Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Compania de dans Microbis sarbatoreste 20 de ani de activitate cu un spectacol aniversar

Turnul Sfatului
0

Compania de dans Microbis a Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu aniversează în acest an 20 de ani de activitate şi cu această ocazia a pregătit un spectacolul special, care va fi urmat de lansarea albumului şi a filmului aniversar.

Publicitate
Publicitate

Spectacolul va avea loc vineri, 28 iunie, de la ora 21.00 la Palatul Brukenthal din Avrig, unde şi-au anunţat prezenţa cei peste o sută de foşti membri ai companiei şi invitaţi de marcă precum Ovidiu Matei Iancu, Mădălina Stoica – senior solişti la Tusla Ballet Theatre din Statele Unite ale Americii, regizorii Mc Ranin, Ioan Mircioagă, Oana Leahu, coregrafii Marcela Ţimiraş, Mihai Mândruţiu şi Cornel Tătaru.

Publicitate

„În cei 20 de ani de activitate coregraful Hugo Wolff a imprimat companiei Microbis o anumită elasticitate în abordarea dansului, reuşind să includă în registrul larg al dansului modern şi contemporan creaţii total diferite, pornind de la stilizările pe teme ritualice româneşti şi mergând până la dansul cu tentă orientală, dansul-teatru şi chiar dansul – simbol de avangardă. Pasiunea este forţa care dă putere, iar Microbis a avut forţa necesară să menţină un trend ascendent în toţi cei 20 de ani de activitate. Conceptual producţiile de dans contemporan ale companiei îşi bazează resursele de atractivitate pe evoluţiile coregrafice complexe împletite întotdeanuna cu o muzică atent aleasă. De aceea, indiferent de scenele pe care a urcat, publicul spectator a avut aceeaşi reacţie pozitivă”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate