Regele rromilor din România, Daniel Cioabă, îl dă în judecată pe patriarhul Daniel, pentru un pamflet apărut pe site-ul de umor timesnewroman. Potrivit autorilor de sketch-uri, postul de televiziune CNN l-ar fi prezentat într-un reportaj pe patriarhul Daniel, drept regele rromilor, Daniel Cioabă.
Site-ul transcrie și o așa-zisă declarație a presupusului reporter american, care ar fi replicat că îi pare rău pentru confuzia iscată. “Chiar am verificat, cum se cuvine, sunându-i pe corespondenţii din România. I-am întrebat cum arată regele ţiganilor şi toţi ne-au zis că e îmbrăcat în aur şi îi plac construcţiile grandioase. De unde să ştim că imaginile care ne fuseseră furnizate nu erau cu Daniel Cioabă, ci cu Daniel Ciobotea? Totul se potrivea, n-aveam de unde să ştim că e o coincidenţă de nume şi de opulenţă sfidătoare”, sunt cuvintele atribuite unui anume Robert Sourish, așa-zis jurnalist american.
Patriarhul, dat în judecată pentru o declarație inventată
Chiar dacă site-ul de umor timesnewroman.ro nu prezintă decât pamflete, adevăratul rege al rromilor s-a arătat ofensat mai ales de reacția pe care autorii i-o atribuie patriarhului Daniel. “Dacă jurnaliştii CNN nu pot distinge între tinicheaua aurită pe care o poartă regele romilor şi aurul curat cu care am eu atâta grijă să mă îmbrac întru cinstirea Domnului şi venirea ploii, cine ştie ce alte gafe au mai făcut de-a lungul vremii”, ar fi declarat acesta. Daniel Cioabă nu crede, însă, că este vorba despre un pamflet, pentru că așa-zisa știre a fost preluată de site-uri precum cotidianul.ro și punctulpestiri.ro, fără citarea sursei.
“Răspunsul patriarhului referitor la confuzia CNN, cum că jurnaliștii americani nu știu să facă deosebirea dintre aurul curat pe care îl poartă domnia sa și tinicheaua din care ar fi făcută coroana tatălui meu sunt defăimătoare. Aceste afirmatii defăimează coroana care pentru etnia rromă chiar înseamnă ceva. A jignit întreaga comunitate de rromi. Îl dăm în judecată pentru calomnie”, a spus astăzi Daniel Cioabă, care a declarat și că va solicita daune morale în valoare de 1 leu.
Pamfletul, preluat drept știre de site-uri naționale
Întrebat ce va face dacă se va dovedi că afirmațiile sunt doar rodul unui pamflet, acesta a spus că se îndoiește de această ipoteză, pentru că știrea a fost preluată, fără citarea sursei, și de site-uri serioase, precum Cotidianul.ro. “Dacă e vorba de un pamflet, îi voi da în judecată pe cei care au făcut această știre. E, totuși, vorba de site-uri serioase, cum e Cotidianul.ro. Sunt hotărât să fac acest demers. Pentru etnia rromă, este o jignire la adresa coroanei. Pe mine m-au sunat 100 de persoane în câteva ore, ca să-mi spună de acest lucru”, a mai spus Daniel Cioabă.
Regele rromilor din România a declarat că nu l-ar fi deranjat cu nimic știrea, dacă ar fi făcut referire doar la persoana lui. “Văzând la televizor câtă lume îl insultă pe domnul Băsescu, pe domnul Ponta și nu se supără... Eu n-aș avea de ce să mă supăr. Dar e un atac la coroană e altceva”, a mai spus, astăzi, Daniel Cioabă.
Acesta a declarat și că, în urma așa-ziselor afirmații ale patriarhului Daniel, a cântărit coroana, iar aceasta are 1,8 kg și este făurită din aur masiv de 24 de karate. Coroana rromilor nu este asigurată, însă se află, potrivit lui Daniel Cioabă, în tezaurul unei bănci din Sibiu și are o valoare de câteva sute de mii de euro.
Pamfletul de pe timesnewroman, disponibil AICI.
DECLARAȚII VIDEO:
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1692
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 15 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian