Marţi,
04.10.2022
Parțial Noros
Acum
10°C

Au inceput lucrarile de mansardare la Chirurgie. Liviu Cotarla: "Suntem increzatori ca o sa terminam la termen, in august 2014"

De două săptămâni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, au început lucrările de mansardare a clădirii Chirurgie-Ortopedie-Urologie-ATI şi o reparaţie capitală la acoperiş.

Lucrarea, finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, are o valoare de 5,13 milioane de lei cu TVA inclus, iar finanţarea oferită este una multianuală, pe 2013 respectiv 2014.

„Acesta este unul dintre proiectele de investiţii pe care le derulăm cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Sibiu. El va avea ca finalitate reparaţia completă a acoperişului de pe clădirea unde se află secţiile Chirurgie, Ortopedie, Urologie şi Terapie Intensivă precum şi darea în folosinţă a unor noi spaţii, prin mansardare. Este un demers care va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru ale personalului medical şi va spori, prin noile spaţii create, capacitatea de acordare a serviciilor către pacienţi. Lucrarea are termen limită la sfârşitul lunii august şi vom face demersuri ca lucrările să nu fie sistate pe timpul iernii, şi suntem încrezători că lucrările vor fi finalizate la termen”, a declarat Liviu Cotârlă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

În 3 iunie a avut loc predarea amplasamentului şi s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Termenul de execuţie este de 12 luni de la startul lucrărilor, iar proiectantul lucrării este firma Nagelim Proiectare SRL din Baia Mare şi executantul S.C. Sinecon S.A.

„Până în momentul de faţă s-a efectuat demolarea acoperişului vechi şi s-a realizat reconstrucţia podului şi a acoperişului în proporţie de 40%. Lucrările au avansat într-un ritm bun şi vor continua pe etape, urmând să se realizeze mansardarea în volumul podului, deasupra blocului operator. Există o bună cooperare între beneficiar, proiectant şi executant”, a spus şi Pavel Bichicean, directorul administrativ al SCJU Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

4 comentarii

vasalie

Acum 9 ani

la cum va miscati cred ca treceti de 2018 ,daca la un gard lucrati de un an si jumatate si nu este gata ,de marele proiect [spitalu regional ] ce s-a mai povestim cred ca pe la 2120 sucesuri
Raspunde

Val

Acum 9 ani

Oare care este gindirea de perspectiva a conducatorilor nostrii, judeteni si nationali? Ba ca se face un nou spital judetean pe undeva si pe actualul amplasament se va face altceva, ba se face un spital nou Plisano, aici, se \"modernizeaza\" policilinca veche, acuma o sectie a spitaluluim etc
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Demoland pavilionul administrativ si centrul de recoltarese creeaza un spatiu suficient pt o cladire in T de inaltimea necesara cu heliport pe terasa -un spital nou; orl, ofta, infectioase, derma si gine -modernizate - pot ramane pe loc. Avantaje : 1.accesibilitate (din giratoriu important) 2.proximitatea facilitatilor Polisano (cooperare -nu concurenta) 3.vecinatatea facultatii de medicina. 4.demolarea ulterioara a corpurilor \"interne \"(pacat...), chir. si fizio fac loc pt parcari, spatii verzi, hotel pt aparinatori, etc.Sugestie colegiala (medicala) . T.S., te angajezi la o dezbatere publica? Sibieni, credeti ca orasul va apartine, sau va certati doar cu Brasovul ?
Raspunde

@alzara

Acum 9 ani

Cam corect!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus