Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Spaga la BAC: 500 de euro pentru inspectorul de religie si un functionar, pentru a "rezolva" un examen

Traian Deleanu
47

Pentru o șpagă de nici 500 de euro, inspectorul de Religie al județului Sibiu s-a angajat să intervină pe lângă profesorii care corectau lucrarea unui tânăr, astfel încât acesta să treacă examenul la Română, susțin procurorii anticorupție.
Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală împotriva lui Sorin Joantă, inspector școlar de specialitate la disciplina Religie al județului Sibiu, acesta fiind suspectat că urma să primească șpagă pentru a interveni pe lângă membrii Comisiei de corectare a lucrărilor la BAC. Șpaga totală de 500 de euro urma să fie împărțită între inspectorul de religie și un angajat al Colegiului Tehnic Independența, pe nume Viorel Giupană. El a primit suma de 2.200 de lei (echivalentul a 500 de euro) în ziua de luni a acestei săptămâni de la un tânăr pe nume Ștefan Stancă, candidat la examenul de bacalaureat organizat la Colegiul Tehnic ”Independența” din Sibiu, arată DNA într-un comunicat de presă.  Giupană a luat banii ”prevalându-se de influența pe care susținea că o are asupra cadrelor didactice din Comisia de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat, astfel încât să îi fie asigurată candidatului reușita la proba de Limba și literatura română”, arată cei de la DNA.

Publicitate
Publicitate
  • Contactat telefonic, Sorin Joantă a cerut înțelegere. ”Nu am nimic de comentat. Nu am nicio declarație de dat, vă rog să mă înțelegeți. Vă mulțumesc pentru telefon, dar înțelegeți-mă că nu pot spune nimic acum”.


Cercetați în stare de libertate

Rolul inspectorului de religie Sorin Joantă (foto medalion) urma să fie jucat în calitatea acestuia de președinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu. ”Învinuitul Sorin Joantă a acceptat promisiunea de a primi de la Giupană Viorel o parte din suma de 2.200 de lei, cu scopul de a interveni la evaluatorii din Comisia de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat de la Colegiul tehnic «Independența» Sibiu, astfel încât să i se asigure candidatului Stancă Toma-Ștefan reușita la proba de Limba și Literatura Română”, mai arată cei de la DNA.
Acum, Sorin Joantă și Viorel Giupană sunt urmăriți penal pentru infracțiunea de trafic de influență, având interdicția de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Ștefan Stancă este, de asemenea, cercetat pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Publicitate

”Nu m-am așteptat niciodată”

La ora la care DNA a emis comunicatul de presă referitor la Sorin Joantă, nimeni din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu nu avea cunoștință de ancheta celor de la DNA, derulată cu sprijinul Serviciului Român de Informații. ”Nu m-am așteptat niciodată ca așa ceva să se întâmple și la Sibiu. Da, mă surprinde, mai ales că îl cunosc pe Sorin Joantă. Dar sunt de părere că și în Justiție, și la DNA să plecăm de la prezumția de nevinovăție”, spune Christine Manta Klemens, inspector școlar general adjunct.

”Nu părea să aibă nevoie de bani. Dimpotrivă”

Colegii lui Sorin Joantă îl descriu pe acesta ca pe un om calm, fără a părea că ar avea nevoie de bani. ”Nu am avut vreo treabă deosebită cu dumnealui, nu părea un om aflat în dificultăți financiare, dimpotrivă. Este, evident, un mare semn de întrebare de ce a făcut acest lucru, dacă e adevărat”, a declarat unul din colegii lui Joantă.
Potrivit declarației de avere completată anul trecut, Sorin Joantă deține câteva părți din două terenuri agricole, iar împreună cu soția are în proprietate un apartament de 69 de mp și o casă, cumpărată în 2010, de 529 de mp. Are două mașini, un Ford Focus din 2007 și un Chevrolet Cruze din 2010. Nu are conturi în bancă, iar la capitolul datorii arată că a împrumutat 15.000 de euro, în 2011, de la o persoană fizică. În declarația de avere din 2010, Sorin Joantă număra în depozitele bancare 21.000 de euro, 1.800 de dolari și 11.500 de lei.
Veniturile lunare ale lui Sorin Joantă sunt de peste 5.200 de lei.

