Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au confiscat aproape 60 de kilograme de cafea, pe care un șofer din Buzău o transporta, fără să aibă acte pentru aceasta.
Mașina a fost oprită de polițiști în cadrul unui control de rutină, la punctul de la Veștem. Șoferul, în vârstă de 35 de ani, a declarat că urma să o vândă mai departe. Nu avea, însă, niciun act doveditor. “În aceste condiţii s-a dispus confiscarea cantităţii de cafea şi sancţionarea conducătorului auto, potrivit reglementărilor Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată într-un comunicat din partea Inspectoratului Județean de Poliție.
Cele 60 de kilograme de cafea ar fi valorat, la vânzare, aproximativ 2.400 de lei.
Controlul în urma căruie polițiștii au depistat cantitatea de cafea transportată ilegal s-a desfășurat la dispoziția directă a şefului Poliţiei Române. În perioada 06-07 aprilie, la nivel naţional, au fost intensificate patrulele mai ales în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi similare.
(Foto: sanatate.bzi.ro)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel












Lasă un răspuns