Vineri, 5 aprilie, la sala Thalia va avea loc “Gala Altfel”, un eveniment susţinut de copiii centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă din judeţul Sibiu.
Copiii vor susţine un program artistic, prezentat pro-bono de Melania Medeleanu, iar cei prezenţi vor putea face donaţii către cele cinci centre de educaţie incluzivă din judeţ, fondurile rezultatea urmând să fie utilizate în beneficiul copiilor.
“Toate cluburile Rotary şi toate cluburile Lions din judeţul Sibiu s-au unit pentru a da o mână de ajutor. Îi aşteptăm pe sibieni de la ora 16:30 pentru a participa şi la bazarul cu creaţii realizate de copiii din cele cinci centre. Aceasta este o premieră la nivelul judeţului în care se unesc toate cluburile pentru a susţine un eveniment cultural. Mă bucur că noi sibienii reuşim să promovăm spirtitul cetăţii şi atunci când e undeva nevoie de ajutor ne unim şi reuşim să dăm o mână de ajutor”, a declarat reprezentanta galei, Anamaria Gîndilă.
La eveniment vor fi prezenţi guvernatorul Rotary al districtului România şi Republica Moldova, Radu Popescu şi guvenatorul districtului România şi Republica Moldova Ovidiu Coş.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Club Rotary Sibiu Cibinium şi Club Lions Millenium.
Gala va avea loc vineri, 5 aprilie, de la ora 17:00, la sala Thalia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Județului Sibiu , Club Rotary Sibiu Cibinium , Republica Moldova , Inspectoratul Şcolar Judeţean , Gala Altfel , Anamaria Gîndilă , Dumitru Radu Popescu , Educație Incluzivă , Club Lions Millenium , Melania Medeleanu , Republica Moldova Ovidiu Coş
Vizualizari: 410
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Iliescu
Acum 5 ore
Troll.E.Buzu
Acum 5 ore
Lutte
Acum 6 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
Emil