Soț de polițistă și alte funcții importante

Soția lui Sorin Joantă este angajată în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, la Compartimentul Control Intern. Iar inspectorul acuzat de trafic de influență este chiar membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu, fiind angajat ca formator și în cadrul Facultății de Teologie a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Sorin Joantă mai arată în declarația de avere că este angajat și al Casei de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu.

Foto medalion: Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

47 de răspunsuri

  1. Avatar asa da
    asa da

    foarte bine se face ca i a prins !!! poate mai baga frica si in altii sa nu mai fraudeze BAC ul !!!!

    0
    0
  2. Avatar rady
    rady

    poza pe http://www.isjsibiu.ro. cand am auzit am crezut ca e vorba de cel de geografie 🙂

    0
    0
  3. Avatar Geo
    Geo

    Probabil ca cel de geografie urmeaza?

    0
    0
  4. Avatar unu'
    unu’

    Se pare ca 2010 a fost un an bun pt dl. inspector.Multe realizari!Pacat ca 2013,desi incepuse bine,nu pare a fi un an fericit.Cu siguranta si-a bagat Dracu’ coada,atacind frontal unul din stilpii Arhiepiscopiei,Facultatii de Teologie si Inspectoratul Scolar!Cine urmeaza,Drace?

    0
    0
  5. Avatar Genu
    Genu

    Ocazie buna pentru unii comentatori! Inspector la disciplina religie! Dati–i ininte cu graba, pote maine se dovedeste ca altii s–au folosit de numele lui si v–ati bucurat degeaba. Eu unul nu cred ca a fcut asa ceva ceva si in nici un caz, ca a facut–o penrtu bani. In rest, poate fi si preot, nu inspector, e OM si deci, supus greselii. Aruncati piatra?

    0
    0
  6. Avatar Deleanu beleanu
    Deleanu beleanu

    Ca de obicei stim sa aruncam cu noroi. Ne pare cunoscut stilul fetitei cu plete. Dar asta este. Candava, vom mai auzi de el…

    0
    0
  7. Avatar Deleanu beleanu
    Deleanu beleanu

    Ca de obicei stim sa aruncam cu noroi. Ne pare cunoscut stilul fetitei cu plete. Dar asta este. Candava, vom mai auzi de el…

    0
    0
  8. Avatar sasu
    sasu

    tocmai am dat zoom si ghici ce am vazut ,pe …. dde turcan intr-un jeep marca toyota landcruiser ultimul tip ma intreb cati km de autostrada a suuupt cretina asta ca sa-si cumpere jeep si pun aceasta intrebare pt ca la ea in moldova nu ar fi avut nici bani de mamaliga si de caruta gloaba dreaku ….dehh…. in politica e binee mortii mamii lor de hoti care ne-au distrus

    0
    0
  9. Avatar si popi fura
    si popi fura

    obiceiuri necurate , avea spate.

    0
    0
  10. Avatar o parere
    o parere

    Cred ca este o mare greseala sa acuzam fara a detine informatiile necesare. Am citit comunicatul DNA si este mai mult decat jenant. Daca acestea sunt argumente atunci avem mari probleme ca justitie. Sper ca aceste lucruri sa nu lase rani grave in jurul lor.

    0
    0
  11. Avatar sasu
    sasu

    in primul rand ,noi nu avem justitie aproape toti procurorii si judecatorii sunt corupti pana-n maduva oaselor de ex noi oamenii simpli lucram un an de zile pt 12000 de roni iar un procuror sau judecator ia sute de mii de euro pt un simplu NUP de la cei mai mari interlopi in concluzie ,nu vezi ca statul asta mafiot favorizeaza infractionalitatea si nicidecum munca asa ca cel de la 11 think about…….

    0
    0
  12. Avatar si ce daca ?
    si ce daca ?

    Comunicatul DNA si este mai mult decat jenant ? Ha, in cazul popilor, politistilor si politicienilor se aplica PREZUMTIA DE VINOVATIE.

    0
    0
  13. Avatar ihtis
    ihtis

    banu-i ochiul dracului!? da de ce acest dom’ stefan stanca a trebuit sa dea spaga, asa cum ziceti voi?! ce dracu cauta un spagar la bac? in anii de liceu ce a invatat? nu cred ca un presedinte de bac se preteaza sa ia bani ca un mitzi gogomanu sa-i terfeleasca apoi imaginea, prestenta si nu in ultim rand Numele!Sincer: lucratura!

    0
    0
  14. Avatar HELMI
    HELMI

    mai omule in ce timpuri traiesti nu vezi ca-n lumea asta cuurva totul se reduce la bani am crezut ca esti mai evoluatnu mai conteaza imaginea ci numai euroii asa ca mai gandeste-te

    0
    0
  15. Avatar @H..
    @H..

    ma scuzati, dar daca nu gandesc ca Dumneavoastra inseamna ca nu sunt evoluat?!

    0
    0
  16. Avatar helmi
    helmi

    nu inseamna ca nu esti evoluat ci pur si simplu denota faptul ca esti incoruptibil domnule comisar cattani acum vorbind serios laso-n franzela de vrajeala tu chiar traiesti an anii 80 pacat de tine profesoras de 2 bani ce esti apropo…. vinde-ti laptopul si ascundete-n padure

    0
    0
  17. Avatar @H
    @H

    ai ceva talen narativ….. se vede din jargon! urmandu-ti sfatul, ma retrag la umbar in padure pentru a savura o bere buna, dupa ce imi vand laptopul si poate dau si de tine, ca de poate mai filozofam ceva asa ca de la profesoras la profesoras!

    0
    0
  18. Avatar @H
    @H

    ai ceva talen narativ….. se vede din jargon! urmandu-ti sfatul, ma retrag la umbar in padure pentru a savura o bere buna, dupa ce imi vand laptopul si poate dau si de tine, ca de poate mai filozofam ceva asa ca de la profesoras la profesoras!

    0
    0
  19. Avatar johni
    johni

    bai retardule ce scrii tu este hilar adica ilogic , si apropo de unde stii tu analfabetule cu ce ma ocup eu nu as vrea sa fiu profesoras in romania never poate an deutschland franta sau austria ….si inca ceva scrie corect umbra nu umbar bouleeeee sau erai deja muci de la atata bere sau prafuri deci …. ciocu mic ca-i mai bine pt tine gibonule

    0
    0
  20. Avatar sasu
    sasu

    aloooo redactia ,ba prostanilor nu mai schimbati
    numerotatia postarilor eu cand am scris ca cel de la 11 think about nu am fost prost ca voi zdrentelor fiti corecti si independenti nu fiti partinitori daca nu inchideti site-ul pt ca nu va fi nici o tragedie pt SIBIU nespalatilor

    0
    0
  21. Avatar @j, @s, @h
    @j, @s, @h

    cu ce te ocupi se poate vedea lesne din vocabular! â folosim în interiorul cuvântului! cu atâtea limbi pe cap te cred ca ai uitat slova mioritică! hai ca esti simpatic!

    0
    0
  22. Avatar johni
    johni

    bine bai filozofule am facut si eu o greseala din cauza vitezii si hop si tu cu vrajeala si simpatica e mata spune-i ca as tavalio o data prin fan pt ca cu aceasta ocazie ti-as mai face un frate sau doi cel putin mai destepti ca tine bugetar de rahat ce esti asa ca ….good night losere ,pardon LOAZA

    0
    0
  23. Avatar fost cadru didactic
    fost cadru didactic

    Îl cunosc bine pe dl.inspector Sorin Joantă. Sunt o persoană care a lucrat mulţi ani în învăţământ. Vor urma dezvăluiri. Oricum, de vină pentru corupţia din educaţie şi învăţământ sunt salariile mici în comparaţie cu alte ţări(Finlanda, Elveţia, Spania, Marea Britanie şi chiar ţările baltice).

    0
    0
  24. Avatar @23
    @23

    oi fi fost tu cadru didactic, de vina pentru coruptie nu sunt salariile, asta-i balareala. romanii sint deja din timpul romaniilor corupti, o aveti in sange, de atunci va dadeati nevestele si fetele la romani la f…. Sunt si alte tari mult mai sarace in care nu se practica spaga. in romanica se practica de cand se stie.

    0
    0
  25. Avatar Mouse
    Mouse

    Mai sunt inspectori care se ” descurca” , Mai ales barbatiii. La fel e cu posturile,si gradatiile. Ei de ei si micile obligatii.
    Inca unul de RELIGIE!!!!!!! Dar scapa ca celalant !!!

    0
    0
  26. Avatar ninu
    ninu

    dupa prinderea marilor gainari [ciubucuri] astept prinderea marilor tunari ,aia cu autostrazile si alte tunuri date de mari spedialisti in infrastuctura ,acolo s-a vedeti furaciuni

    0
    0
  27. Avatar joseph
    joseph

    Tre’ să fii batut rău în cap să dai de trei ori bacalaureatul şi să nu fii în stare să-l iei. Io am impresia că Stancă ăsta a dat şi anu’ trecut spagă si ăia nu l-au trecut şi-acum i-a dat în gât drept răzbunare.<br>Nici nu ştii ce e mai grotesc în toată povestea asta.<br>Ştefan Stancă, să ştii că exista viaţă şi după moarte, tot aşa cum există şi meserii în care n-ai nevoie de bacalaureat.

    0
    0
  28. Avatar joseph
    joseph

    @fost cadru didactic: vrei să insinuezi cumva că domnul profesor de religie ar avea o situaţie materială precară care i-ar justifica fapta?

    0
    0
  29. Avatar centru
    centru

    cloaca independenta trebuie desfiintata. inspectorii sunt toti corupti

    0
    0
  30. Avatar unu'
    unu’

    In padure apar inspectorii DNA.Animalele intra in panica:
    – Ce faci melcule? Unde fugi aşa?
    – Ce să fac, răspunde melcul, vine DNA să mă aresteze.
    – Păi de ce?
    – Pai eu – casă, tata – casă, mama – casă, soră-mea – casă… De-asta.

    Stă ursul, se gândeşte puţin şi o rupe şi el la fugă. Şi fuge… şi fuge… Se întâlneşte cu cocostârcul. Cocostârcul îl întreabă:
    – Ce faci ursule? De ce fugi aşa?
    – Ce să fac, răspunde ursul, fug, că s-ar putea să mă cerceteze DNA.
    – Păi de ce?
    – Păi: eu – blană, tata – blană, mama – blană, soră-mea blană… De asta.

    Stă cocostârcul, se gândeşte puţin şi o rupe şi el la fugă. Şi fuge, şi fuge, şi fuge… Se întâlneşte cu maimuţa. Maimuţa îl întreabă:
    – Ce faci cocostârcule? Unde fugi așa?
    – Ce să fac, răspunde cocostârcul, fug, că s-ar putea sa vină DNA să mă cerceteze.
    – Păi de ce?

    – Păi: Eu pe picior mare, tata pe picior mare…, mama pe picior mare… soră-mea pe picior mare…

    O rupe şi maimuţa la fugă. Şi fuge şi fuge şi fuge… se opreşte deodată brusc şi exclamă:
    – Dar eu de ce naiba fug? Eu cu***gol, tata cu***gol, mama cu***gol, soră-mea cu***gol…

    0
    0
  31. Avatar @85.17.200.200
    @85.17.200.200

    ai grija ce zici calomniatorule

    0
    0
  32. Avatar ION
    ION

    Dl Joanta este un om cu o integritate morala cum rar intalnesti, ma tem ca este o lucratura josnica, o razbunare din partea elevului neputincios. Sper ca aceste acuze aduse d lui inspector Joanta , sa nu fie adevarate.

    0
    0
  33. Avatar JOBURI
    JOBURI

    Pentru joburi in Sibiu puteti intra pe grupul Job in Sibiu:
    facebook.com/groups/jobinsibiu/

    0
    0
  34. Avatar ANONIM
    ANONIM

    TOTUL ESTE BINE INSCENAT SI PUS LA PUNCT IMAGINEA BISERICII ,IMAGINEA INVATAMINTULUI SIBIAN SI MULTE ALTELE …….SA NE PREOCUPE LUCRURI MAI REALE DIN VIATA NOASTRA .CAI NICI PORTILE IADULUI NU VOR PUTEA BIRUI BISERICA

    0
    0
  35. Avatar @Geo
    @Geo

    DA, ai dreptate. Ar trebui să urmeze şi d-lui. Mai ales pentru divulgarea subiectelor la concursul de suplinire/titularizare din iulie 2008.

    0
    0
  36. Avatar cunoscator
    cunoscator

    La concursul de suplinire/titularizare din 2008(in perioada cand subiectele se elaborau la nivel de inspectorat scolar) la disciplina geografie , in municipiul Sibiu, o candidata pe nume Mona Barbu a luat o nota peste 9.00. Doi ani mai tarziu, cand subiectele pentru geografie s-au intocmit la nivel de minister, aceeasi candidata n-a mai fost in stare sa ia mici macar 5.00. Desi nu a luat nici 05.00 totusi, Barbu Mona a primit post in apropiere de Sibiu. Actualmente este prof. de orientare turistica la Casa Copiilor si Elevilor Sibiu. Am aflat din surse demne de incredere ca anterior numita este prietena buna cu sotia inspectorului scolar de geografie al jud. SB.

    0
    0
  37. Avatar Deea
    Deea

    Sa puna mana lenesii sa invete ca atunci n-ar mai trebui parintii sa umble cu bani. Rusine ca terfeliti numele unor oameni integri!

    0
    0
  38. Avatar coco
    coco

    Pacat ca aruncam cu noroi, fara sa fim siguri ca acesti oameni au gresit. Eu nu cred aceste „povesti”. Este cuvantul unui fost elev slab pregatit pentru bac si cel al unor oameni verticali, fara probleme financiare. CRED CA ESTE O FACATURA!

    0
    0
  39. Avatar horsti
    horsti

    mi se pare corect si realist ce spui daca am ajuns sa ne denigram si dascalii inseamna ca ne meritam soarta nu degeaba suntem vazuti ca si ultimii oameni din europa niste derbedei drogati si analfabeti au ajuns sa compromita tot sistemul de invatamant pacat ,sunt de acord si in invatamant ca si in sanatate sunt spagari dar astia sunt copii mici fata de cat au FURAT jegurile care ne-au dus la sapa de lemn de 23 de ani

    0
    0
  40. Avatar joseph
    joseph

    Corect, când ai dreptate, ai, ce să mai…<br>Pe dascăli nu-i mai denigrăm, pe doctori nici atat, pe avocaţi, procurori, judecători nici vorbă. Ce să mai vorbim atunci de politicieni???<br>Stam şi mă uitam la câţiva dintre tinerii de la Liceul Bolintineanu, intervievaţi după episodul cu autobuzul şi vedeam acea aroganţă specifică oamenilor maturi. Şi mai vedeam cum minţeau cu neruşinare, nu ştiu, n-am văzut, nu cunosc, deşi pe bloguri povesteau totul cu lux de amănunte. Oare de unde-or fi învăţat să mintă cu atâta aroganţă? <br> Aşa e, horsti, nu trebuie să denigrăm pe nimeni, să ţinem uşa şi ferestrele închise, să nu cumva să răzbată mirosul de rahat care zace in mijlocul camerei. Pute, pute, da-i calduţ.

    0
    0
  41. Avatar horsti
    horsti

    bravo joseph excelent comm-ul tau dar nu te mai mira de ce mint cu nerusinare loazele astea drogate care se autointituleaza GENERATIA VIITORULUI vai de mama lor de analfabeti si distrusi tu nu vezi ca tara asta candva bogata si vestita isi pierde toate valorile si traditiile jegosii astia de criptocomunisti de dupa revolutie au vandut tot din tara asta la americani nemti francezi chiar si la rusi pt un comision de rahat rusine sa le fie celor care au vandut tara asta drogatilor si masonilor din vest

    0
    0
  42. Avatar iulia
    iulia

    Eu cred in DREPTATE!
    Daca ar fi gresit cu ceva, acum erau retinuti.
    Imaginea lor TREBUIE reabilitata, daca nu au gresit!

    0
    0
  43. Avatar cornea
    cornea

    DA! Ai dreptate!

    0
    0
  44. Avatar joseph
    joseph

    Corect, şi-ar trebui reabilitată nu aşa oricum ci cu o suma frumuşică din partea ministerului.
    <br>cocoiuliacornea, te faci de râs, zău aşa…

    0
    0
  45. Avatar @IP 85.17.200.200
    @IP 85.17.200.200

    De total accord cu dumneata. Nici despre actualul inspector scolar general nu am o părere bună din moment ce a refuzat să stea de vorbă detaşat cu presa. Dom’ professor Ştefan Firu dă-ţi demisia din funcţia actuală pe care o ocupi pe criteria politice nu pe baza competenţei tale!

    0
    0
  46. Avatar simplu
    simplu

    examen intrare la facultate obligatoriu .

    0
    0
  47. Avatar p
    p

    Da acum, Wi-fi este parolat. Imi pare rau pentru coociulacorrnea si cine o mai fi.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate