaua de cablaj metropolitan”, spune Virgil Popa, viceprimarul Sibiului.
Pe Calea Cisnădiei, de asemenea vor fi coborâte în subteran rețelele de cabluri, cu excepția celor aflate în proprietatea Electrica. Distribuitorul de energie electrică se pare că va bugeta această investiției doar pentru anul viitor.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

sibian

Acum 8 ani

Super!
Raspunde

x

Acum 8 ani

cu o poza facuta pe un smartphone de la fata locului ati fi mai actuali. Chiar? E asa de greu sa faceti 2-3 poze de la fata locului si sa postati? poate o discutati la prima sedinta
Raspunde

GIORGEL

Acum 8 ani

A m o intrebare pentru domnu PRIMAR cind va apucati de asfaltat dealurile si padurile din juru SIBIULUI pentru a scapa de noroiu care se face dupa dezghetu pamintului nu de alta dar mai merg cu familia la adunat ghiocei si alte flori de sezon va multumesc
Raspunde

@ Giorgel alias, plagiator,BBBB

Acum 8 ani

Ba, esti propagandistul sas analfabet si inconfundabil. Stiu ca este sas fiindca ai afirmat intr–o alta postare si este unic, usor de recunoscut, dupa cum pui anapoda cratimele (liniutele de despartire sau unire). Poti sa-ti semnezi tampeniile in o mie de feluri, ca esti unic prin prostie si agramatism. Multumim ca existi, ca altfel de cine sa mai facem noi misto pe site-urile sibiene?
Raspunde

@ Traian Deleanu

Acum 8 ani

Vorbim de Calea Poplăcii si punem poze de pe str 9 Mai. Traian! ești superficial , măcar obosește-te și cauta pe net o poza cu Calea Poplacii.
Raspunde

unu\'

Acum 8 ani

Adica 22RON/ml.Glumiti,sau ati luat in serios expresia \'\'valoarea estimata\'\'?(sper ca varainta (a) e cea corecta!).Sau,de fapt,nu-s 50 km ci 500 m(adica 2200RON/ml-cam mult totusi pentru doua cai!?!
Raspunde

unu\'

Acum 8 ani

Completare:Ultima data cind am \'\'socotit\'\' realizarile in privinta reparatiilor si modernizarilor la drumuri si strazi in Sibiu,am aflat(nu cu mare surprindere!) ca grosimea medie(repet MEDIE) a stratului de asfalt ,conform rapoartelor publice ale Administratiei Locale Sibiu era de 29 cm!(Nu ma contraziceti inainte de a citi presa locala,in special Tribuna!)Admit ca la \'\'Filo\'\' sau la \'\'Jurnalistica\'\' nu se pune un accent deosebit pe matematica dar,totusi,impartirea se cam \'\'dicovery\'\' in clasa a III-a.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus