Pentru întreaga activitate dusă în calitate de primar, timp de două mandate, Johann Krech – actualul viceprimar al Cisnădiei – este nominalizat pentru titlul de Cetățean de onoare al orașului. În ședința de joi, 16 mai, consilierii locali ai Cisnădiei sunt chemați să aprobe sau respingă acordarea acestui titlu. Numele lui Krech (foto) este continuat, pe ordinea de zi a ședinței forului legislativ local, de alte cinci nume, toate propuse de asemenea pentru titlul de Cetățean de onoare. Printre acestea este și Lucian Cotora, fotbalistul lui Inter Sibiu, plecat ulterior și la Dinamo și născut în 1969 la Cisnădie. Lui Cotora îi este propus acest titlu pentru ” întreaga activitate desfăşurată în domeniul sportiv.
Potrivit ordinii de zi a ședinței Consiliului local Cisnădie – publicată de agenda-cisnadianului.ro, ceilalți patru ”nominalizați” sunt scriitoarea de cărți pentru Karin Gundisch, pictorul Marcel Bunea (pentru activitate artistică), Oswald Melzer (fost consilier județean, pentru activitate sportivă) și, respectiv, Ioan Precup, cel care a organizat competiții sportive pentru fostul FC Cisnădie.
Cisnădia are, până acum, peste 20 de cetățeni de onoare. În noiembrie 2004, printr-o singură hotărâre, acest titlu a fost acordat tuturor foștilor primari, aleși după 1989: Mihai Gheorghe, Roberto Dietrich, Adrian - Doru Cristea și Dan Bârsu.
- ”Ţinând cont de activitatea desfăşurată de domnul Johann Krech, în calitate de primar al oraşului Cisnădie, în mandatele 2004 – 2008, respectiv 2008 – 2012; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local Cisnădie nr. 98/2009 privind aprobarea Regulamentului de conferire a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Cisnădie; Consider că este necesară şi oportună conferirea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Cisnădie domnului Krech Johann, primar al oraşului Cisnădie în perioada 2004 – 2008, respectiv 2008 – 2012”, Expunere de motive privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Cisnădie
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Mihai Gheorghe , Marcel Bunea , Ioan Precup , Inter Sibiu , Roberto Dietrich , Dan Bârsu , Doru Cristea , Hotărârii Consiliului Local Ci , Johann Krech , Karin Gundisch , Krech Johann , Lucian Cotora , Lui Cotora , Oswald Melzer
Vizualizari: 821
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Gigi
Acum 46 minute
Sandokan
Acum 53 minute
Rammstein
Acum 2 ore
IULIAN
Acum 2 ore
Emil