Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Gavril Dejeu: ”Basescu dorea sa ma convinga ca el nu este vinovat in flota”

 

Fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu a povestit într-un interviu acordat ziarului ”Turnul Sfatului” despre începuturile dosarului ”Flota”, dosar început în timpul mandatului său. Dejeu susține că ministrul Transporturilor de atunci, Traian Băsescu, i-a cerut o întâlnire în care dorea să-și dovedească nevinovăția. ”Mi-a dat un telefon că vrea să stăm de vorbă. I-am spus ”domnul ministru, vă rog să poftiți” și la scută vreme a venit și am avut o discuție cu el. Obiectul discuției: dorea să mă convingă că el nu este vinovat în flotă”, susține Dejeu în interviu. 
Fostul ministru a dat detalii legate de inițierea dosarului ”Flota”: ”Oamenii mei din Constanța și cei de acolo știutori de situație mi-au trimis o mapă  voluminoasă de documente privind flota română. Și Petromin și compania de păescuit. Și eu am chemat un colonel de la Constanța, de care mi s-a spus că s-ar pricepe de flotă și i-am pus problema. L-am întrebat dacă ar fi capabil să facă o cercetare în materie de flotă. Și el mi-a spus că da. Și atunci i-am zis ”vă rog mergeți, vă formați un colectiv, mă informați asupra colectivului, faceți un program de acțiune, mi-l prezentați și împreună ne înțelegem să vedem ce faceți”. Băsescu a prins de veste și într-o ședință de guvern mi-a aruncat o înțepătură că Mihai Bucur e un mare mafiot. Așa-l chema pe colonelul cu pricina, a mai spus Dejeu.
Gavril Dejeu a cuprins într-o carte, ”Pe firul evenimentelor”, cele mai importante evenimente trăite de el din copilărie și până în anii 2000. Lansarea cărții se va desfășura miercuri, 22 mai, la sediul nou al Bibliotecii ASTRA, de la ora 18. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

sibianu

Acum 11 ani

Vezi mai Gavrile,n-ai stiut sa-l coci la acea vreme acuma te arde el pe tine.Sa te fereasca d-l de oamenii insemnati.
Raspunde

teaca

Acum 11 ani

mai lasane mai mos teaca cu amintirile tale de salvator a natiuni dute la vreo cresa de bebelusi ca aia saraci nu pricep toti ati vrut s-a ne scapati de basescu sti de ce se joaca cu voi si nu aveti curaj va are cu dosarelele la mina si cum toti am fost saraci inainte de revolutie acum este ceva dubios cum vau crescut averile sunteti toti o cloaca si va protejati intre voi ca nu va veti da in git uni pe alti
Raspunde

Magda-Sibiu- Schengen

Acum 11 ani

De ce l-au omorit maghiarii pe tatal lui Dejeu ? De ce l-au omorit comunistii pe fratele lui Dejeu ? De ce nu-i dau pace nici astazi securistii ? Adevarul doare, dar trebuie spus ! Basescu este nevinovat in dosarul Flota ! Muzeul comunismului trebuie infiintat! Vrem procesele lui Iliescu si Voiculescu !
Raspunde

anti mafia

Acum 10 ani

Gavril Dejeu ar trebui sa povesteasca poporului despre escapadele lui la Suceava in casa fostului militian si politist colonel la Politia economica a judetului Suceava Neculai Damian care prin matapazlacurile facute de el si de fiul sau Nicolae prin trafic de droguri si alte infractiuni a acumulat o avere impresionanta. Vila din centrul municipiului Suceava sta marturie
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus