Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Motu` satului in patria verzei: ”facem din Alma Vii un fel de Viscri”

După o scurtă pauză, continuăm rubrica Moțu' Satului cu cel ales de patru ori de locuitorii comunei Moșna, renumită pentru Festivalului Verzei. Oamenii de aici nu cultivă câmpuri imense de varză, dar au un soi pe care îl perpetuează obținându-și singuri semințele, explică primarul Eugen Roba. Cât despre ce a făcut din ceea ce a promis și ce mai promite că va mai face, primarul din Moșna vorbește mult despre apă și canalizare. Chiar și când vine vorba despre Alma Vii, satul pe care vrea să îl aducă aproape de faima satului ”adoptat” de prințul Charles al Marii Britanii, Viscri.

”Eu promit din 2000”

”Țin minte, pentru că eu promit din 2000 și nu pot să uit”, răspunde primarul Moșnei, aflat la al patrulea mandat, când este rugat să amintească ce a făgăduit alegătorilor la scrutinul din 2012.
”Am promis că introduc apa și deja și avem branșate 400 de locuințe. Noi, Primăria, am reușit să ducem rețeaua până la limita proprietății. Branșamentele au costat undeva în jurul a 100.000 de euro. Am avut un proiect pe Phare, care a adus investiții totale de aproximativ 800.000 – 900.000 de euro”.
Pentru că e un fel de ”tipar” al administrațiilor comunale din județ, în Top 3 promisiuni electorale au intrat la Moșna și drumurile. ”Am asfaltat drumul de la Nemșa la Moșna. La fel, am asfaltat la Nemșa un drum de 2,2 km și am mai transferat un drum de șapte km Consiliului Județean care va investi în modernizarea acestuia”.
În același top mai intră și căminele, școlile și grădinițele. ”Am promis apa, căminele culturale și școlile. Chiar vă poftesc să vedeți că toate școlile au apă curentă, grupuri sociale, sunt bine dotate, inclusiv grădinițele din cele trei sate. Cu căminele culturale, acum lucrăm, împreună cu Consiliul Județean. La Nemșa am făcut cameră frigorifică, încălzire, am dotat cu mese, scaune inclusiv veselă. E un cămin cum nu prea găsești, tip restaurant”, adaugă primarul.

Ce va fi?

Peste un an, primarul spune că va avea o situație mult mai clară în ceea ce privește canalizarea. ”Acum mă lupt pentru canalizare. Sper să reușim să rezolvăm și această chestiune, fiindcă având apa, undeva aceasta trebuie să și iasă din casele oamenilor. Acum, sigur, ei au bazine de apă uzată, nu cu fose septice, căci nu au voie. Dar am speranță pentru canalizare pentru că noi am fost prinși într-un proiect pe Mediu, acum doi ani, ce a apărut și în Monitorul Oficial. Un proiect de 7,5 milioane de euro, pentru toate trei satele: Moșna, Nemșa și Alma Vii. Pentru toate cele trei sate, și canalizare și apă. Să sperăm că reușim să atragem fondurile necesare prin Ministerul Dezvoltării”, promite și speră Roba. El susține că acesta este și motivul pentru care o serie de lucrări de reparații și pietruiri la drumuri au fost oprite.
”Mai avem o problemă la Nemșa, unde clădirea școlii a fost retrocedată și vrem să o cumpărăm. Undeva la 100.000 de euro ar fi valoarea, vrem să o cumpărăm pentru a nu mai construi o alta. Suntem în negocieri cu Biserica Evanghelică pentru a cumpăra”.

Modelul Viscri

Tot în ciclul ”promisiuni pentru la anul” intră și situația satului Alma Vii. ”Lucrez împreună cu Mihai Eminescu Trust - la Alma Vii avem un centru de formare profesională - și vrem să facem canalizarea și alimentarea cu apă. Este un proiect deosebit, cum numai la Viscri mai există: nu vom avea stație de epurare, ci niște lagune. Acum o să merg la București, poate primesc bani și de la Alma Vii. Este un sătuc cu 380 – 400 de persoane, acolo e o biserică fortificată ce arată foarte bine, vă invit să vedeți”.

Problemele din primărie: oameni plecați la muncă în Germania

”Sigur, nimeni nu mă obligă să stau în această funcție”, spune Roba după ce apreciază că nu e tocmai ușor să fii primar. ”Trebuie să alergi foarte mult după fonduri, să fii tot timpul în priză. E greu și cu legile, dar e greu cu personalul din Primărie. Salariile sunt foarte mici și oamenii nu sunt motivați. Și acum am doi oameni plecați la muncă în Germania, un contabil și un agent.  Stau câte două – trei luni acolo, trebuie să le mai dau și concedii, ce să fac, trebuie să îi înțeleg. Nu vreau să renunț la astfel de oameni pentru că cine vine pe astfel de salarii? Om cu 30 de ani vechime primește 950 de lei pe lună, sporuri nu mai putem da și așa mai departe”.

Avere de primar

Ultima declarație de avere ce poate fi găsită deasupra semnăturii lui Roba este din 2012, înainte de alegeri. Atunci, Eugen Roba enumera un teren agricol de două ha, un apartament, o casă și un spațiu comercial. Nu mașină, nu datorii, dar nici bani în conturi. Singurul venit al lui Roba este cel din Primărie, de 28.716 lei pe an (o medie de aproape 2.400 de lei pe lună).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus