Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Marginimea Sibiului a ajuns in inima Bucurestiului

Ștefan Dobre
4

O expoziţie dedicată Mărginimii Sibiului s-a deschis marţi, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Publicitate
Publicitate

Expoziţia, care ilustrează trecutul şi prezentul zonei Mărginimii Sibiului, punând în valoare tradiţii şi aspecte mai puţin cunoscute, prin expunerea a 200 de fotografii inedite, coincide cu inaugurarea de către instituţia muzeală şi Asociaţia Swiss WebAcademy a unui portal web dedicat regiunii.

"Este o expoziţie dedicată unei zone matrice pentru noi românii, Mărginimea Sibiului", a spus directorul general al MNŢR, Virgil Ştefan Niţulescu, evidenţiind efortul realizat de familia dr. Laurent şi Daniela Chrzanovski, iniţiatorul proiectului.

La rândul său, arheologul Laurent Chrzanovski şi-a exprimat speranţa ca acest proiect să se maturizeze, zona Mărginimii reprezentând un adevărat tezaur moral şi etnografic, care va fi promovat la nivel naţional şi internaţional.

"Paradoxal, Mărginimea a fost foarte mult cercetată de către arheologi şi etnologi înainte de 1989, dar care, uitată un timp, se relansează acum, zona devenind, din ce în ce, una tot mai urbanizată", a spus dr. Chrzanovski.

Publicitate

Daniela Chrzanovski, directorul Asociaţiei Swiss WebAcademy, a afirmat că "prin punerea noilor tehnologii în slujba civilizaţiei", "portalul lansat marţi încearcă să creioneze o imagine profundă şi completă a Mărginimii Sibiului": istorie, tradiţii, meşteşuguri, port popular, gastronomie, turism.

Ea a mărturisit că "în Mărginime fiecare răspântie e un colţ de rai şi fiecare loc pe care calci ascunde o comoară", farmecul locurilor făcându-i pe soţii Chrzanovski şi pe membrii echipei acestora să poposească adesea "în mijlocul acelor oameni fascinanţi care reuşesc să păstreze vii atât de multe lucruri din istoria acelor locuri".

"Am creat chiar şi o bibliotecă a zonei, iar fiecare sat va avea o 'fereastră' specială", a spus Daniela Chrzanovski, amintind că există peste 4.000 de fotografii din Mărginime care au fost digitalizate.

Website-ul www.marginimeasibiului.com este proiectat să devină, în exclusivitate, o adevărată arhivă online de fotografii şi documente istorice provenind din instituţii partenere, care va ilustra faptul că teritoriul Mărginenilor, patria lui Octavian Goga şi a lui Emil Cioran, ţinut al oierilor, care îşi duceau turmele până în Moldova şi Crimeea, a păstrat şi a conservat tradiţii unice, ansambluri naturale şi monumentale de excepţie.

Proiect de valorificare pe termen lung a acestei zone, pe cât de inovator, pe atât de ambiţios, ce oferă informaţii accesibile publicului larg şi foarte utile cercetătorilor, website-ul a fost lansat de Asociaţia Swiss WebAcademy, în parteneriat cu MNŢR, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, ASTRA Film, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Etnografic din Geneva (Elveţia), Asociaţia "Reuniunea Mărginenilor", Biserica Evanghelică din Cisnădioara, Centrul de dialog şi cultură "Friedrich Teutsch" al Bisericii Evanghelice C.A., Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, Primăria Oraşului Sălişte şi mai mulţi colaboratori culturali locali sau naţionali.

Expoziţia de la MNŢR va putea fi vizitată până pe 1 septembrie, urmând să fie itinerată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca şi în Elveţia.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar un marginean
    un marginean

    O singura intrebare:
    Cine a facut textele pentru imagini si-n general pentru bannere?
    La inflatia de cercetatori din TEAM multi se intreaba la ce se face publicitate. Un lucru e sigur nimeni din grup nu cunoaste si nu intelege Marginimea. Au mai bifat un proiect.

    0
    0
  2. Avatar mema
    mema

    Doamne, carcotasi am mai devenit! In loc sa ne bucuram ca s-a facut ceva bun , comentarii pesimiste . E loc de mai bine si exista deschidere pt. idei bune.

    0
    0
  3. Avatar callas
    callas

    copilul cu multe moase ramane cu buricul netaiat….pana la urma tot initiativa personala conteaza, nu comitetele si comitiile enumerate. „relansare prin urbanizare”?? Doamne fereste! Regiunea poate profita f. bine de un turism ecologic international doar daca isi mentine caracterul rural, nealterat, nicidecum daca se urbanizeaza.

    0
    0
  4. Avatar SIGHEREAN
    SIGHEREAN

    E simplu .Unii au tocat nişte bani . Dar mulţi , foarte mulţi bani . Efectul va fi ZEROOOOO. Nu vor fi mai mulţi turişti în zonă , pentru că nu au de ce să vină.
    Pensiunile construite nu au ţinut cont de arhitectura locală, autorităţile sunt habarniste ,în frunte cu primarul incult din Sălişte, preţurile sunt mari , pachetele turistice lipsesc cu desăvârşire în zonă.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate