Luni,
06.12.2021
Cer Senin
Acum
1°C

Restaurantul unde o sa mai calc. De n-am baiul colesterolului

Nu mai țin minte când am găsit, la Sibiu, ultimul restaurant cinstit. Adică genul de loc, unde de la ușă și până în meniu să nu ți se ofere nici mai mult, dar nici mai puțin decât ceea ce ți se promite. Domne, sunt scump-nevoie mare, dar de la mine pleci mai cult, chiar de vii mai rar. Ori, nea Caisă, lasă pretențiile și fii bucuros de mâncare bună și ieftină. Sau ceva între.
Cu atât mai surprins am rămas, prin urmare, de Capa. E deschis de vreo patru luni, într-o casă situată pe Calea Turnișorului aproape de viitorul sens giratoriu cu Alba Iulia, iar înăuntru aranjamentul e fără pretenții estetice. Dar e curat și (încă) nou, iar pe pereți sunt așezate mai multe afișe deloc rău gândite, cu reclame la local. Un fel de reintrepretare a bombasticelor îndemnuri pentru muncitorii comuniști. Drăguț.
Acum, în meniu e... eu numai carne am văzut. Și untură. Dar nu o zic în sensul rău: ficat cu rinichi și bacon în ceapă, ciorbe cu afumătură, pomana porcului, tochituri, ciulama cu limbă de purcel și tot așa mai departe. Până și cartofi prăjiți în untură există, distinct, la pagina de garnituri.
N-am avut ce face și am ales drept gustare caldă o ”delicatesă picantă din urechi de porc”, apoi o ciorbă ardelenească cu afumătură și cârnați fierți în moare și rumeniți pe grătar.
Gustărica a venit prompt și și-a meritat numele pentru adepții genului: o delicatesă. Chiar nu vreau să comentez la piperul parcă în exces adăugat. Îmi venea să mai cer o porție.
După ciorbă, însă, mi-am cam lungit gâtul. A durat ceva până a venit farfuria și a mai durat binișor până a venit și ciorba. ”A, nu, e de dimineață făcută”, mi-a răspuns nonșalant băietanul la întrebarea dacă a gătit acum mâncarea. Am povestit asta doar ca să nu fie totul o laudă. Căci ciorba era una ca la mama acasă: densă, plină de legume și mirodenii, generoasă în bucățile de carne. Iar ”sistemul” e de toată lauda. La masă îți e lăsat tot bolul cu ciorbă, poate vei mai vrea să completezi.
Nu e de mirare, așadar, că la jumătatea de porție de cârnați cu mămăligă eram aproape sătul (deși nu mi-am mai adăugat ciorbă). Cârnatul a fost decent, adică ce spuneam eu la început despre promisiuni.
La notă... am cam stat. Între timp, în cele două încăperi cu mese și în curtea unde e terasa au început să se mai strângă mușterii, iar băietanul nu prea făcea față. Doar că ce vină să bagi după ce ești sătul, iei din felul doi și la pachet și mai ai de plătit 31 de lei (opt lei delicatesa, opt lei și ciorba, nouă lei cârnațul cu mămăliguță, 1,5 lei pâine, 0,5 lei ardeiul ce nu era iute și patru lei apa)?

Porky Pork

Vizualizari: 3768

Comentarii

19 comentarii

anna

Acum 8 ani

bravo. felicitari. ma bucur ca am gasit ocazia sa va spun unde mai bine sa NU mergeti.:la crama de la curtea de fier : e frig , urat ,hruba-hruba fara nimic romantic ,friptura ca talpa , salata de ardei copti groaznica [ e doar un ardei parpalit un pic , tare, inecat in otet simplu , servirea mizerabila . la o rezervare facuta cu o luna inante scuza prasteiserviri a fost: intelegeti , am o masa de 18 persoane afara...deci : mai bine NU
Raspunde

xxxxxx

Acum 8 ani

Am fost acolo; intr-adevar este foarte buna mancarea. Bravo bucatarilor!!!!!
Raspunde

Andrei

Acum 8 ani

Sincer? Mancare buna, ca acasa (in zilele bune) la un pret excelent :)
Raspunde

F.Ciprian

Acum 8 ani

Super o sa va vizitez in curand !!!!
Raspunde

dany

Acum 8 ani

Super mancare...,exact ca la mama acasa, felicitari bucatarilor, probabil cei mai buni bucatari din Sibiu...nota 10 si la ospatari.
Raspunde

da da

Acum 8 ani

Nu faceti angajari,ca m-as duce si eu sa mananc pe gratis prin restaurantele din oras.Si de scris scriem doar ce trebe, ca iau un triferment inainte.
Raspunde

allex06

Acum 8 ani

Am mancat si eu de cateva ori la pranz.Am probat deja cateva supe/ciorbe dar si feluri principale. Mancarea e buna,proaspata si la un pret corect.Un minus este ca dureaza prea mult,evit sa merg cand sunt grabit.
Raspunde

unu\'

Acum 8 ani

Mai Porky Pork,daca tot iti place sa \'\'bagi la mat\'\',ce-ar fi sa pusti doi iepuroi dintr-un foc:fa un tur al institutiilor publice(recomandat sa incepi cu Finantele,ca tot se pling de orice,continui cu Casa de Sanatate si dupa aia dai cu banu\') si daca mai poti mergi la masa.Sa vezi ce bine o sa-ti pice masa,in cazul in care nu ajungi prea tirziu.Dupa aia asteptam comentarii care vor fi oricum inutile pentru ca n-o sa scrie nimeni\'\'Eu la Finante nu mai calc in viata mea!\'\'.
Raspunde

maria

Acum 8 ani

sunt plecata de ani buni in occident iar acum revad orasul drag mie,unde am copilarit in cartierul TURNISOR.Am luat masa la restaurantul CAPA.Dupa gustari traditionale am servit ciorba de burta si mancare de mazare.Au fost gustoase si bine prezentate,exact ca-n vremurile bune.MULTUMESC.
Raspunde

dorin

Acum 8 ani

Si eu am mancat la Capa, mancare foarte buna mai ales ciorba de porc,v-o recomand cu toata increderea. Ma bucur ca am gasit asa un local cu mancare foarte buna si la pret ...foarte ,foarte bun. Felicitari bucatarilor,o se revin cu mare placere.
Raspunde

paul bocuse

Acum 8 ani

Capa - un local bunicel cu perspective mari ! Felicitari patronului si colectivului de local -
Raspunde

nina

Acum 8 ani

nu pot crede ca mai sunt restaurante cu o mancare traditionala.De obicei e numai aspectul de ele.Dar sa nu uitam ca gatesc cu carne din carmangeria proprie.CINSTE CONDUCERII ACESTUL MIC LOCAL DAR SI BUCATARILOR.
Raspunde

sergiu

Acum 8 ani

Pacat ca spatiu este cam mic pentru petreceri si mese festive.Mancarea este super,exact pe gustul meu si portiile mari fata de alte localuri.BRAVO BAIETI,ca fete nu prea vad pe acolo.MULTUMESC! VIN DES PE LA VOI.
Raspunde

@maria

Acum 8 ani

te-au pus sa servesti dupa ce ai mancat, sa poti plati ?
Raspunde

@autor

Acum 8 ani

trebuie ca esti neam cu porcul, daca ai bagat in tine ce se vede in poza. Cam nesatul, n-ai mancat o luna inainte sau esti chiar atat de ...
Raspunde

allex06

Acum 8 ani

Revin cu pareri dupa ce am mai mancat de vreo 7-8ori.Am incercat multe din meniu si pana acum nu am fost dezamagit!...ar fi bine sa ramana la fel in continuare.In caz ca o sa lase stacheta jos ,promit,o sa revin si cu critici!
Raspunde

ALEX

Acum 7 ani

Cel mai mult mi-a placut ciorba de burte.Am mai incercat si alte dar a fost f. gustoasa .Despre gustari numai cuvinte de apreciere.
Raspunde

the joker

Acum 7 ani

nu mai tot bagati articole platite de la sponsori! ati mancat si voi in doua-trei carciumi si gata, sunteti mari evaluatori de restaurante. cum ca aici e ciorba mai buna, dar dincolo e ardeiul prea iute. oricum toti mancati carnatu si mamaliga la super mama. asa ca pe asta cu restaurantu\' treceti-o mai bine pe lista \" cand o zbura oaia\". mascaricilor!
Raspunde

magda

Acum 7 ani

pot sa spun un adevar?Ciorba de salata a fost un deliciu.Este la fel cu a mamei mele pe care o mancam in copilarie.Cinste bucatarilor care mai pastreaza aceste retete.MULTUMESC MULT.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus